Sînteți gata să aruncați Coca-Cola în ocean?

Există în politica americană un clișeu care zice „no taxation without representation” („nici o impozitare fără drept de reprezentare“). Veți găsi expresia asta pe plăcuțele de înmatriculare din Washington DC, un teritoriu american, întîmplător și capitală, care pățește exact năpasta asta: plătește taxe federale fără a avea un reprezentant în Congresul american care să aibă un cuvînt de spus asupra numitelor taxe. 

O năpastă asemănătoare pățește zilele aste și Ucraina. Administrația Trump a încercat mai întîi să forțeze un transfer de resurse ucrainene la preț redus, apoi, cînd asta nu a mers, a pus întreaga țară pe masa negocierilor Trump-Putin ce vor avea loc în Arabia Saudită. 

Europa? Care Europa? La fel ca Ucraina, n-a fost invitată. Cine își închipuie că în deșertul saudit va fi negociată doar soarta Ucrainei e foarte naiv. Pretențiile lui Vladimir Putin au fost exprimate clar de foarte multă vreme și ele, printre altele, includ o retragere militară americană din estul Europei. Și totuși Europa primește ceva. Tarife. Au fost anunțate și sînt promovate aproape zilnic de reprezentanții administrației de la Washington. Taxare fără reprezentare, cum ar veni. În afacerile internaționale, Europa (și nu numai) e tratată de Washington cu aerul unui client al nazistului cu supa din Seinfeld. I se cere să accepte reguli și costuri asupra cărora nu are nici un cuvînt de spus. No taxation without representation e parte din crezul american – e steagul sub care, la 16 decembrie 1773, niște coloniști nervoși au aruncat ceaiul englezesc în ocean, dînd astfel naștere unei serii de evenimente care au dus, în cele din urmă, la revoluția americană și la fondarea Statelor Unite ale Americii. 

Ce va face Europa? Deocamdată bîjbîie confuz, nevenindu-i încă să creadă ce se întîmplă. Ca Mowgli. incapabil să își mute privirea din ochii lui Kaa, Europa se lasă transportată spre necunoscut incapabillă de reacție. Și totuși continentul are la dispoziție suficiente instrumente pentru a reacționa. Unul dintre aceste instrumente este chiar Uniunea Europeană, care are puterea de a negocia și de a impune propriile sancțiuni comerciale sau de a iniția acțiuni diplomatice complexe. Deși Europa nu are un vot direct în politica externă a SUA, are o influență economică semnificativă pe care o poate folosi. Și nu e vorba doar despre tarife compensatorii în răspuns, ci și de deschiderea mai pronunțată a pieței europene pentru produse și servicii care vin din alte părți decît America. Lumea e mai mare decît America deși acest lucru ar putea însemna, de exemplu, diversificarea rutelor comerciale sau investițiile în proiecte comune care să nu fie subordonate intereselor americane. 

În plan militar, Europa are opțiunea (e obligată) să investească mult în apărarea comună, reducînd astfel nevoia de protecție militară din partea SUA și, implicit, dependența de deciziile politice ale Washington-ului. Asta înseamnă inclusiv regîndirea programelor de achiziții militare pentru încurajarea producătorilor de pe continent. Inițiative precum PESCO (Permanent Structured Cooperation) ar putea fi accelerate și extinse pentru a oferi o bază mai solidă pentru o politică de apărare independentă.

Pe plan politic intern, Europa ar putea să lucreze (e obligată) pentru a-și întări vocea comună pe scena internațională. Deși statele membre ale UE au interese și politici externe diferite, o strategie coerentă și unitară ar fi, cu siguranță, mai eficientă în negocierile cu partenerii și adversarii deopotrivă. Prioritizarea e cuvîntul magic aici. Micile ambiții naționale sînt aproape act de sabotaj în aceste vremuri. Americanii vor negocieri reci bazate exclusiv pe profit cuantificabil. Poate nu e chiar o soluție rea să li se ofere exact asta. 

Va reuși Europa să se mobilizeze și să acționeze unitar? Nu știm. Primele încercări arată rău. Dar dacă Europa va alege totuși să arunce „Coca-Cola” în ocean, ăsta ar putea fi cel mai bun lucru de la fondarea ei. A fost nevoie de un război la granițe pentru ca Europa să se scuture de dependența de energie rusească. Poate e nevoie de Kaa la Casa Albă pentru ca Europa să își ia soarta în mîini și din punct de vedere al securității. 

Despre războiul declanșat de Vladimir Putin împotriva Ucrainei s-a spus adesea că a acționat ca un catalizator în definirea mai fermă a identității ucrainene. E o șansă ca inamiciția americană să aibă aceleași consecințe asupra identității europene. În orice criză e și oportunitate. Europa poate fie să capituleze în fața noilor realități geopolitice, fie să își afirme independența și influența prin acțiuni curajoase și coordonate, asigurîndu-și astfel supraviețuirea politică și economică pe termen lung.

Ceea ce e sigur e că europenii nu pot rămîne în poziția Mowgli, hipnotizați de șarpele politicii americane.

Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