Cît costă să n-ai nimic?

 „Îmi pare rău, n-aveți nimic!”, îmi închei examenul ecografic, privind chipul speriat al pacientei mele. Ioana are 32 de ani.

Spaima a început aseară, cînd i s-a părut că simte un mic nodul, cît un bob de mazăre, pe gît, sub bărbie. A sărit într-o clipă direct la concluzie: are limfom! Groaza a crescut în timpul nopții, petrecută între Internet, cu „semne de avertizare” că ai leucemie, „cinci semne de alarmă ale unui limfom pe care nu trebuie să le ignori” și „ce trebuie să știi despre tratamentul cancerului”, palparea din trei în trei minute a nodulului și măsurarea repetată a tensiunii, pulsului și oxigenului din sînge cu ajutorul aparatelor medicale pe care și le-a cumpărat în pandemie. De dimineață, a urmat un maraton de examinări medicale, vizite la doi specialiști, analize de sînge, fiecare încăpere părîndu-i-se înăbușitoare, auzind greu ce spun cei din jur, înspăimîntată, sperînd, neîncrezătoare, o veste bună.

Am spus „îmi pare rău”, deși n-am găsit nici o boală, fără maliție; regretam timpul și banii cheltuiți de Ioana, încercînd să-și procure liniștea. Regretam inabilitatea mea de a-i alunga anxietatea din voce: „Sînteți sigur că n-am nimic? Nu credeți că e nevoie de o tomografie? Sau de o rezonanță magnetică? Banii nu contează, am abonament și ce nu acoperă abonamentul îmi pot permite!”.

Ioana este ipohondră. Anxietatea legată de boală, teama că ești bolnav sau că te vei îmbolnăvi în curînd a crescut simțitor în ultima decadă, surprinzător, mai ales în rîndul tinerilor. Unul din zece adulți tineri, dintre mileniali și cei din Generația Z, cu vîrste între 20 și 40 de ani, suferă, cu intensitate variabilă, de această teamă.

Pandemia a crescut brutal anxietatea tuturor. Închiși în case și încurajați să-și urmărească zilnic temperatura, pulsul și respirația, să-și cumpere diverse aparate medicale și teste virusologice, oamenii au devenit hiperconștienți de senzațiile lor, transformînd fluctuații ale funcțiilor corpului lor în potențiale semne înfricoșătoare ale unei boli. Internetul este o altă cauză a creșterii anxietății legate de boală la tineri.

Înecat de „simptome de alarmă”, de statistici cutremurătoare privind ivirea unor noi boli, înmulțirea celor vechi și apariția lor la vîrste din ce în ce mai fragede, atent să avertizeze constant privind pericolul stresului, al E-urilor sau al plasticului omniprezent, Internetul afectează mai mult pe cei care îl folosesc mai activ. Presiunea reclamei, presiunea media este, de asemenea, mai mare. Producători și distribuitori de medicamente, instituții medicale care funcționează pentru profit, centre de diagnostic care concurează pe piață cu un anumit produs încearcă să vîndă mai mult și  promovează agresiv conștientizarea publică a bolilor, prin tehnici de marketing care stîrnesc frică.

Nu este imposibil ca ipohondria tinerilor de azi să fie provocată, paradoxal, și de preocuparea lor pentru sănătate, mult mai mare decît a predecesorilor. Odată cu bunăstarea, tinerele generații consumă mult mai multe produse de sănătate, dosarele lor medicale fiind înzecit mai stufoase la treizeci de ani decît ale părinților lor la aceeași vîrstă.  Serviciile medicale, serviciile de nutriție, de wellness, de fitness sau de mindfulness sînt considerate bunuri superioare. Tot mai mulți tineri au un interes crescut pentru dietă, mișcare, prevenția bolilor, îmbunătățirea longevității, considerînd serviciile medicale o prioritate. Fără să devină healthiști, privesc propriul control al sănătății ca pe o valoare morală, corpul perfect sănătos fiind un deziderat demn. Peste două milioane de tineri angajați din România primesc o parte din salariul cuvenit sub forma unui abonament medical, apreciind aceasta ca un beneficiu atractiv al postului pe care îl ocupă, și mulți își consumă acest abonament în cinci sau zece vizite medicale în fiecare an, de rutină, de control, pentru siguranță sau pentru simptome minore și trecătoare. Își cumpără siguranța că sînt sănătoși.

Preocuparea mai mare a tinerelor generații pentru sănătate este, firește, un progres. Comportamentele bune alimentare, privind mișcarea sau echilibrul psihic sînt îndreptățite. Consumul de alcool al Generației Z a scăzut dramatic față de bunicii lor. Iar justificarea începerii vizitelor medicale, a analizelor de sînge sau a examinărilor imagistice la vîrste mai tinere stă în posibilitatea identificării precoce a unor boli potențial severe, care astfel descoperite pot fi controlate.

