Pandemia din umbră

Recent, un sondaj realizat de Coaliția asociațiilor femeilor finlandeze, Nyktis, arată că, în Finlanda, unul din cinci bărbați consideră normală violența contra femeilor, dacă acestea au un comportament provocator sau se îmbracă într-un anumit fel. Premierul Petteri Orpo a reacționat: „Este o rușine pentru societatea finlandeză”. Statistica, șocantă pentru țara care este votată, an după an, drept cea mai fericită din lume, ar trebui să ridice cel puțin un semn de întrebare: ce se ascunde, de fapt, în spatele unor fațade frumos colorate?

Promisiuni europene

Deși în Uniunea Europeană protecția și promovarea drepturilor femeilor reprezintă priorități esențiale, reflectate deseori atît în discursuri de la tribună, dar și în legislație, în timpul pandemiei de COVID-19 ceva s-a rupt în normalitatea vieții femeilor din țările membre: au început să fie atacate mai des și mai violent. Acasă, în parc, pe stradă – locurile în care altădată mergeau liniștite s-au transformat în spații de temut. Izolarea, presiunile economice, stresul, accesul limitat la servicii de sprijin, resursele pentru sprijinirea victimelor violenței de gen, care au fost redirecționate către gestionarea crizei de sănătate publică, toate au declanșat un alt virus latent, provocînd ceea ce a fost denumit „pandemia din umbră” – o sintagmă prin care UN Women a tras puternice semnale de alarmă.

Potrivit cifrelor, în această perioadă, actele de violență contra femeilor s-au înmulțit: una din trei femei a fost victimă a violenței fizice sau sexuale. Raportul ONU a arătat o creștere de 25-30% a cazurilor de violență domestică raportate în Europa în timpul lockdown-urilor stricte. Franța a înregistrat o creștere cu 30% a cazurilor raportate, în Spania liniile telefonice de asistență pentru victimele violenței de gen au înregistrat o creștere de 18% a apelurilor în 2020 comparativ cu 2019, iar în Italia apelurile către liniile de urgență s-au dublat în primele luni ale pandemiei.

Însă poveștile femeilor despre care, de multe ori, doar pereții știu nu vorbesc doar despre pandemie. Vorbesc despre problemele preexistente ale violenței contra femeilor, în societățile europene și despre o stare de fapt a unei Europe care promite, dar nu știe să apere.

Măsuri UE care au dublat Convenția de la Istanbul

În urma multelor semnale de alarmă, la începutul anului 2024 Uniunea Europeană s-a angajat într-un proces legislativ robust, menit să combată această problemă prin noi legi care vor sancționa sever actele de violență contra femeii. Noua lege UE incriminează, printre altele, mutilarea genitală feminină, căsătoriile forțate, distribuirea neconsensuală de imagini intime, urmărirea cibernetică, hărțuirea cibernetică, instigarea cibernetică la ură sau violență.

Pînă la această lege, singurul instrument la nivel european de combatere a violenței contra femeilor a fost Convenția de la Istanbul. Convenția a fost semnată de toate statele membre, iar cele care o și ratificau erau obligate să ia măsuri concrete pentru a preveni violența împotriva femeilor, pentru a proteja și sprijini victimele și pentru a urmări penal și a aduce făptuitorii în fața Justiției. Toate formele de violență împotriva femeilor, psihologică, sexuală și fizică, trebuie pedepsite, potrivit Convenției, care prevede și măsuri logistice: statele semnatare trebuie să asigure suficiente adăposturi pentru victimele violenței domestice. Convenția de la Istanbul include și obligația de a dezvolta politici naționale eficiente și coordonate care să acopere toate formele de violență împotriva femeilor.

Însă Convenția a fost ratificată doar de 21 de state: Austria, Belgia, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Țările de Jos. Din grupul celor care nu au ratificat-o fac parte Cehia, Letonia, Lituania, Ungaria, Bulgaria și Slovacia. Totuși, nici cele care au ratificat-o nu și-au îndeplinit cu totul obligațiile.

Reacția guvernelor europene

În 2022, o statistică avea să șocheze Austria: în fiecare lună, în medie, trei femei erau ucise de partenerii lor. Guvernul a luat imediat măsuri, a înființat centre noi de primire pentru victime, a suplimentat fondurile pentru consiliere și a mărit numărul polițiștilor în departamentele destinate investigării violenței domestice.

Pe 23 aprilie 2024, șocul și durerea au cuprins Viena: cinci femei au fost ucise cu brutalitate în mai puțin de 24 de ore. Două erau o mamă și fiica ei în vîrstă de 13 ani, care au fost ucise de soțul femeii. Alte trei femei au fost înjunghiate cu brutalitate pînă la moarte la locul lor de muncă, un studio erotic din Brigittenau. Pe 26 aprilie, trei zile mai tîrziu, o altă femeie a fost ucisă de partenerul ei.

