Diorama prieteniei, contururi vădite și tonuri absconse

Există prieteni din copilărie, din facultate, de la muncă, din cartier și din activități recreative comun împărtășite. Cu toate că există toate aceste contexte în care se pot forma prietenii, viața este dinamică și împrejurările nu încetează să se modifice: școala se termină, vecinii se mută din comunitate, copiii pleacă de acasă ș.a.m.d.

Cu trecerea timpului, prieteniile noi încep să se formeze din ce în ce mai greu și mai rar, iar din cele începute devreme în viață puține mai rezistă noilor coordonate ale vieții fiecăruia. Ele devin doar tentative palide de prietenie care pier în negura istoriei individuale, care trec prin viață ca musafirii. Un studiu făcut pe femei și bărbați relevă că femeile creează mult mai multe prietenii decît bărbații și că bărbații rareori pot numi un prieten apropiat (Rubin, 1986).

În timp ce relațiile de prietenie între femei se bazează în esență pe intimitate împărtășită și sprijin emoțional, relațiile de prietenie între bărbați se bazează pe a face lucruri împreună și pe rivalitate. Bărbații discută cu prietenii despre tranzacții, muncă, sport, femei, politică și sex impersonal, iar femeile vorbesc despre bărbați, familie, relații și alte femei (Akhtar, 2009).

Între bărbați și femei nu diferă doar motivele pentru care creează relațiile de prietenie, ci și cele care fac prietenia să continue. Bărbații mențin relații cu cei cu care împărtășesc interese similare, pe cînd barometrul femeilor măsoară acordajul afectiv la cealaltă persoană. Bărbații pun preț pe interacțiunile în care își pot arăta și afirma independența, iar femeile pe cele în care creează conexiune emoțională (Schulman 2009).

Bărbații caută distanța optimă, pe cînd femeile apropierea optimă.

Relația de prietenie între un bărbat și o femeie este posibilă în măsura în care aceasta reproduce o relație familială cu un frate, o soră sau o figură parentală. Little (1989) face un studiu despre prietenie și distinge între prieteniile sociale, care implică interese comune, prieteniile familiale care reproduc relații din perioadele timpurii ale vieții și prieteniile comunicative, care sînt bazate pe schimburi de idei transformative și cu efect de creștere individuală. Dincolo de suprafață, în fiecare persoană se îmbină aspecte feminine și masculine, iar relațiile nu se construiesc rigid delimitat precum în rezultatele studiilor.

Așadar, cum se construiește o prietenie de nădejde, care îi sînt limitele și beneficiile și ce funcții îndeplinește?

Deși nu operează ca matematica prin reducție, o prietenie are nevoie întotdeauna de reciprocitate, echitate și să lase să treacă testul timpului. Există prieteni cu un rol socotit esențial care se transformă în martori ai existenței, adevărați trezorieri de istorie comun împărtășită. Prietenia este o țesătură de schimburi: de afecțiune, de clipe, uneori de bani, dar întotdeauna de confidențe și gînduri. Prietenii trec în revistă neajunsurile și bucuriile zilelor și rîd împreună de disonanțele vieții. Cunoscuta zicală „prietenul la nevoie se cunoaște” atinge funcția prieteniei de a fi un sprijin în situații traumatice și de a oferi un spațiu de metabolizare și susținere în fața durerilor inerente vieții. Viața este plină de tragedii, iar o relație de prietenie poate să conțină astfel de experiențe limitînd efectele devastatoare.

În romanul O viață măruntă, Hanya Yanahigara face o radiografie a prieteniei prin prisma experienței lui Jude, un avocat briliant, care reușește să rămînă în viață o perioadă îndelungată datorită relațiilor de prietenie. Prietenia devine în viața lui Jude o mască de oxigen atunci cînd corpul lui se sufocă sub greutatea strivitoare a propriei suferințe. Yanagihara dedică acest roman relației de prietenie cu Jared Hohlt, care a oferit spațiu și susținere autoarei pentru realizarea unei astfel de mărturii ample.

