Oare ce se întîmplă?

Trăiesc un sentiment de derută. Mă întreb (din păcate, nu în spirit dilematic, ci în cel al unei perplexități acute): oare ce se întîmplă? Vreau să fiu bine înțeles. După șocul din noiembrie, m-am așteptat la o mobilizare exemplară a societății românești pro-occidentale (așa cum ea a fost, mereu majoritară, în istoria noastră modernă, de la bonjuriștii reformatori la făurarii Unirilor și Independenței, de la interbelicii sincroniști la – da, într-un anumit sens, chiar și la ei – comuniștii autocrați, tiranici și sangvinari, totuși măcar vădit antisovietici, atît prin Dej, cît și prin Ceaușescu, de la postdecembriștii săraci și amărîți, însă cu dragoste „sinceră și neconștiută”, vorba lui Eminescu, pentru Europa apuseană și America, la tinerii liberi, copiii tehnologiei și bunăstării de azi, toate, și tehnologia, și bunăstarea, rezultate incontestabile ale opțiunii autohtone ferme pentru euro-americanitate). Am fost convins, în naivitatea mea, că dușul rece și complet neprevăzut al tembelismului retrograd va fi combătut, cu energie formidabilă, de multitudinea forțelor bune ale sistemului, de la cele politice la cele sociale, academice, educaționale etc. Nu neg, evident, eforturile făcute de cîțiva exponenți ai acestor paliere – mai ales din interiorul lumii intelectuale și din cel al societății civile –, dar ele par anemice și limitate. Doar cu o parte a presei revoltate și luptătoare (pentru care am toată admirația) și cu analiști individuali îngrijorați (pe care de asemenea îi prețuiesc) nu se face primăvară, nici măcar în mai, cînd sînt programate noile alegeri. Restul „sistemului” pare să conlucreze (iată, inevitabil, am devenit și „conspiraționist”), cu nesimțire sau cu rea intenție, oricum fatidic, la desăvîrșirea dezastrului...

Cel mai bizar dintre toți rămîne în continuare președintele Iohannis. L-am ascultat citînd din Constituție că trebuie să stea în funcție pînă la depunerea jurămîntului de către un nou președinte. I-am dat dreptate, deși unii juriști au explicat, destul de convingător, că respectivul articol constituțional se referă la starea de normalitate a statului, adică la cea a alegerilor obișnuite, desfășurate (cu numărători, eventuale contestații, verificări și validări) pe o perioadă mai lungă de timp, în care, evident, vechiul președinte nu părăsește funcția. În condiții de anormalitate, așa cum – argumentează aceiași juriști – ne aflăm acum, se activează alt articol, care îi impune de fapt fostului președinte să demisioneze și să fie înlocuit de noul șef al Senatului (ales prin vot legitim). În sfîrșit, nu mă pricep la chichițe avocățești. Pentru stabilitate, mi-am zis, ar fi bine poate să-l mai suportăm o vreme pe Iohannis. Dar el ce face? A amuțit de tot, pentru numele lui Dumnezeu. În astfel de clipe dramatice, cînd societatea are nevoie ca de aer de un lider autentic, apt să-i dea direcție și încredere, cînd el însuși, Klaus cel Împietrit, ar fi avut ocazia să-și spele toate păcatele și să se arunce în luptă cu un devotament salutar, omul și-a abandonat corabia, dînd măsura exactă, de acum înainte, a nimicniciei sale politice și morale. Am mai spus-o: imaginați-vi-l pe Iohannis în locul lui Zelenski! Dezgustător... Cum o mai duce însă celălalt magnific, tocmai reinstaurat ca prim-ministru, Marcel Ciolacu? Dacă mă întrebați pe mine, vă răspund, înfricoșat, că, din punctul meu de vedere, a luat-o complet razna. Sînt absolut siderat.

Postează pe TikTok (nu mă aflu, nu m-am aflat și nici nu mă voi afla acolo vreodată, dar am văzut „reproducerile” sinistre din presa televizuală) niște filmulețe neverosimile, în care recunoaște că i-a dat voturi  pesediste lui Simion pentru a-l propulsa în turul al doilea și în care discută, într-o notă gîngavă (deși nu l-am simpatizat niciodată, nu-l bănuiam, sincer, atît de rudimentar intelectual), felurile de mîncare apreciate ori, dimpotrivă, neapreciate de el. Face filozofia „micului mustos”, a „ciorbei de burtă” halite zilnic etc. Ferească bunul Dumneazeu! Speră să-i cucerească în acest mod pe hipnotizații din rețeaua chinezească? Grotesc. De Lasconi și USR ce să mai zic? Și-au dat în stambă în maniera care i-a „consacrat”. Bomboana de pe colivă a fost scrisoarea Elenei către Trump, în care îl asigura pe bezmeticul de la Casa Albă că e un lider autentic, asemenea ei. Sinistru. Unde este Bolojan? După ce s-a erijat viril în noul general al democrației românești, pare că a adormit pe scaunul de la Senat. Ce (mai) fac Serviciile și Justiția care, după ce au anunțat „războiul hibrid”, parcă au dispărut în neant, neluînd nici o măsură, neaducînd nici o dovadă? Ce vrea obsoletul Crin Antonescu să demonstreze cu al lui „papagal” de tonalități înalte, mai lipsit de substanță ca oricînd în trecut? Între timp, dacii liberi zboară pe deasupra cuiburilor de cuci. Mă simt ca într-un coșmar kafkian din care tot vreau să mă trezesc. Uit, ca prostul, că din coșmarurile lui Kafka nu ai cum să te trezești.