O reformă sau doar o schimbare?

Au fost publicate, în sfîrșit, pentru dezbatere publică, planurile-cadru pentru învățămîntul liceal. Le așteptăm de cîțiva ani buni și apreciez faptul că domnul ministru Daniel David a reușit să le pună în dezbatere atît de repede după numirea sa în funcție. Cum era de așteptat, documentul a stîrnit un val de contestații și de revolte. Personal, am învățat cu trecerea timpului că nu este înțelept să te arunci doar în luptă de pe poziții contestatare, ci că o perspectivă mai moderată este de regulă mai corectă. Așa că le-am luat puțin la disecat și vreau să fac în acest articol o (poate primă) analiză a lor, fără să pretind că este cea mai corectă și păstrînd rezerva că poate mă înșel, precum și dreptul de a mă repoziționa, dacă alte argumente care vor apărea mă vor determina să-mi schimb puțin perspectiva.

Așadar, cum văd eu lucrurile? Reacțiile de pînă acum au fost, majoritatea, concentrate pe contestarea numărului de ore la o disciplină sau alta, respectiv a distribuției acestora pe niveluri de studiu. Au fost și voci care au avut perspective mai cuprinzătoare, cum ar fi Șerban Iosifescu sau Doru Căstăian. Aș observa și eu că noile planuri-cadru propun o restructurare a curriculumului liceal, mizînd pe flexibilitate, specializare progresivă și centrarea pe competențe-cheie. Cu toate acestea, se poate produce (sau poate că există deja) o ruptură între intenția declarată și realitatea educațională românească. Deși documentul conceptual care fundamentează reforma este coerent și bine structurat, implementarea practică riscă să fie blocată de cultura organizațională a sistemului de educație, de rigiditatea profesorilor și de inerția instituțiilor.

Aș mai observa că, în teorie, noile planuri-cadru pun accent pe competențele-cheie în locul învățării fragmentate, pe discipline izolate, oferă mai multă flexibilitate școlilor și elevilor prin Curriculumul la Decizia Elevului (CDEOȘ) și propun un echilibru între disciplinele fundamentale și specializare, crescînd relevanța pentru viitoarele cariere. În practică, însă, apar cîteva riscuri semnificative. Nu există o legătură clară între profilul absolventului și distribuția disciplinelor și a numărului de ore. Nu s-a definit încă ce conține fiecare disciplină în noile programe, ceea ce crește riscul ca reforma să fie mai degrabă un exercițiu birocratic. Apoi, flexibilitatea este limitată de cultura instituțională. Liceele și profesorii sînt obișnuiți cu structuri rigide și riscă să aplice schimbările într-un mod superficial, schematic, fără a schimba real metodele de predare. Iar predarea este încă tributară examenelor și nu gîndirii critice. Chiar dacă documentele vorbesc despre învățare aplicată și competențe, realitatea din școli este că elevii învață „pentru Bac” sau „pentru facultate”, nu pentru a dezvolta o gîndire integrată.

Și mă uit înspre construcția curriculumului. Trunchiul Comun (TC) reprezintă setul de discipline obligatorii pe care toți elevii trebuie să le studieze, indiferent de filieră, profil sau specializare. Acesta are rolul de a asigura competențele de bază, dezvoltarea culturală generală și formarea unui nucleu comun de cunoștințe și abilități. Trunchiul Comun este conceput ca un curriculum-nucleu, care are o pondere mai mare în clasele a IX-a și a X-a, iar în clasele a XI-a și a XII-a este redus pentru a face loc curriculumului de specialitate. Se observă cîteva caracteristici în noua distribuție. Mai întîi, reducerea ponderii Trunchiului Comun în clasele superioare: în clasele a IX-a și a X-a, TC are o structură relativ echilibrată, incluzînd disciplinele esențiale: limba și literatura română, matematică, științe, istorie, educație fizică, consiliere și orientare etc., pentru ca în clasele a XI-a și a XII-a, TC să se restrîngă pentru a face loc curriculumului de specialitate. Apoi, se remarcă flexibilizarea prin Curriculumul la Decizia Elevului (CDEOȘ). Noile planuri pun accent pe personalizarea traseului educațional prin introducerea CDEOȘ, care oferă elevilor posibilitatea de a alege discipline suplimentare. Cu toate acestea, opționalele din CDEOȘ nu sînt echivalente cu disciplinele din Trunchiul Comun, deoarece depind de oferta fiecărei școli și de resursele disponibile. Se mai remarcă rolul central al Trunchiului Comun în dezvoltarea competențelor transversale. Acesta este definit ca un set de discipline care sprijină formarea gîndirii critice, a comunicării eficiente și a alfabetizării științifice.

Există însă unele riscuri în privința acestei distribuții, a restrîngerii timpului alocat disciplinelor fundamentale. Scăderea numărului de ore la materiile generale face ca nivelul de pregătire al elevilor să depindă prea mult de curriculumul specializat și de opționale, care nu sînt accesibile uniform în toate liceele. Se creează o fragmentare a educației generale, iar elevii care nu aleg opționale adecvate riscă să aibă lacune în cunoștințele fundamentale. De exemplu, limba și literatura română pierde o oră pe săptămînă în clasele a XI-a și a XII-a, ceea ce afectează dezvoltarea competențelor lingvistice și de gîndire critică. Aș mai aduce cîteva argumente, care țin și de contextul istoric în care ne găsim, dar și de dimensiunea identitară. Reducerea expunerii la cultură națională și universală într-un context de radicalizare politică este riscantă, slăbește capacitatea tinerilor de a distinge între idei echilibrate și discursuri toxice. Absența unei educații literare solide lasă loc formării unor generații vulnerabile la naționalism extremist, conspiraționism și tendințe izolaționiste. Există riscul pierderii sau al slăbirii contactului cu valorile ce definesc identitatea națională. O astfel de măsură poate genera o rupere de rădăcini și o formare incompletă a tinerilor ca cetățeni ai României și ai Europei. Decizia de a reduce numărul de ore de limba și literatura română este una cu risc regresiv, care poate slăbi coeziunea socială.

Există și riscul unei pregătiri generale insuficiente, în special în ceea ce privește alfabetizarea funcțională și științifică, precum și al adîncirii discrepanței între licee, deoarece accesul la educația generală va depinde tot mai mult de opționalele disponibile la nivel local. În sine, accentul pus pe flexibilitate (școlile pot decide cum alocă anumite ore, elevii au mai multă libertate în alegerea opționalelor) este pozitiv, însă această flexibilitate nu garantează o calitate uniformă a educației.

Așadar, noile planuri-cadru încearcă să aducă flexibilitate și specializare, dar prezintă și riscuri majore. Dacă implementarea nu este bine gestionată (programe școlare, formarea și monitorizarea resursei umane), efectele negative pot include scăderea nivelului de alfabetizare funcțională, creșterea inegalităților dintre elevi și slăbirea pregătirii pentru examenele naționale și pentru învățămîntul superior. Personal, consider că disciplinele umaniste fundamentale (limba și literatura română, istoria, geografia) merită o redistribuire mai generoasă.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.