Parlamentul României. Beznă cu de toate

Deși este relativ puțin relatată în presă, viața internă a partidelor românești e, zilele astea, foarte intensă. Sîntem în acel moment al calendarului politic în care se decid candidații pentru Parlament, iar competiția pentru locurile de pe listă e nemiloasă. Zilele astea se fac și se desfac prietenii și alianțe, se dă vîrtos din coate pentru următorii patru ani de liniște. Însă totul se întîmplă departe de ochii publicului. Dacă despre candidații la președinție vorbim zilnic, despre cei pentru Parlament nu auzim aproape nimic. 

Sînt cîteva motive:

– dat fiind numărul candidaților pentru cele 466 de locuri de senatori și deputați, competiția pentru ele e mai puțin pasionantă decît prezidențialele și mai greu de urmărit;

– nici unul dintre actualele partide parlamentare nu are un proces transparent și cu criterii clare de stabilire a candidaților; 

– publicul nu simte că are un cuvînt serios de spus în această selecție și atunci preferă să aștepte pasiv listele, urmînd să decidă, ca și altădată, asupra „răului cel mai mic”.

Momentul selecției candidaților e probabil cel mai important din întreg ciclul electoral pentru că sănătatea democrației românești se decide acum. Și nu mă refer la posibilitatea ca Legislativul să se umple de populiști, ci mai degrabă la calitatea și competențele grupului de oameni care va ocupa acel spațiu, dincolo de dihotomii ca suveraniști/globaliști.

Ne-am obișnuit poate prea mult cu ideea că Parlamentul este condus din afara lui și este compus dintr-o masă anostă de anonimi fără idei sau ambiții folositoare. Din mulțimea asta se detașează cîțiva excentrici ridicoli – Diana Șoșoacă sau Florin Roman sînt două nume care îmi vin acum în minte, dar nu sînt numai ei –, care acoperă cu zgomot dezbateri ce în teorie ar trebui să fie serioase. Între timp, doamna Șoșoacă a plecat să scadă nivelul altor instituții, dar este de așteptat ca celălalt să se regăsească din nou pe listele „partidului istoric” care l-a trimis și în mandatul curent la București. 

Absența unor dezbateri viguroase pe teme majore se vede cel mai bine în gradul de încredere de care se bucură Legislativul. Într-un sondaj INSCOP din 2023, Parlamentul era pe ultimul loc, după Guvern. Sînt șanse zero ca acel scor să fi crescut între timp. 

Parlamentarul generic român are ca principală caracteristică lipsa de caracteristici. Are puține idei proprii, repetă robotic punctaje pe care nu întotdeauna le înțelege și preferă adesea să nu fie remarcat în afara cercului în care se învîrte. Foarte mulți dintre ei nu au nici un fel de carieră în spate deși vorbesc adesea despre ce ar fi putut ei să fie. Adevărul trist e că nu vom ști niciodată ce ar fi putut să fie pentru că mulți dintre ei se vor regăsi din nou pe liste 

O analiză rapidă de CV-uri ne va arăta că mulți dintre acești oameni vin de nicăieri și ne duc pe toți către niciunde. Parlamentarul generic român se teme, pe bună dreptate, de propria biografie. Putem trece asta la circumstanțe atenuante ale imposturii. Măcar e conștient de ea. 

Și, nu, nu mă refer doar la utilizatorii de diplome obținute prin plagiat, ci și la posesorii de diplome necontestate a căror valoare nu a fost niciodată testată pe piața liberă. Observînd asta, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva, absorbiți de discuția despre calificări academice, uităm că funcția de reprezentare nu ține neapărat de anii de școală, ci mai mult de onestitate și de adecvare la nevoile reale ale oamenilor. 

Încercați să numiți trei parlamentari din circumscripția dvs. și veți descoperi că exercițiul e un pic dificil. Dacă ținem totuși minte cîte un deputat sau senator, asta se întîmplă adesea pentru că respectivul face cîte o nefăcută care îi aduce celebritatea de moment. Spre exemplu, eu încă rețin numele unuia dintre nefericiții care într-o noapte din 2020 făceau scandal într-o șaormerie din centrul vechi al Bucureștilor. Nu e din circumscripția mea, însă întîmplarea aceea mi se pare încă relevantă pentru imaginea Parlamentului României. Șaorma și scandal. Beznă cu de toate. 

Sigur, nu toți deputații sau senatorii sînt la fel, însă, dacă lucrăm cu numere mari și facem o medie, ajungem fix la rezultatul INSCOP amintit mai sus. Datorită calității slabe a parlamentarilor și lipsei lor de potrivire cu funcția și instituția, e firesc ca încrederea în Legislativ să fie foarte redusă.

Sîntem într-un cerc vicios în care, dacă observăm că Parlamentul e un loc în care forma domină conținutul, contribuim la menținerea încrederii la niveluri abisale. A nu spune însă că un lucru prost e prost este, pe de altă parte, inadmisibil. Datoria de a restabili încrederea în Parlament aparține partidelor și asta poate să se întîmple dacă vor face măcar un efort de creștere a nivelului candidaților. Limitarea numărului de grobieni, cretini nediagnosticați și sinecuriști de profesie n-ar trebui să fie chiar un lucru dificil dacă micii Ceaușești (cu și fără fustă) de la vîrful partidelor românești ar avea un pic de curaj. 

De partea cealaltă, poate a sosit momentul să nu mai fie votat partidul, iar calculul privind votul să fie făcut strict în funcție de numele de pe listă. Rece, cinic, util.