Petarde cu miros de fake news

Am mai scris, nu cu multe articole în urmă, dar privind în trecut de mai multe ori de-a lungul anilor, despre cum arăta intrarea în profesia didactică acum 25-30 de ani, cînd am pus eu piciorul pe acest tărîm profesional. Facultatea dura cinci ani (apoi s-au transformat în patru), iar examenul pentru definitivare în învățămînt îl puteai susține după trei ani de predare. Ani în care trebuia să faci proiect de lecție (plan de lecție se numea atunci) pentru fiecare (!) oră pe care o predai. Examenul de definitivare în învățămînt presupunea și două inspecții a cîte patru ore, ocazie cu care ți se și verificau aceste planuri. Îmi aduc aminte perfect că aveam două teancuri de astfel de planuri, scrise de mînă, pentru că încă nu aveam calculator, nici nu știam cum se pornește unul, abia după vreo cîțiva ani de la susținerea examenului de definitivat mi-am cumpărat primul computer. Examenul era consistent, serios, era organizat de facultate și toată lumea era de acord că este cel mai dificil dintre examenele pe care le aveai de susținut ca profesor, exceptînd examenul de titularizare, care era altă mîncare de pește (cum este și acum) și am să explic mai jos de ce. Sigur, dificultatea examenului nu echivala și cu perfecțiunea lui, avea hibe, cea mai mare fiind, după părerea mea, faptul că subiectele nu aveau o structură și un barem de evaluare riguroase. Dar asta este altă poveste, cum spuneam, subliniez însă faptul că trebuia să te pregătești serios, atît din disciplinele de specialitate, cît și din metodică. Pregătirea inițială, de patru sau cinci ani din facultate, era deci consolidată și aprofundată în acești primi ani de profesorat, fiind apoi certificată de examenul propriu-zis.

Am redeschis subiectul și l-am detaliat pentru că zilele acestea am auzit niște zvonuri care m-au alarmat, inițial. Mai întîi, îmi spune cineva că a auzit-o pe doamna ministru Ligia Deca vorbind despre faptul că definitivatul se va elimina și că licența va ține locul acestuia. Nu mi-a venit să cred (fără să apuc atunci, pe loc, să verific) și am explicat că, după părerea mea, ar fi o mare greșeală. După reducerea studiilor de licență la trei ani, după reducerea la un an a stagiului necesar pentru obținerea definitivării în învățămînt, mi s-ar părea că renunțarea la acest examen de certificare prin care primești drept de practicare permanentă a profesiei ar fi un croșeu dat cu toată forța calității sistemului de învățămînt.

Apoi, astăzi, văd pe Facebook pe cineva care lansează un alt zvon, cum că titularizarea se va înlocui cu licențierea în învățămînt, că definitivatul va dispărea, că uite, tocmai acum, în vacanță, apare și un document în consultare publică prin care se va încerca plata diferențiată a profesorilor, pe baza unor standarde îndoielnice, care au la bază evaluarea făcută de colegi și de elevi. Am căscat ochii și mai tare, nevenindu-mi să cred. Unele trusturi de presă au anunțat și ele ceva similar. I-am căscat mai tare. Nu avusesem încă timp să mă documentez. Totuși, simțeam miros de ghiveci, prea păreau amestecate toate treburile astea, la grămadă. Desigur, am văzut apoi niște comentarii ale Oanei Moșoiu, care clarificau lucrurile și, voalat, subliniau statutul de fake news al postării scrise cu foarte ridicat ton acuzator.

În fapt, despre ce este vorba? Să le iau pe rînd.

În privința examenului de definitivare în învățămînt, nici vorbă să se pună problema eliminării acestuia. Am răsuflat ușurat, este firesc să existe. Așa cum există rezidențiatul la medici, spre exemplu. Dar este vorba despre o reformare a sa. Licențierea în cariera didactică despre care se vorbea nu este licența de la absolvirea celor trei ani de facultate, ci este un examen în două etape, care se va susține după încadrarea în învățămînt, ca urmare a absolvirii inclusiv a masteratului didactic, și va înlocui actuala formă a examenului de definitivat, fiind examenul de încheiere a stagiaturii didactice. Cele două etape ale sale vor fi, pe scurt spus, analiza portofoliului profesional (probabil acesta va include inclusiv planuri de lecții) și a raportului de stagiatură – profesorul fiind, în această etapă, sub coordonarea unui mentor de carieră didactică –, respectiv un examen scris, care se va susține pe baza unei tematici și a unei bibliografii, sînt sigur că realizate în conformitate cu conținuturile disciplinei de studiu și ale metodicilor specifice acesteia. Ceea ce se elimină, aparent, sînt inspecțiile de specialitate, dar acestea vor fi, conform logicii mele – rămîne să și vedem, cînd vor apărea –, metodologiile specifice, vor fi deci înlocuite de asistențele la ore pe care profesorii mentori le vor efectua. În nici un caz, dar în nici un caz, subliniez, această licențiere în cariera didactică nu are vreo legătură cu examenul de titularizare, acela fiind cu totul altceva, avînd un cu totul alt scop. Scurt spus, titularizarea îți asigură un post, pe termen determinat sau nedeterminat. Definitivatul sau viitoarea licențiere în cariera didactică îți asigură dreptul de a profesa. Este o diferență semnificativă! Mai adaug faptul că această înlocuire a definitivării în învățămînt cu licențierea în cariera didactică se va realiza începînd cu anul 2028.

Cealaltă problemă amestecată în discuție viza un document pus în dezbatere publică, despre care postările acuzatoare de pe Facebook afirmau că va reprezenta o grilă de evaluare a profesorilor, pe baza căreia aceștia vor fi salarizați. Un alt fake news grosolan. În fapt, este vorba, după cum a explicat și Oana Moșoiu într-o postare, despre un document care fixează standardele profesionale. Un document foarte necesar și care clarifică indicatorii de performanță ai profesiei, de fapt. Fără ca aceștia să aibă dimensiune evaluativă ca niște itemi dintr-un test, dintr-o grilă. Vorbim despre cu totul altceva. Despre un profil de competențe și de standarde ale profesiei didactice. Nu am apucat să îl studiez în detaliu, dar la o privire generală mi se pare profesionist elaborat. Nu mă miră, dacă la coordonare s-a aflat o profesionistă ca Anca Nedelcu, expertă în scrierea pe profiluri de competențe. Cu siguranță, despre aceste documente vom mai vorbi, vom mai scrie. Dar este bine să o facem mai așezat, nu aruncînd petarde cu miros de fake news.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.