Italia fără paste?

Probabil sună ca un titlu de undeva din sfera absurdului sau chiar a imposibilului. Este însă din sfera istoriei secolului trecut. Partea mai puțin apetisantă.

Contextul unui asemenea scenariu, în care în Italia a fost promovat boicotul la adresa pastelor făinoase, nu se putea desfășura altfel decît sub auspiciile unei forme de extremism. Așadar, dictatorul Benito Mussolini intră în scenă. Sau, mai bine, zis, în bucătărie. Una dintre țintele conducătorului fascist era aceea de a domina prin regimul instaurat toate aspectele vieții italienilor.

Concret, Mussolini a inclus în politica sa – organizată sub stindardul unei economii închise – și ideea ca italienii să nu mai consume paste. Da, paste – simbolul culinar al Italiei. Scopul era acela de a nu mai depinde deloc de importurile de grîu, care la acel moment se făceau în special din Turcia. Italia trebuia să-și fie autosuficientă (și) la nivel de produse alimentare. Și să mănînce, în loc de paste, orez. Pe lîngă alte produse strict autohtone (citrice, tomate, ulei de măsline, vin). Aceasta era indicația venită către italieni din partea statului. S-a născut și o propagandă aferentă, materializată în publicarea unor cărți de gătit în care consumul de paste era total contraindicat, în reclame care puneau în evidență beneficiile consumului de orez și, desigur, s-a înființat un comitet în 1928, Comitetul Național al Orezului. Comitetul cu pricina, printre altele, era responsabil cu livrarea de saci de orez în zonele rurale din Italia, mai ales în sud. Pachetele erau însoțite de diverse broșuri ce conțineau rețete culinare pe bază orez și indicații (prețioase, firește) referitoare la avantajele consumului de orez, prezentat ca un real act de patriotism.

Zonele din nordul Italiei precum Lombardia, Piemonte și Veneto aveau, într-adevăr, o tradiție în cultivarea orezului, dar de aici și pînă la renunțarea la paste era un drum practic inexistent în conștiința italienilor; cît despre partea de sud a țării, acolo orezul reprezenta un aliment de-a dreptul antipatic (nu „antipastic”, cum ar fi dorit Il Duce).

Așa cum era de așteptat, încercarea lui Mussolini de a lua pastele din farfuriile italienilor a fost lipsită de izbîndă în cele din urmă, iar măsurile legate de restricțiile de importuri au contribuit mai degrabă la destabilizarea anumitor sectoare de producție.

După bunul ei plac, istoria a continuat.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.