Antoine de Saint-Exupéry dedică capodopera Micul Prinț prieteniei cu Leon Werth și elaborează pe tema reparației pe care o poate aduce relația de prietenie în viața cuiva ilustrînd-o în poveste prin metafora găsirii unei fîntîni în deșert. Povestea Micul Prinț aduce laolaltă experiențele pierderii fratelui său și pe cea a relației de prietenie care tratează rana pierderii. Autorul spune povestea unui pilot care, din cauza unei defecțiuni a avionului cu care călătorea, este nevoit să aterizeze în deșertul Sahara. Astfel ajunge să îl cunoască pe Micul Prinț cu care construiește o relație de prietenie atunci cînd se simțea foarte singur. Prin intermediul unei vulpi antropomorfizate, simbol al prieteniei care la început este sălbatică și totuși posibil de domesticit, el îi dezvăluie specificitatea și contururile: „Pentru mine, tu ești acum doar un băiețel care nu se deosebește de mii de alți băieței. Nu-ți simt lipsa. Și nici tu nu-mi simți mie lipsa. Pentru tine, sînt doar o vulpe care nu se deosebește de mii de alte vulpi. Dar dacă mă îmblînzești, o s-avem nevoie unul de altul. O să mi se pară că nu mai e nimeni pe lume ca tine. Iar ție o să ți se pară că nu mai e nimeni pe lume ca mine. (…) Cunoști cu adevărat pe cineva doar după ce l-ai îmblînzit (…). Oamenii nu mai au vreme să cunoască nimic. Cumpără totul de-a gata de la negustori. Dar negustori de prieteni nu s-au pomenit, și de-asta oamenii nu se mai împrietenesc cu nimeni”. Micul Prinț moare la finalul poveștii, avînd aceleași simptome, similare cu cele ale fratelui lui Antoine de Saint-Exupéry.

Leonard Cohen, în melodia „Famous Blue Raincoat“, redă complexitatea relației de prietenie ca replică a relației fraterne, care conține atît iubirea, cît și ura, atît rivalitatea, cît și grija: It’s four in the morning, the end of December / I’m writing you now just to see if you’re better. (...) / And what can I tell you my brother, my killer / What can I possibly say? / I guess that I miss you, I guess I forgive you / I’m glad you stood in my way.

Relația dintre prietenie și fratrie este anunțată devreme în viață, de cînd prietenii se autointitulează „frați de sînge”, pentru a marca o apropiere atît de mare încît împart părți din corp, într-o fantasmă de completitudine care servește ca punct de sprijin în separarea de părinți și în creștere.

Acest tip de relație presupune o înțelegere tacită care limpezește contururile fiecăruia, în care legătura este păstrată atît timp cît fratele nu intră în competiție în sectorul celuilalt, fiecare experimentînd astfel atît triumful, precum și pierderea. Nici unul nu va avea totul și fiecare renunță la o parte din întreg, așa cum frații înțeleg că nici unul nu poate avea pe mama sau pe tata doar pentru sine și trebuie să împartă grija acestora cu ceilalți frați. Deși nerostit, acesta este un pact cu rol de eșafodaj în toate relațiile de înfrățire spirituală care se succed. Încălcarea limitelor de teritorii conduce la frîngerea definitivă a legăturii. Trecerea de la prieten la dușman se poate face brusc sau treptat în funcție de gradul de nerespectare a clauzelor pactului prieteniei: protecția intimității, ajutor și susținere reciprocă, onestitate și încrederea că nu vor intra în competiție pe teritoriul celuilalt pentru un obiect al iubirii, o posesie sau un premiu. La interiorul unei relații de prietenie operează permanent nevoia de apropiere și nevoia de distanțare. Acestea sînt menținute constant în tensiune fără să se anuleze, într-un echilibru de iubire și ură, susținute de sentimente care hrănesc atît nevoia de a fi la fel, cît și pe cea de a fi altfel.

Nu există prietenie netulburată de neînțelegeri și neîngrădită de responsabilitățile vieții de zi cu zi, dar ele nu clintesc și nu dislocă legătura de afecțiune. Prietenii împart bucuria, reușitele, dar și rătăcirea și suferința. Ei iau în serios ceea ce merită să fie luat în serios și rîd de toate celelalte. Împlinirea unei prietenii nu stă în vîrtejul intereselor majore, ci în clipele mărunte ale împărtășirii de sine, pentru că deși un prieten nu poate umple golurile ființei, poate să stea alături în descifrarea mecanicii existenței fiecăruia. O relație de prietenie suficient de bună asigură astfel nutrienții externi necesari fără de care structura psihicului s-ar atrofia și servește ca rampă pentru evoluția unui eu matur. Prietenia trainică, ce a căpătat patină, este la fel de rară precum delfinul roz, dar nu este o stea căzătoare.

Alina Necșulescu este psihoterapeut specializat în psihanaliză.