Arhivă epistolară ÎPS Antonie Plămădeală (II)

Textul de mai jos conține partea a doua (finală) a scrisorii mele către ÎPS Antonie Plămădeală publicată în numărul trecut și răspunsul ÎPS Sale.

Andrei Pleșu către ÎPS Antonie (2)

(...) S-ar putea ca, din perspectiva teologiei dogmatice, fiecare din rîndurile de mai sus să fie o enormitate. Dar chiar și așa, ele încă mai au un sens, căci așa gîndește intelectualul de azi, și anume nu intelectualul plin de sine, zăvorît în savantlîcul său glacial ca în singurul paradis posibil, ci intelectualul dornic de dialog și dornic de Dumnezeu. Dacă e de vorbit cu el, de la această stare de lucruri trebuie pornit. O tristă stare de lucruri, pe care cartea Înalt Preasfinției Voastre ar putea încerca să o remedieze.

Așteptați de la noi întrebări. Dar necazul e că intelectualul de azi a uitat să mai pună întrebări esențiale Bisericii și că Biserica a uitat ea însăși să-și mai pună întrebări și să răspundă adecvat interogației lumești. Or, cum vă spuneam odată, intelectualii sînt, astăzi, într-o obște, cam ceea ce erau, în contextul scripturar, evreii și mulțimea „neamurilor”: oaia rătăcită și aleasă. Pînă nu se vor converti ei, misiunea lui Hristos nu se va încheia. Dar poate oaia rătăcită să pună întrebări? Poate, cu condiția să știe că păstorul o aude și se străduiește să reacționeze în concordanță cu limbajul ei. Și nu despre un mascat „elitism” e vorba aici, ci de adecvare spirituală, de generozitate sufletească, de „darul limbilor”...

Îmi propun să vă trimit, de-acum înainte, cîteva scrisori cu întrebările oii rătăcite. Nu vor fi, întotdeauna, întrebări directe. Intelectualul e un „expert” al medierilor de tot soiul, al ocolului divagatoriu, al tatonării aventuroase. Un expert și, adesea, o victimă. Voi livra, deci, hărți ale rătăcirii, pe care Înalt Preasfinția Voastră să poată trasa cărări de primă orientare. În ce mă privește, atît pot face deocamdată. Rămîne să stabiliți dacă și pentru Înalt Preasfinția Voastră acest „program” e convenabil.

Cu bucuria oricărui început și cu recunoscătoare afecțiune,

Al ÎPS Voastre,

Andrei Pleșu

Dr. Antonie Plămădeală, Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Transilvaniei, către Andrei Pleșu

Iubite Andrei Pleșu,

Așteptam cu nerăbdare scrisoarea. A venit. Aș fi fost dezolat să nu vină. Acum le aștept în continuare pe cele promise. Este exact ceea ce am imaginat cînd v-am propus ideea. Ca să vă dați seama cît este de adevărat, e că, dintr-un condei, cum se spune, am comentat azi (în aceeași zi, deci) scrisoarea dumneavoastră de cinci pagini, pe douăzeci. Nu. Să nu mi le cereți. Sînt gînduri aruncate pe hîrtie cam în neorînduială. Le vom citi împreună, dar numai după ce vom fi la capătul „procedeului” pe care îl propuneți și pe care eu îl accept bucuros.

Îmi veți scrie atîtea scrisori cîte vor avea cu ce se umple. Voi fi pentru dumneavoastră un bun exercițiu de „convorbire cu sine”, poate de puțină complicare, dar și de mai multă eliberare, iar pentru mine vor fi puncte cardinale. Și veți spera mereu în răspunsul meu, care vor fi Scrisorile către Teognost.

Îmi place că nu vă rețineți de la nici o întrebare. Nici nu trebuie. De mine nu trebuie nici să vă temeți, nici să vă rușinați. Vă promit că și eu voi face la fel (nu e o amenințare, e o prevenire!).

„Procedeul” va urma apoi astfel: eu vă voi da, la urmă, cînd veți epuiza ciclul, comentariul meu la fiecare scrisoare. Vă va fi foarte ușor, fără eforturi, ba chiar vă va face plăcere să comentați comentariul meu. Doamne, apără-mă și mă păzește! Apoi, ne vom opri. Folosindu-mă de comentariul dumneavoastră, eu voi alcătui versiunea finală. O vom vedea împreună și vom conveni dacă menționăm nume, dacă merge sau dacă trebuie să rămînă exercițiul nostru privat, sau o piesă pentru posteritate, cu destinații postume.

Ceea ce constat că va trebui să fac la urmă – poate mă ajutați întrebîndu-mă – va fi să dau Scrisorilor un fir roșu, să poată, eventual, fi urmărite ca un „plot de roman” sau de piesă de teatru. Îmi place să fiu citit ușor și înțeles bine și, mai ales, să fie totul cu cap și cu picioare.

Vă mulțumesc. Luați totul ca pe un exercițiu ascetic. Mă rog lui Dumnezeu să vă fie socotit așa. Iar mie, ca o sarcină, ca un canon.

Dar cei nouă unde sînt? (la inițierea „procesului” fusese vorba și de alți posibili interlocutori, n.m., A.P.).

Cu dragoste și cu binecuvîntare pentru toată lucrarea minții,

Antonie al Ardealului, Crișanei și Maramureșului

P.S. Cum ați dori să fie scrisă o Viață a lui Iisus? Transmiteți întrebarea și... celor nouă! (Metafora biblică e valabilă și pentru doi-trei!)

A