O notă mai melancolică despre cercetarea academică

Noiembrie 2024

Încep să mă tem că am mînă rea, păguboasă... Cu ani în urmă (eram la Ministerul Culturii), am ținut să fondez un institut care să se ocupe de studii orientale. Mă gîndeam că nu avem un asemenea institut și că nu e normal ca în țara lui Mircea Eliade, a lui Ioan Petru Culianu, a lui Sergiu Al-George și a altor harnici specialiști să nu existe o ambianță academică orientată spre studiul religiilor și culturilor extra-europene, extra-creștine, cu care, totuși, conviețuim inevitabil. După plecarea mea de la Ministerul Culturii, institutul a trecut in subordinea Primăriei Municipiului București, pe vremea mandatului lui Traian Băsescu. Dl Băsescu n-a prea înțeles de ce i-a fost plasată lui, ca primar, administrarea unei instituții de acest fel și, în cele din urmă, institutul a fost pasat unei biblioteci de sector și, practic, uitat, cu întregul său patrimoniu (mai ales un amplu segment al bibliotecii lui Mircea Eliade). Pe scurt, institutul e ca și dispărut. În 2008, am avut o altă idee, plauzibilă și atrăgătoare: întemeierea unui Institut de Istoria Religiilor. Eram încurajat și de împrejurarea norocoasă de a avea în preajmă un grup de tineri studenți (Bogdan Tătaru-Cazaban, Eugen Ciurtin, Mirel Bănică ș.a.) interesați în mod activ și competent de domeniu, dar și de sprijinul prestigios al academicianului Dan Berindei. Într-un interviu apărut în revista 22, bucuros că proiectul meu prinsese viață, am declarat, între altele, că „asistăm la o promisiune care se împlinește”, că mizez pe o fecundă durată a proaspăt înființatului institut, adăugînd, totuși: „în măsura în care poți avea garanții pe termen lung în România”. Mi-a fost gura aurită! Aflu, de curînd, că Academia Română (în subordinea căreia funcționa institutul) a decis să-i atenueze autonomia prin comasare cu Institutul de Studii Sud-Est Europene. Adică studierea hinduismului, a budismului, a taoismului va deveni temă de investigație pentru specialiști în spiritualitatea zonei balcanice.  Și viceversa.

Ca de obicei, dezbaterea privind o asemenea măsură nu are loc înainte de eventuala ei instaurare, ci abia după ce „reorganizarea” a fost decisă. Ne bucurăm, desigur, că există, în spațiul național al Academiei noastre 4 institute de studii chimice, 4 de științe biologice sau 4 de științe genomice și 13 de studii economice, juridice și sociologice. Dar de ce unul singur, focalizat asupra religiei, trebuie „ascuns” în marginea unui institut de studii sud-est europene? Raport defectuos între numărul cercetătorilor și aparatul birocratic care îi slujește? Păi, atunci centralizați personalul administrativ din întregul sistem și nu instituțiile de care se ocupă în mod legitim. Un „centru” al funcționarilor care să preia întreținerea „tehnică” a tuturor centrelor de cercetare științifică! E mai economic și mai eficient. Și, mai ales, nu implică atenuarea autonomiei unor institute unice ca profil. Ca, de pildă, Institutul de Istorie a Religilor care, pe de altă parte, a primit în 2015, cu ocazia unei evaluări din partea Ministerului Educației și a Academiei, calificativul „A+”! Nu mai vorbesc despre inevitabila desconsiderare și marginalizare a unor specialiști de consistentă anvergură, trecuți în penumbră prin atenuarea suportului lor instituțional. (În afară de cei deja pomeniți, completez lista: Ionuț Daniel Băncilă, Cătălin Pavel, Cătălin-Ștefan Popa, Mihaela Timuș, Andreea Apostu, Octavian Negoiță, Daniela Dumbravă, Vlad Șovărel, Ștefan Lungu, Ionuț-Alexandru Tudorie, Gabriela Cursaru, Nicolae Darie, Eduard Iricinschi, Ovidiu Olar, Ana-Stanca Tăbărași-Hoffmann, Ioan-Alexandru Tofan, Ciprian Tudor). Asemenea cercetători sărăcesc țara? Trebuie „integrați” de urgență într-un sistem „lucrativ”? Sau trebuie să le cerem, nu-i așa, o reprofilare, o reașezare cuminte în zone mai puțin costisitoare? Atît cît îi cunosc, oameni ca academicienii Ioan-Aurel Pop, Mircea Dumitru sau Marius Andruh nu ilustrează modul acesta de gîndire. Sînt oameni cu prestigiu profesional, cu experiență administrativă, cu atașament autentic față de teritoriul cercetării autohtone. Sînt sigur că vor găsi reforme mai eficiente, mai raționale, care să rezolve problemele curente ale unei optime funcționalități academice. Doamne ajută!