În Belgia, în iulie 2023, în contextul combaterii violenței contra femeilor, Parlamentul a adoptat un set mai larg de inițiative, sub denumirea: „Stop femicidul”. Printre inițiative s-au numărat și Legea care definește femicidul, precum și măsuri suplimentare de protecție, inclusiv calificarea superioară a ofițerilor de poliție în gestionarea actelor de violență împotriva femeilor. De asemenea, a fost introdus un dispozitiv denumit „alarmă anti-agresor“, care este conectat la telefonul mobil, permițînd astfel intervenția rapidă a poliției prin geolocalizare. Dispozitivul poate fi obținut prin depunerea unei cereri la poliție. În 2024, un studiu realizat de Statistiek Vlaanderen releva însă o statistică neagră: una din trei femei este victima violenței din partea partenerului

În Spania, în august 2022 a fost adoptată legea „Doar un da este un da”, care redefinește consimțămîntul în relațiile sexuale, stabilind că orice act sexual fără consimțămînt explicit este considerat viol. În 2024, pînă în luna noiembrie, 40 de femei au fost ucise în urma actelor violenței de gen. Mai mult de trei femei ucise în fiecare lună.

Și în Finlanda, violul a fost redefinit prin lipsa consimțămîntului. Cu toate acestea, Finlanda se confruntă în continuare cu o rată semnificativă a violenței împotriva femeilor. Potrivit Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), aproximativ 47% din femeile finlandeze au fost victime ale violenței fizice sau sexuale după vîrsta de 15 ani, plasînd Finlanda printre țările cu cele mai ridicate rate ale violenței de gen din Europa. Recent, un alt sondaj, realizat pentru Coaliția asociațiilor femeilor finlandeze, Nyktis, arată că unul din cinci bărbați consideră că e normal ca o femeie să fie ținta violenței din cauza comportamentului sau a înfățișării sale. Asociația Nyktis a calificat rezultatele drept alarmante, subliniind că, deși majoritatea bărbaților nu acceptă violența împotriva femeilor, un procent semnificativ încă o tolerează, ceea ce indică „o problemă profundă în mentalități”. În urma sondajului, la care au participat peste 1.000 de bărbați cu vîrste cuprinse între 18 și 79 de ani, premierul Finlandei, Petteri Orpo, a condamnat vehement violența împotriva femeilor, numind-o „o rușine pentru societatea finlandeză”. În discursul său, premierul a făcut un apel public către toți bărbații să își asume responsabilitatea de a schimba aceste atitudini deviante și periculoase.

Bineînțeles, există și țări europene în care violența împotriva femeilor e un subiect tabu. Ungaria, de pildă, refuză să facă publice datele despre cazurile de violență domestică. Poveștile victimelor devin, astfel, un secret de stat. La fel în Lituania, unde violența domestică e subraportată, deși numărul cazurilor de spitalizare crește în mod alarmant. Pentru că, de cele mai multe ori, femeile se tem să vorbească. Vorbesc doar între ele sau cu cîte un prieten apropiat, însă pînă să își învingă frica de a merge la poliție sînt, de multe ori, reduse la tăcere. Iar tăcerea doare. Poate cel mai mult în Malta, stat care a ratificat Convenția de la Istanbul, dar unde violența împotriva femeilor a devenit o normalitate. Străzile, școlile, transportul public au devenit locuri de hărțuire permanentă, iar poliția face adesea doar ce poate, adică aproape nimic.

Și în România, Convenția de la Istanbul a fost ratificată, dar în continuare numărul adăposturilor și al centrelor de sprijin e mult sub necesar, iar victimele violenței nu primesc ajutorul de care au nevoie. Potrivit statisticilor, în 2022, 42 de femei și patru copii au fost omorîți de parteneri sau membri ai familiei.

Violența împotriva femeilor continuă să fie un paradox european: în fața noastră e o problemă recunoscută, în cele mai multe state membre, pentru care există o convenție internațională. Însă, în spatele ușilor închise, violența e trecută cu vederea, iar femeile continuă să sufere, să tacă, să dispară. Cînd Europa va înțelege că hărțuirea, violența domestică și femicidul nu sînt doar titluri de știri, ci probleme reale, poate că vom avea și soluții adecvate. Pînă atunci, alarma rămîne în funcțiune doar pentru cele norocoase. Celelalte? Celelalte merg mai departe, din tăcere în tăcere.