Ce este adevărat?

Probabil că în nici o altă etapă a istoriei umane nu a fost mai revendicat, mai controversat, mai scos la înaintare. Politicienii îl clamează, mass-media și social media îl revendică, societatea și-l fabrică. În era inflației informaționale, conceptul de „adevăr” a devenit din ce în ce mai complicat, iar dilemele pe care le naște nu sînt puține. Și nu sînt doar epistemologice, ci și etice și sociale, pentru că afectează însăși coeziunea socială, capacitatea de a discuta pe baze comune și, nu în ultimul rînd, percepția publică asupra realității.

În primul rînd, azi se vorbește despre dilema credibilității surselor. Odată cu creșterea numărului de surse, inclusiv a celor care sînt nevalidate sau intenționat înșelătoare, identificarea surselor de încredere devine o provocare. Utilizatorii trebuie să aleagă între surse tradiționale, precum publicațiile consacrate, și sursele alternative, care, deși mai accesibile, sînt mult mai dificil de verificat. Într-un spațiu mediatic în care diversele versiuni ale unui eveniment sau adevăr coexistă, apare întrebarea dacă mai există un singur „adevăr” obiectiv sau dacă avem de-a face cu o pluralitate de adevăruri interpretate subiectiv. Acest fenomen este amplificat de filtrele algoritmice care creează „bule” de informare, ceea ce face ca adevărul să pară diferit în funcție de contextul informațional în care se află cineva.

Adevărul este relativizat, sub impactul fake news. Pe măsură ce dezinformarea devine din ce în ce mai sofisticată, devine mai greu pentru public să distingă între fapte și ficțiune, ceea ce duce la relativizarea adevărului. Fake news nu influențează doar percepțiile, însă șubrezesc încrederea în informația verificabilă, oferindu-le oamenilor prilejul de a pune la îndoială chiar și faptele bine documentate. Suprasaturarea cognitivă ajunge să simplifice adevărul. Inflația informațională duce la o supraîncărcare cognitivă, iar oamenii, încercînd să gestioneze volumul mare de date, tind să reducă adevărurile la variante simplificate sau chiar distorsionate, apelînd la stereotipuri și categorisiri facile, în detrimentul nuanțelor necesare în căutarea adevărului.

Adevărul este supus unei „etici” a algoritmilor. Platformele online folosesc algoritmi pentru a promova conținutul care atrage mai multă atenție, ceea ce nu este neapărat echivalent cu conținutul „adevărat” sau „valoros”. Aceasta ridică o problemă etică – în ce măsură ar trebui algoritmii să promoveze adevărul în detrimentul senzaționalului, chiar dacă adevărul ar putea să nu atragă la fel de mult publicul? În zilele noastre vorbim și despre un control asupra adevărului prin manipulare digitală. Tehnologii precum Deep Fake complică și mai mult această dilemă. Imaginile și videoclipurile care par autentice pot fi manipulate, ceea ce ridică întrebări despre ce mai putem considera drept „dovadă” în stabilirea adevărului.

Nu în ultimul rînd, vorbim despre dilema responsabilității individuale în fața adevărului. În condițiile actuale, fiecare individ poartă o responsabilitate crescută de a-și filtra și verifica sursele. Cu toate acestea, mulți nu au abilitățile necesare pentru a face distincții subtile între adevăr și fals, ceea ce crește riscul de a accepta informații eronate sau distorsionate.