Angoasele valizei

De mai mulți ani se vorbește despre „angoasele vacanței”. În fiecare an, apar studii și cercetări asupra acestui fenomen. Și toate conchid că vacanțele oamenilor moderni au devenit mai stresante decît cele de odinioară. Este însă acest subiect o chichiță psihologică la modă sau, într-adevăr, vacanțele de azi au ajuns să ne supună unor tensiuni paradoxale?

Imposibilitatea deconectării

Unul dintre motivele invocate de cercetători este că, în vremurile noastre, e foarte greu să ne mai putem deconecta de la stresurile cotidiene: din cauza tehnologiilor digitale, putem fi găsiți oriunde, la orice oră. Timpul liber este, din ce în ce mai mult, mutilat de tehnologiile digitale.

Conectați, în permanență la o întreagă rețea de informații, mintea a devenit dependentă de un soi de adrenalină. Are nevoie să fie provocată în permanență de „noutăți”. Or, menținut în această stare de alertă, creierul a început să perceapă relaxarea ca pe un element de stres, liniștea și deconectarea devenind o stare de anormalitate.

Peste adicția digitală s-a suprapus și telemunca. Impusă în pandemie, a rămas din ce în ce mai prezentă în viața multor angajați din întreaga lume, după ridicarea restricțiilor. Deși, în teorie, telemunca ne poate oferi mai mult timp liber, excluzînd drumurile de la serviciu pînă acasă și înapoi, eliminînd astfel timpii morți, în practică s-a dovedit că telemunca este mult mai acaparatoare: granița dintre viața profesională și cea personală a devenit din ce în ce mai neclară.

Trăim, astfel, o imposibilă deconectare, iar timpul care ar trebui dedicat momentelor de liniște nu mai există.

Alergie la timpul liber

Ajunși în vacanță, după zile de trudă acerbă, sîntem fie obosiți, fie încă atît de surescitați încît pur și simplu nu putem ieși din cercul vicios al traiului de robot. Ritmul vieții cu care ne-am obișnuit este complet dat peste cap.

Obișnuința rutinei de peste an este mult prea ancorată în sistemul nostru pentru a o putea înlătura cu seninătate, de pe o zi pe alta. Lipsa acestei rutine, de om ocupat, devine astfel o sursă de neliniște pentru omul neocupat. Brusc, nu știm ce să facem cu timpul liber. Teoretic, în zilele de muncă, ne-ar plăcea să facem sute de alte lucruri. Însă cînd avem timp să le facem, nu știm cu ce să începem. Greutatea acestor alegeri ajunge să ne streseze.

Potrivit psihologului Patrick Amar, coautor al cărții J’arrête de stresser (Éditions Eyrolles), citat de Ouest France, plecarea în vacanță „cristalizează multă anxietate, deoarece este o perioadă în care investim foarte mult”. Potrivit acestuia, teama de a rata ceea ce a fost organizat de atîta timp, rezervările, bugetul alocat, toate ajung să provoace tensiune. Amar susține că astăzi sîntem guvernați de ideea de a planifica totul, pentru a optimiza timpul, mai ales cel petrecut în vacanță.

Pe de altă parte, profesorul Philip Pearce, doctorand în Turism la Universitatea Oxford, care a realizat mai multe studii asupra turiștilor care vizitează insulele tropicale, a ajuns la o altă concluzie inedită: unii turiști suferă chiar de o alergie reală la timpul liber. Pearce a descoperit că, în primele zile ale vacanței, aceștia experimentau cele mai multe probleme de sănătate. Erupții cutanate, oboseală, alergii, infecții ale urechii și, pentru cei care sufereau de astm, o intensificare a crizelor. Toate acestea nu erau simptome ale unei disfuncții fizice. Turiștii nu sufereau nici din cauza schimbării climei și nici a diferențelor culturale (inclusiv mîncarea). Se speriau pur și simplu de ineditul peisajelor din locurile unde ajungeau.

Angoasa valizei

Societatea de azi pune accent din ce în ce mai mult pe perfecțiune. Dacă noi înșine trebuie să devenim „cea mai bună versiune” a noastră, vacanțele trebuie să fie, de asemenea, perfecte. Acest imperativ devine o altă sursă de stres, anulînd orice hedonism posibil. Unul dintre punctele de plecare ale acestui stres: împachetarea valizei.

