Astăzi, joi, 5 decembrie, deschidem la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” o amplă expoziție dedicată proiectelor studențești realizate în cadrul programului educațional ArhiPera începînd cu 2012. Foarte pe scurt, ArhiPera înseamnă arhitectură pe limită și reprezintă încercarea profesorilor și studenților UAUIM de a conecta mediul academic și comunitățile dezavantajate. Am încercat de-a lungul anilor să proiectăm bine pentru grupurile vulnerabile și ne-am dat seama că acolo, într-un mediu în care arhitectura are prea puține șanse de a se materializa, este nevoie să utilizezi și alte principii necesare, în afara triadei vitruviene (utilitate, soliditate și frumusețe). Astfel, am ajuns să operăm cu un set de 12 concepte ale arhitecturii sociale, pe care le voi expune în cele ce urmează.
Adecvare. O construcție adecvată unui anumit context nu poate fi strămutată într-altul. Acest lucru este valabil pentru toate programele de arhitectură. Mediul diferit, identitatea culturală locală, oamenii și nevoile lor impun o regîndire a programului. Narațiunea unei soluții universale, autonome și autoreferențiale, deși comodă, practică și eficientă, nu conduce la rezultate sustenabile. Orice propunere are nevoie de timp, de înțelegerea contextului local, de dezbatere și apropriere comunitară. Doar astfel arhitectura poate răspunde locului, timpului și oamenilor pentru care este, în fond, creată.
Memorie. Atunci cînd proiectăm, o facem într-un loc, iar acest loc precedă prezența noastră acolo. Contextul arhitecturii este vechi și el trebuie studiat, astfel încît propunerea să reprezinte un răspuns adecvat unor contingențe capabile să susțină și să pună în valoare proiectul, numai dacă sînt înțelese în complexitatea lor. Acesta, la rîndul lui, poate înmagazina și da seamă de istoriile locului, de narațiuni și sentimente care, împreună, dau topos-ului caracterul și echilibrul său. Timpul trecut al arhitecturii înfăptuite într-un loc nu înseamnă nici mai mult, nici mai puțin decît istoria culturii, iar acest lucru vorbește despre responsabilitatea mare a arhitecturii față de teritoriu și societate. ArhiPera integrează trecutul și memoria comunităților în proiectele sale.
Reutilizare. Membrii comunităților sărace reciclează. Recuperează și reutilizează. Repară. Și o fac cu multă dibăcie și înțelepciune, utilizînd la maximum puținele resurse de care dispun. Am vizitat foarte multe comunități dezavantajate și, peste tot, am văzut ingeniozitate și inovare, trecute cu vederea și nefructificate. Am învățat de la constructorii locali valoarea materialelor și obiectelor care, de regulă, se aruncă și pot fi colectate de la o groapă de gunoi. Să crești durata de utilizare a unui produs sau ansamblu, să generezi noi utilizări ori de cîte ori acest lucru este posibil și justificabil reprezintă metode capabile să reducă impactul construcțiilor asupra mediului, să încurajeze economia circulară și să susțină sustenabilitatea în mod practic și real.
Autonomie. În mediul rural, materialele de construcție propuse sînt locale și folosim tehnologii cu care localnicii sînt familiarizați. Atunci cînd se aplică tehnologii moderne, localnicii urmează cursuri de calificare. Elementele de construcție sînt dimensionate astfel încît să permită înlocuirea manuală, dînd astfel beneficiarilor posibilitatea să efectueze reparații și/sau intervenții de extindere la clădirea proprie, în funcție de necesitate. Spațiul interior este flexibil, iar clădirea este extensibilă.
Circularitate. O construcție nouă într-o comunitate presupune lucrări de construire și mînă de lucru. Cea mai eficientă metodă de a o realiza este să aduci un antreprenor calificat, cu o echipă destoinică, utilaje și materiale industriale, pentru a scurta timpul de execuție. La plecare, construcția rămîne, dar a fost ratată oportunitatea de a folosi materiale locale, de a revitaliza meșteșugurile pe cale de dispariție, de a califica tineri pe durata șantierului. Construirea arhitecturii poate contribui la bunăstarea generală a comunității pentru care este concepută și poate deveni un factor esențial în conturarea unui viitor sustenabil și suportiv.
Bunăstare. O arhitectură bună este o arhitectură care face bine utilizatorilor săi, vecinilor, mediului în care se inserează, culturii și identității locale. Binele arhitecturii nu poate să însemne răul cuiva, ceea ce impune multă gîndire prealabilă, multă dezbatere a tuturor argumentelor intersubiective ale tuturor celor implicați în proiect. Pentru aceasta, efortul arhitectului trebuie să se îndrepte și spre identificarea acelora care ar avea ceva de spus legat de proiectul său, aducerea lor împreună și implicarea lor pentru atingerea obiectivului ca arhitectura nouă să facă bine tuturor, nu doar unora. Voi continua enunțarea acestor principii în următorul articol al rubricii „Urbe în vorbe”, reînnoind invitația de a vizita expoziția cu proiectele studenților, dintre care unele au fost și executate.
Centru medical comunitar, jud. Prahova, 2024, un proiect de Lorin Niculae, Irina Scobiola, Andreea Ralea, Mihaela Oancea, Ana Alecu, Silvia Niculae, Irina Ursea. Randare și grafică imagine: Irina Scobiola.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
