Un plan

România are un plan. Un plan fiscal pe care trebuie să îl trimită Comisiei Europene pentru a arăta cum uriașul deficit bugetar de anul acesta va coborî în șapte ani la sub 3% din PIB. Ca de obicei, România își asumă o scădere a deficitului bugetar doar sub presiunea unor instituții internaționale, în cazul de față a Comisiei Europene, alteori Fondul Monetar Internațional. Din proprie inițiativă și fără o criză, politicienii români nu ar reduce niciodată deficitul.

Aflat sub procedura de deficit excesiv, Guvernul României a fost obligat de regulile europene să construiască un plan fiscal care să aducă echilibru în finanțele publice. Și așa, regulile europene au devenit anul acesta mult mai generoase, în sensul că admit șapte ani pentru a reveni la un deficit public de sub 3% din PIB, în cazul României în perioada 2025-2031. 

Planul era așteptat de mediul economic pentru a răspunde unor întrebări precum: anul viitor vor crește taxele și impozitele? Pe ce bază bugetară va scădea deficitul, prin creșterea fiscalității sau prin reducerea cheltuielilor? Din păcate, planul fiscal nu răspunde fără echivoc la nici o întrebare. Este doar un proiect care seamănă cu o analiză macroeconomică și care nu face decît să indice o serie de tendințe, să pună pe hîrtie șiruri de cifre arătînd doar parțial modul în care vor fi atinse obiectivele.

Bineînțeles, neavînd la îndemînă întregul aparat al Ministerului Finanțelor, orice întreprinzător sau orice expert poate observa cel mult cifrele mari. Dar din cifrele prezentate este practic imposibil să poți estima în ce măsură datele prezentate de Ministerul Finanțelor sînt suficiente pentru reducerea deficitului. 

Cîteva repere există, totuși, în cadrul planului. Cele mai clare se referă la respectarea jaloanelor politicii fiscale înscrise în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Respectivele obiective asumate prin PNRR sînt publice și ele se referă atît la un tratament fiscal egal pentru toate sectoarele economice, cît și la o clarificare referitoare la regimul fiscal al microîntreprinderilor. De altfel, pragul pînă la care o companie se califică să fie microîntreprindere, cu tot ce înseamnă specificități fiscale, s-a mai discutat, ba chiar această temă a reușit să blocheze plata tranșei a treia din PNRR. 

Astăzi, pragul pînă la care o companie este considerată microîntreprindere se află la o cifră de afaceri de 500.000 de euro. Este evident un nivel prea ridicat, artificial, chiar și în comparație cu ceea ce se întîmpla în anul 2016, atunci cînd pragul era la 100.000 de euro. O revenire la nivelul din 2016 sau aproape de acesta nu ar fi un capăt de țară și ar ajuta la deblocarea unor bani europeni.

Planul fiscal nu oferă repere concrete legate de cum se poate ajunge la un deficit de 3% din PIB. Experții în fiscalitate s-au întrebat pe bună dreptate dacă nu cumva cota impozitului pe salariu și pe venit va crește de la 10% la 16%. Cel puțin așa lasă să se înțeleagă creșterea încasărilor la acest capitol bugetar, ca procentaj din PIB. De asemenea, nu este exclusă nici creșterea TVA, dacă ne raportăm la aceleași evoluții așteptate ale veniturilor bugetare din TVA ca procentaj din PIB. 

Este posibil ca anul viitor să nu fie nevoie de o creștere a taxelor și impozitelor. Dar doza de incertitudine este mare, pentru că anul 2024 se va încheia cu un deficit bugetar imens și, drept urmare, este dificil de estimat cît de adînc va trebui să fie procesul de consolidare fiscală. Planul întocmit de Ministerul Finanțelor nu își propune să clarifice dilemele fiscale, ci, din motive electorale, să ascundă eventualele creșteri ale fiscalității. 

Se poate face o comparație cu Franța. La fel ca și România, Franța se află sub procedura de deficit excesiv și și-a asumat o reducere a deficitului bugetar începînd cu anul viitor. Prin proiectul de buget 2025, Guvernul francez își asumă un efort bugetar de 60 de miliarde de euro care va reduce în anul 2025 deficitul la 5% din PIB.

Mai concret, în proiectul bugetului sînt menționate și soluțiile de reducere a deficitului. Astfel, este vorba despre o partajare a efortului: 20 de miliarde de euro vor veni din creșterea taxelor și impozitelor, în special prin suprataxarea celor cu venituri și averi mari, iar 40 de miliarde de euro vor fi obținute din reducerea cheltuielilor, din care jumătate se vor face în instituțiile de stat. Din cele 20 de miliarde de euro, 15 miliarde au fost incluse în bugetul pe anul 2025, iar alte cinci miliarde de euro vor însemna reducerea cheltuielilor sociale, precum, de exemplu, scăderea indemnizației pentru concediu medical în primele trei luni de la 100% din salariu la 90%. Pare o modificare minimă, dar ea va aduce o serie de economii la buget.

Modificarea este importantă pentru că în ultimii ani, în Franța, în instituțiile publice a crescut numărul de absențe de la locul de muncă. În perioada 2014-2022, numărul zilelor de absență a crescut de la 43 de milioane la 77 de milioane de zile, ceea ce înseamnă un plus de aproximativ 80%. 

Diferențele sînt clare. În Franța există transparență în ceea ce privește reducerile de cheltuieli și creșterile de venituri bugetare. În România, planul fiscal ascunde „cu dibăcie” măsurile concrete care urmează să fie luate în următorii ani. Din această cauză, antreprenorii și managerii companiilor cred că se pot aștepta la orice.