Am povestit de curînd ceva legat de istoria mai recentă a orașului meu natal – Cîmpina –, un moment pe care l-am trăit în anii ’80. Mai nou, însă, am aflat și lucruri mult mai vechi și mai interesante legate de acest oraș, unele descoperite prin întîmplări fericite, combinate însă și cu știință, verificate apoi temeinic de istorici sau arheologi de profesie. Pe Internet am găsit cîteva filmulețe în care Mădălin Focșa, geograf pasionat și de istorie, care lucrează la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Cîmpina, dezvăluie istoria unor locuri și povestește întîmplări fascinante din trecutul cosmopolitului orășel.

Așa am aflat, de exemplu, că strada pe care m-am născut poate fi considerată un adevărat muzeu în aer liber. Îmi plăcea teribil acea stradă, dar mă gîndeam că e doar o impresie subiectivă. E plină de case frumoase, cu diverse stiluri, de la cel neo-românesc la cel modernist interbelic, proiectate de arhitecți cu nume cunoscute, ca Toma Socolescu sau Ion Boceanu. Mădălin Focșa povestește o  mulțime de lucruri despre cei care le-au construit, arhitecți și proprietari, despre ce s-a întîmplat cu ele în comunism și ulterior. Pe stradă există și un liceu, de dimensiuni impresionante, de fapt un adevărat palat, construit la inițiativa unei profesoare, pe nume Lucreția Ciobanu (fără legătură cu interpreta de muzică populară), care a  reușit să-l ridice „aproape de una singură”, după cum spune domnul Focșa, printr-o metodă similară cu aceea prin care Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu au construit recent un spital pentru copii bolnavi de cancer, în București.

Profesoara Lucreția Ciobanu a avut ea însăși o casă pe amintita stradă, vizavi de liceul pe care l-a construit, casă în care, după venirea comunismului, a trebuit să accepte să locuiască împreună cu alte cadre didactice din liceu. De amintit că respectivul liceu a fost lovit de bombele aliaților, în ultimii ani ai războiului. Bombardamentul a făcut praf o bună parte dintr-o aripă a sa, dar clădirea a fost refăcută imediat după terminarea războiului, cu aportul aceluiași celebru arhitect care-l construise: Ion Boceanu. 

Strada se termină cu niște trepte de piatră care coboară spre Valea Prahovei, asupra căreia se deschide dintr-odată o largă perspectivă, ultima casă pe dreapta fiind aceea în care am locuit și eu pînă la 3 ani. Am unele amintiri de atunci, dar nu aici e locul lor.

Dincolo de „strada muzeu”, în filmulețele lui Mădălin Focșa apare și povestea descoperirii unor vestigii mult mai vechi, la biserica Sf. Nicolae de la marginea de sud a orașului Cîmpina, în așa-numitul ansamblu de la Slobozia. În 2007, odată cu restaurarea bisericii vechi de acolo, parohul de atunci, părintele Petru Moga, și-a dat seama că a fost descoperit mormîntul unui personaj istoric. E vorba de chiar ctitorul bisericii, egumenul Damaschin al mînăstirii Sinaia, retras la bătrînețe la metocul mînăstirii Sinaia din Cîmpina sub numele de schimnic, Dionisie. S-a aflat astfel și data morții egumenului – 1820. Se presupune că mormîntul ar fi fost ascuns în epoca lui Cuza, din cauză că egumenii greci ai mînăstirilor nu mai erau bine văzuți.  

Un an mai tîrziu după această descoperire, odată cu niște săpături pentru un drenaj lîngă casa parohială (istorică și ea, fost metoc al mînăstirii Sinaia în secolul al XIX-lea), s-au găsit o serie de morminte cu oseminte îngropate într-un mod arhaic, precreștin. Tot părintele Moga a fost cel care a realizat că au dat peste ceva foarte vechi. Săpăturile arheologice ulterioare au confirmat că era vorba de o necropolă cu oseminte și artefacte din epoca bronzului, aparținînd unei suprapuneri de culturi: Noua, Tei și Monteoru. În beciul restaurat al casei parohiale a fost înființat un muzeu în care pot fi văzute aceste artefacte. Așadar, tot săpînd, dar și cu știință, s-a ajuns la istorii foarte vechi.

Biserica nouă Sf. Nicolae are însă, la rîndul ei, o poveste extraordinară. A fost construită în anul 2000, în doar cîteva luni, tot grație inițiativei părintelui Moga, pentru că biserica veche devenise neîncăpătoare. Banii au fost donați de comunitatea locală. Pictată în interior de maestrul Grigore Popescu-Muscel, biserica a fost proiectată de arhitecta Livia Câlția, care a și primit pentru această lucrare Premiul Național pentru Arhitectură. Alături de biserică s-a construit și un centru cultural în care se țin conferințe și concerte. Poveștile acestor locuri și ale oamenilor care le-au făcut să aibă un sens și o istorie sînt mult mai amănunțite și mai pline de conținut. Eu aici am dat doar o idee despre ele, ca o vedere din avion.