Turul Franței sau Turul Sibiului?

Amîndouă. Nu se supără nimeni. Doar să nu facem comparații, căci comparăm mere cu pere. Comparaison n’est pas raison, cum ar zice Jacques Anquetil dacă ar mai trăi. Adevărul e că Turul Sibiului s-a născut din Turul Franței, din pasiunea unor oameni de a reproduce în mic acea sărbătoare de fiecare vară, de a mai și face, nu doar de a privi și a băli. Noi avem această instituție a admirației pentru alții și a resemnării naționale. Nu se poate, dom’le! Ei, uite că se poate. E drept, ca să organizezi aici o cursă pe munți trebuie să muți alți munți. Și să-i muți în fiecare an. Și să te duci și la Mahomed. Turul Sibiului se face greu, dar se face. Deocamdată. Multe sînt cu deocamdată. Au pedalat pe lîngă bisericile fortificate ale sașilor și pînă la Bîlea, de-a lungul timpului, Bernal și Vingegaard, de exemplu, care au cîștigat în anii din urmă trei Tururi ale Franței și unul al Italiei. Iar la ediția 2024 a fost adus, ca sfinte moaște, Chris Froome, unul dintre cei mai mari rutieri din istorie, acum umbra umbrei lui, dar tot e ceva. Dacă Turul Franței e un Shakespeare al ciclismului pus în scenă la National Theatre, Turul Sibiului e un teatru radiofonic de pe vremurile cînd această instituție culturală ne lumina beznele fostei orînduiri. Îl primești cu un zîmbet. Cîteodată și cu compasiune. Turul Franței e cel mai bun mijloc de promovare a Franței, deși nu s-ar zice că ar mai avea nevoie, așa cum ar avea nevoie România. Un astfel de eveniment ar putea fi o vitrină. Dar la noi neoanele sînt stinse sau în cel mai bun caz pîlpîie. Cine să înțeleagă niște adevăruri simple sau măcar să le copieze de la alții? Turul Ungariei, care era într-o vreme sub Turul Sibiului, l-a depășit în viteză și acum e transmis pe Eurosport, cu elicopter și tot tacîmul. La noi, tot pe 5G, iar cînd nu e semnal spunem povești la gura sobei. Iar șoferii înjură că de ce e blocat Transfăgărășanul cîteva ore. Au și ei dreptate. La cîte drumuri ne-am construit în comunism + capitalism, dacă blochezi unul la Sibiu se face coadă la Baia Mare. Iar acum, nene, s-a nimerit fix în prima zi în care se închidea Valea Oltului. Zici că e un banc. În rest, ne bucurăm. Cît mai putem. Cîteodată am senzația că ne-a obligat cineva să trăim în țara asta.