Sînt mai degrabă lovinescian

Așa cum România este alcătuită din mai multe Românii, breasla profesorilor (și a celor implicați în educația instituționalizată în general) este alcătuită din mai multe categorii care se confruntă între ele în raportarea la propunerea de planuri-cadru ale Ministerului Educației și Cercetării. În momentul de față, putem vorbi despre trei categorii: una pragmatică, a celor care văd reforma ca pe o adaptare necesară la realitățile economice și sociale ale lumii moderne, una conservatoare, a celor care se tem de schimbare și o percep ca pe o amenințare la adresa valorilor tradiționale ale educației, respectiv una sceptică, a celor care nu resping reforma, dar consideră că problemele reale ale educației nu sînt abordate de această schimbare.

Pentru categoria pragmaticilor, deviza este Educația trebuie să pregătească elevii pentru viață, nu doar pentru examene. Pragmaticii nu sînt neapărat entuziasmați de toate schimbările, dar consideră că adaptarea la realitățile socio-economice este inevitabilă. Pentru ei, problema educației nu este legată de numărul de ore, ci de ce anume se predă și cum se predă. Ei provin din mediul corporatist sau privat, sînt părinți care văd cum cerințele pieței muncii s-au schimbat și înțeleg că memorarea mecanică a informațiilor nu mai e suficientă. Își doresc ca propriii copii să dobîndească abilități practice, cum ar fi gîndirea critică, comunicarea eficientă și alfabetizarea digitală. Ei înțeleg că viitorul muncii nu va mai cere „cunoștințe enciclopedice”, ci capacitatea de a învăța rapid, de a te adapta și de a inova. Apoi,  sînt elevii interesați de cariere moderne și internaționale, cei care aspiră la studii în străinătate sau la locuri de muncă în domenii precum IT, antreprenoriat, marketing digital sau creativitate. Pentru ei, un curriculum rigid, bazat pe materii tradiționale, este mai degrabă o barieră decît un avantaj. Sigur, aici intră și profesorii deschiși la schimbare, proveniți mai ales din școlile private sau din alternativele educaționale, dar și profesori în general mai tineri sau care au beneficiat de formări specifice, care acceptă că metodele tradiționale de predare trebuie ajustate pentru a rămîne relevante. Pentru pragmatici, reducerea numărului de ore la disciplinele tradiționale nu este o problemă în sine. Ei consideră că nu contează numărul de ore, ci calitatea predării. Astfel, un curriculum flexibil este un pas înainte, iar personalizarea educației prin Curriculumul la Decizia Elevului (CDEOȘ) permite elevilor să își construiască un traseu educațional mai relevant pentru aspirațiile lor. Pragmaticii susțin că educația trebuie să includă mai multă informatică, gîndire critică, educație financiară și antreprenoriat, în loc de ore în plus de teorie. Ei susțin că materiile ar trebui să fie mai integrate, astfel încît elevii să învețe cum se aplică cunoștințele în contexte reale. Deși pragmaticii susțin schimbările, ei nu sînt orbi la potențialele probleme. Observă că aplicarea defectuoasă a reformei o poate transforma într-una formală. Dacă profesorii nu sînt instruiți pentru noile metode și viziuni curriculare, elevii vor continua să învețe mecanic, chiar dacă programa se schimbă. Pragmaticii sînt conștienți că există o prăpastie între intențiile reformei și realitatea din multe licee. Sînt conștienți de diferențele mari între licee – într-un liceu de top din București, un elev poate alege să aprofundeze informatica sau economia prin opționale relevante. Într-un liceu slab dotat dintr-un oraș mic, aceste opțiuni sînt mult mai limitate. Ei mai subliniază că păstrarea unor programe pe structuri tradiționale și a examenelor tradiționale, deși reforma promite modernizare, ar face inutilă reforma. Ce rost are flexibilitatea rutelor curriculare dacă programele școlare și examenul final nu reflectă această schimbare?

Pentru categoria conservatorilor, deviza este Nu te joci cu școala. Educația trebuie să rămînă serioasă. Ei văd în reforma educației o amenințare la adresa valorilor fundamentale ale învățămîntului clasic. Pentru ei, educația înseamnă disciplină, cunoștințe solide și respect pentru tradiție. Nu contestă necesitatea unor îmbunătățiri, dar se opun schimbărilor radicale, mai ales dacă ele afectează structura orelor la disciplinele fundamentale. Aici intră profesorii formați în sistemul tradițional, unde cantitatea de cunoștințe predate este echivalentă cu calitatea educației. Ei văd reforma ca pe o încercare de „a face școala mai ușoară” și de a scădea nivelul de exigență. Intră aici și părinții care își doresc pentru copiii lor o educație asemănătoare cu cea pe care au avut-o ei – mulți consideră că modelul educațional clasic i-a format corect, intră o parte a mediului academic tradițional – profesori universitari și cercetători care pun accent pe continuitatea cunoștințelor teoretice, temîndu-se că o reducere a materiilor de bază va diminua pregătirea generațiilor viitoare, dar și unii elevi de elită, care au reușit să exceleze într-un sistem rigid și competitiv și văd în reducerea numărului de ore un risc pentru viitorul lor academic. Conservatorii se tem că reforma ar aduce o erodare a cunoștințelor fundamentale, ar aduce haos și lipsă de disciplină și autoritate în școli.

Pentru categoria scepticilor, deviza este Problemele reale sînt altele, discuția despre numărul de ore sau flexibilizarea curriculei fiind o falsă dezbatere, deoarece sistemul are lacune mult mai grave, care nu sînt abordate prin această reformă. Sînt profesorii care văd zi de zi problemele sistemului, înțeleg că schimbarea e necesară, dar sînt dezamăgiți că reforma nu abordează problemele structurale, cum ar fi salariile mici, resursele precare și lipsa formării continue. Sînt elevii și părinții din sistemul public – cei care se confruntă zilnic cu clase suprapopulate, cu metode de predare învechite și cu profesori demotivați. Ei consideră că problema nu este cîte ore se fac, ci ce se face la acele ore. Un curriculum prost structurat va rămîne ineficient, indiferent de numărul de ore alocate. Scepticii știu că nu toate liceele vor putea oferi opționale relevante. În orașele mici sau în mediul rural, școlile abia reușesc să acopere materiile de bază, darămite să ofere cursuri variate de aprofundare. Apoi, scepticii se întreabă: cum vor preda profesorii într-un mod modern, dacă nu au fost instruiți pentru asta? Și se mai întreabă ce rost are flexibilizarea programei dacă în unele zone profesorii calificați lipsesc cu totul.

Conservatorii ridică o problemă validă: poate fi modernizată educația fără a compromite fundamentul ei clasic? Scepticii pun și ei o întrebare esențială: ce rost are reforma dacă problemele fundamentale ale educației rămîn aceleași? Reforma educației nu este doar o problemă de structuri curriculare, ci și de mentalități și valori. Cele trei categorii de viziuni – pragmaticii, conservatorii și scepticii – coexistă, iar o reformă care nu ține cont de contextul real al educației și de diversitatea opiniilor riscă să rămînă doar o modificare birocratică, fără impact real asupra elevilor. Personal, sînt mai degrabă lovinescian: consider că formele pot să creeze fondul. Altfel, acesta nu se va schimba în veci.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.