Valiza este „casa” și „universul” nostru pentru cîteva zile. Un spațiu limitat, în care trebuie să ne luăm „esențialul”, adică să adunăm lucrurile perfecte pentru a nu ne știrbi perfecțiunea vacanței. Brusc, ne trezim în fața unor potențiale catastrofe. Dacă plouă? Trebuie să iau umbrela. Dacă se ivește o ocazie? Trebuie să iau un costum, pantofii eleganți. Dacă la hotel nu merge foehn-ul? Cîte perechi de șosete să iau? Ce carte voi avea chef să citesc? Ce parfum? Ce bijuterii? Să-ți faci valiza perfectă este, așadar, pentru unii, un stres enorm.

Antropologul Jean-Didier Urbain, profesor emerit la Universitatea Paris-Cité și autorul eseului Le voyage était presque parfait: Essai sur les voyages ratés, a descifrat, pentru Ouest France, ce se ascunde în spatele împachetării bagajelor. Potrivit lui Urbain, angoasa valizei poate fi explicată.

În primul rînd, dincolo de teama că vacanța ne-ar prinde pe picior greșit, o valiză spune multe și despre noi, și despre relația noastră cu călătoriile. „Cînd vine vorba de vacanțe, tindem să ignorăm complexitatea unei călătorii, în care frica de a pleca și dorința de a pleca se amestecă în mod ciudat”, susține antropologul. În fața acestei complexități, există mai multe strategii de adaptare, care ne dezvăluie multe despre personalitatea noastră. „Există strategia struțului: ignorăm plecarea, pînă în ultima clipă. Sau, dimpotrivă, recurgem la o strategie obsesivă: nu vrem să uităm nimic, așa că începem să ne gîndim la toate, cu mult timp înainte de a pleca.”

În primul caz, începem să improvizăm, intrînd brusc într-o vrie a stresului. În al doilea, devenim atît de obosiți, încît nu mai avem chef să plecăm nicăieri și cel mai bun remediu ar fi să tragem jaluzelele, să ne băgăm în pat și să ne culcăm. Valiza cristalizează toate aceste anxietăți. Nivelul și natura acestora nu sînt, evident, aceleași pentru toată lumea și variază, în funcție de personalitatea noastră. Dar și în funcție de călătorie.

„Dacă mergem într-un loc familiar, este evident că anxietatea nu este de aceeași natură ca atunci cînd plecăm către o destinație necunoscută”, afirmă antropologul. Pentru unii oameni, stresul valizei poate fi legat de „o anxietate legată de detașare sau de a fi smuls din mediul obișnuit. Pentru alții, frica de destinație este cea care domină”. Valiza devine, și într-un caz, și în altul, „un refugiu, un adăpost” pentru călătorul care își părăsește casa, coconul. „Știm ce lăsăm și nu știm ce vom găsi. Valiza seamănă un pic cu un obiect de «cult», care îți permite să te liniștești în fața fricii de a pierde controlul.” Valizele noastre și felul în care le împachetăm spun așadar cîte ceva despre personalitatea noastră. „Sînt oameni care se gîndesc la valiză întrebîndu-se «Ce să iau la mine?», iar alții care se gîndesc «Oare ce voi aduce înapoi?».”

Jean-Didier Urbain susține că cei mai anxioși, celor cărora le este frică să nu le lipsească ceva, pleacă cu valizele burdușite pînă la refuz. Pe cînd alții, dimpotrivă, preferă să plece cu valiza pe jumătate plină, pentru a putea aduce lucrurile pe care le vor cumpăra din vacanțe. Stilul și însuși aspectul bagajelor noastre vorbesc despre noi. Organizat, dezordonat: „Spune-mi ce valiză ai, ca să-ți spun cine ești”, glumește antropologul.

Rucsacul este preferat de oamenii independenți, care nu au chef de complicații. O valiză nou-nouță este atribuită perfecționiștilor. Și mai sînt și acele persoane care, la călătoria cu avionul, preferă să-și ambaleze valiza în folie de plastic. Acestea sînt, în mare parte, persoanele extrem de mefiente.

„O valiză este, într-un fel, un tovarăș de călătorie”, conchide Jean-Didier Urbain. Și, dacă ne dorim o călătorie perfectă, avem nevoie de un companion pe măsură.