Paradoxal, ca un efect nedorit și neașteptat, această preocupare a crescut frica multora de a fi bolnavi, crescînd anxietatea legată de boală a acestor generații. Atenția pentru dietă se transformă în obsesie pentru supernutrienți sau înfricoșare terifiantă pentru viitorul copilașului tău care a înghițit, din neglijența ta, puțin zahăr, iar ceea ce începe ca un interes pentru igienă și substanțe dezinfectante trece în germofobie.

Vizitele medicale repetate, începute la douăzeci de ani, pot și ele deveni, cu ușurință, o sursă de anxietate, pe calea supradiagnosticului, a surprinderii unor mici anomalii, care, dacă ar rămîne nedetectate, nu ar produce nici un simptom, nici o problemă, întreaga viață. Efectuînd anual ecografii și analize de sînge, începînd de la vîrsta de douăzeci de ani pînă la treizeci, unele dintre acestea vor identifica o substanță din sînge la limita dintre normal și boală sau un mic nodul la glanda suprarenală sau un chist la ficat. Și, odată cu acestea, apare incertitudinea. A medicului, care, precaut și defensiv, va cere, într-un cerc vicios, alte investigații, pentru a fi sigur că n-ai nimic, a ta. Ușa anxietății s-a deschis. Cumpărînd servicii medicale, cît mai multe, aceste persoane sănătoase cred că pot cumpăra siguranță, propriul control al sănătății, dar primesc nesiguranță. Preocuparea pentru sănătate pare să aibă o măsură, pe care, dacă o depășești, în mod ironic, sănătatea ta devine mai precară. 

Îngrijorările Ioanei au început în timpul facultății. Ce a pornit ca o grijă pentru dietă s-a transformat apoi, de-a lungul anilor, într-o obsesie pentru controlul perfect al metabolismului. Ioana cumpără în fiecare lună vitamina D, seleniu, aminoacizi, omega-3, colagen și semințe de chia. Tentația de a-și explica apariția celei mai mici crampe a devenit în ani, printr-o putere de necontrolat, o dependență față de investigații medicale, care să-i calmeze, măcar temporar, spaima de boli mortale, care o cuprinde la cea mai mică indispoziție. Pentru o mînă amorțită sub pernă într-o noapte a făcut două examinări de rezonanță magnetică succesive, înfricoșată de scleroza multiplă, și-a scos două alunițe după două nopți îngrozitoare petrecute împreună cu Google și cancerele de piele, pentru o mică vînătaie apărută inexplicabil pe gambă a ajuns pînă la Istanbul, cumpărînd examinări genetice scumpe și consultațiile unor reputați hematologi, iar pentru apariția temporară a unui nivel minim de anticorpi antinucleari, într-o gripă, analiză pe care o face, de siguranță, de cîte ori i se recoltează sînge, după vizite la profesori de reumatologie din Cluj și București, a mers la Viena. Ioana speră că-și poate cumpăra liniștea că nu e bolnavă.

Transformarea consultațiilor și investigațiilor medicale în bunuri, monetizarea medicinei, tranzacționarea ei au inconvenientul comun al economiei de piață, acela de a produce iluzia regretabilă că ceea ce e scump e bun, că valoarea lucrurilor stă în prețul lor și nu în calitatea lor, în valoarea reală de întrebuințare. Îngrijorați excesiv de sănătatea proprie, anxioșii cumpără repetat examinări de rezonanță magnetică, cele mai costisitoare investigații imagistice sau consultații foarte scumpe la profesori din centre universitare, cu iluzia că banii cheltuiți le vor aduce liniștea. Utilitatea unei vizite la medicul de familie ar fi mai mare, relația îndelungată medic-pacient înlesnind înțelegerea situației lor, a trecutului lor medical, a anxietății, dar renunță la ea, această vizită fiind gratuită, fără preț.

„Nu se pune problema de bani”, reia Ioana persuasiv dialogul. „Aș vrea să fac o rezonanță magnetică, aș fi mai liniștită că n-am nimic.” Încerc să o opresc. O asigur că nu are cancer,  o întreb de familie, de serviciu, încercînd să o cunosc mai bine, îi spun să stea departe de Internet, de capcanele media, de miracolele medicale,  să meargă la medicul de familie, îndrăznesc să-i vorbesc despre echilibrul psihic.

„Mulțumesc, m-ați mai liniștit, parcă mă simt mai bine, nici nu știți ce mult contează o vorbă bună! Cît mă costă, domnule doctor?” O privesc cu zîmbetul nesigur al victoriilor de scurtă durată: „Aveți abonament. Nu vă costă nimic”.

Nicolae Rednic este medic.