„Modul cum funcționăm acuma în Statul Român, în economie și în societate, efectiv, nu mai sînt suficient de bune pentru a ne putea duce mai departe și pentru asta am și decis să candidez, că, fie vorba între noi, n-a fost primul meu gînd. Am făcut ceva politică și știu cum funcționează politica.”
Am dubii că această candidatură nu a fost primul gînd al domnului Mircea Geoană. Și nu de ieri-alaltăieri, ci din 2009, de cînd pierdea alegerile la o diferență mică de voturi frustrîndu-și nu numai electoratul, ci și adunarea gigantică de trusturi media și grupuri de interese masată în spatele său.
Unde cred că are dreptate dl Geoană e cînd spune că a făcut ceva în politică. A făcut într-adevăr foarte multe. Fost ministru de Externe, unul dintre cei mai longevivi președinți ai PSD și adjunct al secretarului general al NATO, dl Geoană are o carieră cu care puțini politicieni români se pot lăuda. A avut parte și de eșecuri majore: partidul pe care l-a fondat după eliminarea sa din PSD a eșuat jalnic, la fel și candidatura la Primăria Capitalei în 2004, iar tentativele actuale de creare a unei mișcări macroniste care să respingă atît stînga, cît și dreapta în favoarea unui vehicul pragmatic-centrist suferă nu numai de lipsă de autenticitate și imaginație, dar și de un blestem al calendarului. Dacă începea munca la așa ceva mai devreme, probabil că astăzi mai mulți oameni ar fi știut mai multe despre ONG-ul România Renaște (un fel de rezervor de cadre pentru viitoarea administrație Geoană), cît și despre partidul România în Acțiune – structura politică principală din spatele candidatului.
Și tot dacă începea mai devreme, poate ar fi reușit să obțină sprijinul măcar al unuia dintre partidele relevante, astfel încît să nu fie nevoit să mimeze atît de stînjenitor „independența”. Independența, în cazul domnului Geoană, poate fi citită ca izolare, incapacitate de a construi coaliții și inadecvare. De altfel, dacă vă uitați la componența celor două organizații care îl sprijină azi pe Geoană, o să observați că e totuși o coaliție acolo: a eșuaților de prin diverse alte construcții politice sau politico-civice care speră că, jucînd permanent la Loto, le va veni și lor rîndul să cîștige. Păcătos lucru statistica.
Problema acestei campanii e lipsa de autenticitate. Mă îndoiesc că printre susținătorii declarați ai fostului președinte al PSD e vreunul care crede sincer că această candidatură aduce cu adevărat ceva nou în politica românească. Calculul transparent – și nu întru totul greșit – pe care și-l fac acești oameni este că Mircea Geoană e cu două zecimale mai atrăgător pentru electorat decît oricare dintre principalii săi contracandidați. Avantajul lui Mircea Geoană e că nu e. Nu e Ciolacu, nu e Simion, nu e Lasconi, nu e Ciucă și nu e nici Șoșoacă.
Ăsta e un avantaj pe care îl pot trece și în dreptul pisicii mele (Sasha). Nici ea nu seamănă cu vreunul dintre cei amintiți mai sus deși o bănuiesc adesea de histrionism acut și cinism. Împarte cu Mircea Geoană capacitatea de a avea orice fel de convingeri cîtă vreme ajută la îndeplinirea obiectivelor (pliculețul roz cu mîncare în cazul ei). Sasha nu are însă disponibilitatea de efort a lui Mircea Geoană și nici dorința de a poza în salvatoare. E foarte onestă, din punctul ăsta de vedere.
De ce să votezi totuși cu Geoană? Există, probabil, un singur argument valabil. Date fiind relațiile relativ proaste pe care le are cu aproape tot mediul politic românesc, Mircea Geoană ar duce cu sine la Cotroceni o oarecare capacitate de a tulbura aranjamente. Ar forța probabil o reordonare a structurilor de putere înainte ca ele să se permanentizeze în numele „stabilității” și al altor marote pe care atît de iscusit le-a vîndut Klaus Iohannis. Ar face asta nu neapărat din cine știe ce instincte democratice, ci din nevoia naturală de a exercita puterea reală conferită de funcția prezidențială. Mircea Geoană e răul mai mic dacă, din punctul tău de vedere, coaliția PSD-PNL e o abominație, iar conspirația de capete plecate care conduce principalele instituții românești îți pare intolerabilă. Va numi Geoană oameni mai buni? Probabil nu, dar distrugerea consensului Iohannis e prioritară. Și, cine știe, poate președintele Geoană va mai greși uneori și va alege oameni cu reziduuri de demnitate și sclipiri de competență.
De ce să nu votezi pentru Mircea Geoană? Pentru că a vota în favoarea unei drone cu convingeri fluide nu a fost niciodată o opțiune bună. Liberal-centristul de azi poate deveni mîine izolaționist-antiglobalist. Nu mai departe de acum șapte luni de zile avertiza asupra pericolelor care vin din Occident (era încă funcționar al NATO). Omul care azi ne spune că politica românească nu livrează ce trebuie lua în 2009 lumină de la un om de afaceri amuzant, arogant și infractor. Să mai amintesc de vizita la Moscova? Nu mai amintesc.
Mai sînt și alte motive pe care sînt sigur că oamenii domnului Churchill de la Palatul Victoria (comparația aparține unui angajat al Guvernului) vor avea grijă să le sublinieze cu tușe groase în această campanie.
.jpg)
.jpg)
.webp)
