Oarecum rigid

Pentru că problema calității profesionale a profesorilor este adesea subiect de dezbatere, fie publică, fie în mediile informale de dialog, dusă fiind uneori pînă la contestarea validității statutului de profesor titular (unele voci solicitînd desființarea acestuia și înlocuirea cu concursuri periodice de situare pe post), mă leg puțin de acest subiect din perspectiva procesului de formare continuă pe care aceștia îl parcurg în carieră.

Trebuie să se știe, mai întîi, că există o legislație care explicitează obligativitatea acestui proces de formare continuă, proces care ar trebui ca, măcar într-o anumită măsură, să asigure menținerea în permanență a unui standard cît mai profesionalizat al cadrelor didactice. În speță, atît prin legea națională a educației, cît și printr-o metodologie specifică, cea privind asigurarea calităţii programelor pentru dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice din învăţămîntul preuniversitar şi de acumulare a creditelor profesionale transferabile, aprobată prin Ordinul Ministerului Educației nr. 4.224 din 2022, este prevăzut că profesorii trebuie să acumuleze cîte 90 de credite transferabile pentru fiecare interval de cîte cinci ani după absolvirea examenului pentru definitivare în învățămîntul preuniversitar. Definitivarea în învățămînt nu se consideră formare profesională echivalabilă cu cele 90 de credite profesionale transferabile, deși presupune două inspecții a cîte patru ore, evaluare de portofoliu personal și examen scris.

Ce înseamnă 90 de credite transferabile? Înseamnă un cumul de condiții, prevăzute de reglementările mai sus amintite. Mai întîi, este nevoie ca formarea absolvită de un profesor să fie una acreditată. Adică un curs care să fi trecut prin filtrele foarte riguroase și complexe ale instituțiilor care au abilitarea de acreditare a programelor de formare profesională. Există un Registru naţional al programelor pentru dezvoltare profesională continuă acreditate, unde pot fi consultate toate cursurile aflate la dispoziția profesorilor. El se înnoiește în fiecare an, în funcție de ieșirea din vigoare a unora și de acreditarea altora noi. Nu este vorba doar despre programe ale ministerului sau ale inspectoratelor școlare și ale caselor corpului didactic, ci despre cursuri ale diverselor instituții sau organizații, dar care au trecut filtrul acreditării, devenind programe recunoscute de Ministerul Educației. Spre exemplu, eu țin în momentul de față un curs acreditat de infuzare a curriculum-ului cu elemente de educație media pe care l-a acreditat Centrul pentru Jurnalism Independent. Cursurile acestea pot avea un număr variabil de ore, de regulă între 60 și 120 de ore, unele avînd o parte dintre ore sincron, iar altele asincron, oferind, de asemenea, un număr diferit de credite, în funcție de numărul de ore alocate. Vreau să subliniez că cel mai des un curs, chiar avînd 120 de ore, nu depășește 25-30 de credite profesionale transferabile. Multe cursuri sînt cam cu 10-15 credite. Așadar, nu este chiar ușor să acumulezi cele 90 de credite obligatorii.

Este posibil, apoi, ca aceste credite să fie obținute prin parcurgerea unor specializări postuniversitare, de exemplu prin masterate. Odată obținută diploma de master, perioada celor cinci ani este automat acoperită, masteratul fiind echivalat cu cele 90 de credite obligatorii.

În fine, aceste credite mai pot fi obținute prin gradele didactice. Un profesor care parcurge la termen etapele poate obține gradul didactic II în patru ani sau în trei ani, dacă a obținut nota 10 la definitivat, respectiv poate obține gradul I în patru ani de la obținerea gradului didactic II sau în trei, dacă a obținut la acesta nota 10. Fiecare grad obținut asigură echivalarea cu cele 90 de credite profesionale transferabile obligatorii pentru ciclurile de cîte cinci ani.

Concret, așadar, nu este ca și cum profesorii se pot culca pe o ureche, după ce au intrat în sistem. Dar față de tot acest proces de formare profesională continuă, ar fi de formulat și cîteva amendamente, în opinia mea. Deunăzi mă întreabă o profesoară, care ar urma să își susțină dizertația în luna iulie 2025, dacă i se va recunoaște ca formare profesională echivalată cu cele 90 de credite în cazul în care obține în aceeași vară definitivatul. Nu i se recunoaște. Pentru că definitivatul îi va intra în vigoare doar cu data de 1 septembrie 2025. Ca să i se recunoască, a decis să amîne susținerea dizertației pentru sesiunea din februarie 2026, adică după data intrării definitivatului în vigoare. Mi se pare nedrept.

În mod similar, dacă un profesor parcurge un curs care se încheie în ultimul an al perioadei de cinci ani în care trebuie să acumuleze creditele, el nu i se mai recunoaște în următoarea perioadă de cinci ani. Să zicem că identifică un curs care îl interesează, el are deja 90 de credite pentru cincinalul în curs, dar vrea să îl parcurgă, nu să îl amîne pentru următorul cincinal, cînd poate nu va mai avea acces la el. Treaba lui, poate să îl parcurgă, dar nu i se va mai recunoaște în următorul cincinal.

Ce vreau să spun este că aceste formări și perfecționări ar putea fi mai echitabil organizate în raport cu creditele obligatorii. Poate că mai corect ar fi ca un curs acreditat sau un masterat să aibă perioadă de echivalare a lor cu creditele corespunzătoare pe parcursul a cinci ani de la absolvirea lor, nu în cincinalurile fixe calculate de la data obținerii definitivării în învățămînt. Personal, cred că și examenul de definitivare ar putea fi echivalat măcar cu un număr de credite, de asemenea.

În altă ordine de idei, metodologia despre care aminteam, nr. 4.224 din 2022, face referire la vechea lege a învățămîntului. Noua lege, care este intrată în vigoare, dar nu complet, menționează un alt tip de credite, care încă nu se știe ce reprezintă și cum vor putea fi obținute. Așadar, sîntem între două legi, cu o metodologie în vigoare încă, ținînd de legea veche. Poate că pe viitor va exista mai multă deschidere înspre recunoașterea mai flexibilă a perfecționărilor și formărilor profesorilor, într-o formulă mai generoasă decît cincinalul acesta oarecum rigid.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.