Părți principale și părți secundare de învățare

Cînd pandemia a schimbat radical paradigmele învățării, a apărut, printre alte practici dezirabile, imperative chiar, în lumea hiperinformatizată a prezentului, și ideea programelor de tip teleșcoală. Mi s-a propus și mie să particip la unele, dar am refuzat. Apoi, de-a lungul timpului, au apărut chiar diverse afaceri care se folosesc de acest concept, promițînd utilizatorilor-plătitori că oferă acces la lecții realizate de cei mai performanți profesori din țară. S-au vehiculat o vreme chiar scenarii ușor SF, distopice sau utopice, depinde din ce direcție privești, în care școala cu profesori în clasă (care trebuie și plătiți, desigur...) ar dispărea, iar elevii ar avea doar de accesat baze de date cu astfel de lecții impecabile, înregistrate și stocate. Mi s-a actualizat în atenție problematica aceasta deunăzi, cînd am avut o discuție cu părintele unui elev care mă întreba cum mi se par aceste oferte de pe piață. Am răspuns că nu cred în ele, dar apoi mi-am mai nuanțat opinia, pentru a clarifica ceea ce cred. Chiar dacă profesorii care au înregistrat aceste lecții nu sînt toți așa de performanți, unii chiar nu sînt, am admis că ele pot avea o oarecare utilitate. Să mă explic.

Cînd afirm că nu consider lecțiile înregistrate o alternativă revoluționară și validă la actul educațional clasic, presupunînd lecții în format fizic sau chiar meditații în format fizic, în care interacțiunea dintre elev și profesor este directă, iau în calcul integralitatea acestui act și finalitățile pe care programele școlare le au în vedere: formarea competențelor, care succed etapei asimilării de informație.

Formarea competențelor este un proces mult mai complex decît simpla asimilare a informațiilor. Programele de tip teleșcoală și lecțiile înregistrate pot oferi, fără îndoială, acces rapid la informație structurată și la explicații ale unor noțiuni esențiale, dar actul educațional, mai ales în discipline umaniste, căci la limba și literatura română mă pricep mai bine, dar sînt sigur că și în cele realiste, nu se poate limita la acest aspect. În contextul competențelor care trebuie formate, dacă este să dau exemple din specialitatea pe care o reprezint, se pune accentul pe capacitățile elevilor de a interacționa activ cu textele, de a-și dezvolta gîndirea critică și creativitatea și de a comunica eficient, atît în scris, cît și oral.

Să luăm, de exemplu, competența de utilizare corectă și adecvată a limbii române în diverse situații de comunicare. Teleșcoala poate oferi lecții de gramatică sau de construcție a discursului, dar fără o interacțiune directă și constantă, elevii nu primesc feedback imediat, ceea ce este esențial pentru corectarea greșelilor. În cadrul unei lecții clasice sau al meditațiilor, profesorul poate corecta pe loc exprimarea greșită sau poate ajusta strategia de predare în funcție de nivelul elevului, ceea ce asigură o adaptabilitate pe care lecțiile înregistrate nu o pot oferi.

În ceea ce privește comprehensiunea și interpretarea textelor, aici avem poate cea mai clară limitare a lecțiilor înregistrate. Desigur, un profesor poate explica într-un mod foarte clar un text literar într-o lecție video, dar interpretarea este un proces interactiv și, adesea, subiectiv. Într-o clasă, elevii pot discuta și dezbate, pot veni cu opinii diferite, iar profesorul are rolul de a media și de a ghida aceste discuții, astfel încît să se dezvolte gîndirea critică. Lecțiile înregistrate, oricît de bine concepute ar fi, nu oferă această dinamică necesară pentru formarea unei interpretări personale a textului.

Cînd vine vorba despre situarea textelor literare în context, un profesor experimentat poate oferi o lecție captivantă despre epoci și curente literare. Însă contextul literar nu este doar o chestiune de memorizare a unor date și caracteristici ale unei epoci. În cadrul unei ore de clasă sau chiar la o meditație privată, elevii sînt încurajați să facă legături între diferitele opere, curente și contexte istorice, să pună întrebări și să își dezvolte o viziune critică asupra textelor. Fără această interacțiune, lecțiile înregistrate riscă să rămînă la un nivel pur teoretic, neimplicînd elevul în mod activ în procesul de învățare.

Nu în ultimul rînd, argumentarea orală sau în scris reprezintă o altă competență centrală în limba și literatura română. Lecțiile înregistrate pot oferi modele de argumentare sau structuri de eseuri, dar pentru a deveni un bun argumentator, un elev are nevoie de exercițiu constant și de feedback. Aici, rolul profesorului este crucial, deoarece un bun profesor nu doar că îți corectează greșelile, dar te și încurajează să-ți dezvolți propriile idei, să le susții cu argumente clare și să fii convingător. Lecțiile înregistrate pot oferi un punct de plecare, dar nu pot înlocui experiența de a primi feedback personalizat pe propria lucrare sau de a-ți prezenta ideile oral într-un cadru de dezbatere.

Așadar, fără să le neg eventuala calitate în structurarea clară a informațiilor, eficiența lecțiilor înregistrate în formarea competențelor este limitată. Ele pot fi un instrument util pentru revizuirea materialului sau pentru clarificarea unor concepte, însă nu pot constitui o soluție completă pentru un act educațional complex, care vizează atît dezvoltarea cognitivă, cît și formarea abilităților socio-emoționale. Educația nu este doar o acumulare de informații, ci presupune interacțiune, reflecție, dezbatere și personalizare – elemente care sînt greu de reprodus într-un format digital pasiv.

De aceea, în timp ce tehnologia poate sprijini actul educațional, nu poate și nu trebuie să înlocuiască interacțiunea directă dintre elevi și profesori, esențială pentru dezvoltarea deplină a competențelor, mai ales în disciplinele umaniste, precum limba și literatura română. Mă gîndesc cît de importantă este chiar și prezența scenică a unui profesor în clasa elevilor săi... Sigur, lecțiile înregistrate își au locul lor în ecosistemul educațional, dar trebuie văzute mai degrabă ca un complement al lecțiilor fizice. Și toată lumea care a trecut prin școală știe: complementul este o parte secundară de propoziție...

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.