Clasa politică, eșantion reprezentativ

După basmele copilăriei cu Făt-Frumos, pesemne, o parte a electoratului a rămas cu nostalgia candidatului ideal. Îl tot caută cu o nevoie intensă, pînă la autoamăgire. Iar după inevitabila dezamăgire, urmează retragerea bosumflată și absenteismul, eventual vina pe mîna nevăzută care face și desface jocuri. Chiar dacă nimeni nu a putut indica vreo mînă străină care să-i fi ștampilat în cabină buletinul de vot și să-i fi pus buletinul în urnă.

Evident – și nu cred că publicul Dilemei are nevoie de o demonstrație în acest sens –, politicianul ideal nu există, ca nici o altă fantezie electorală. Ceea ce există sînt politicieni eficienți sau nu, dar mai ales politicieni adecvați electoratului.

Clasa politică, exact așa cum o vedem și, adesea, o detestăm, nu este decît un eșantion reprezentativ pentru societate în ansamblul ei. Este doar o oglindă în care nu ne place să ne privim. Noi sîntem buni, ei sînt răi, noi sîntem victime, ei abuzatorii.

Vrem politicieni imuni la corupție. Dar infracțiunile de corupție sînt, în general, unele în oglindă. Unul oferă și altul primește. Pentru toți cei care primesc, politicieni sau nu, există cineva care oferă.

Sînt condiționați să o facă? Cîți au reclamat această condiționare? Sau nu cumva majoritatea dau mită nu pentru că n-ar avea încotro, ci pentru a tăia o curbă: mai repede, mai bine, mai comod, mai în față.

Cam cum era turnătoria în anii ceaușismului. După cum a tot arătat istoricul Mădălin Hodor, Securitatea nu mai strîngea cu ușa, pentru că informația astfel obținută era de proastă calitate. Cu mult mai eficientă era mita cu un apartament mai bun, cu o avansare, cu o excursie în străinătate sau măcar cu răcorirea unei ranchiune.

Vrem politicieni cu școală care măcar să vorbească și să scrie corect românește. O exista limbă mai schingiuită de vorbitorii ei nativi decît limba română? Și mă refer atît la regulile gramaticale, cît și la proprietatea termenilor.

De cîte ori în România s-a ieșit în stradă pentru educație? De cîte ori s-a votat în funcție de respectul arătat educației? De cîte ori a fost sancționată electoral nerespectarea procentului minim de 6% din PIB pentru educație?

Vrem politicieni care respectă legea. Dar există în România respect pentru lege? Să ne uităm pe geam, la felul în care circulă mașini, biciclete și pietoni. Se moare pe șoselele de la noi ca în război.

Povesteam recent, în SpotMedia.ro, că pe un drum de 130 de kilometri prin sate, o mașină care circulă cu viteza legală o depășesc nu doar căruțele și bicicletele. Pînă și camioanele trec pe lîngă ea cu indignare.

Avem și destule vorbe de duh, de tipul: legea e ca o frînghie, deștepții se strecoară pe sub ea, puternicii sar peste și proștii dau în ea.

Vrem politicieni cu principii. Corect! Dar cîți dintre români sînt dispuși să își mențină principiile chiar împotriva propriilor emoții? Cîți au cu adevărat aceeași măsură pentru toți?  ANI, DNA sînt bune și cînd îi iau pe „ai noștri”? Prezumția de nevinovăție e și pentru „ai lor”?

Vrem politicieni care să nu fure. Sau să nu fure doar pentru ei, fără să împartă? Forța baronilor locali, eternizați în funcții, vine din potențialul lor electoral. Cu voturile din spate bat în masa președintelui de partid, a premierului și obțin bani și funcții pentru clientela lor.

Baronii sînt puternici pentru că sînt votați. Și sînt votați pentru că știu să fie generoși cu firimiturile de mare succes plătite cu bani publici.

Cîți politiceni sînt aleși avînd dosare penale? Unii chiar în închisoare. Epopeea lui Cătălin Cherecheș e cunoscută, omul e la pușcărie. Dar a mai fost. În 2016 a fost reales cu 71% primar al orașului Baia Mare, fiind în arest preventiv pentru luare de mită în formă continuată.

Primarul comunei brăilene Şuţeşti a fost ales în 2020 și 2024 deși  în 2018 a fost condamnat definitiv pentru proxenetism şi aderare la un grup infracţional organizat. Mai precis, racola fete din România și le obliga să se prostitueze în Spania şi în Grecia.

Și exemplele pot continua cu mai toate liniile portretului-robot al politicianului ideal. De fapt, sînt eficienți și adecvați politicienii care reflectă în cea mai mare măsură trăsăturile societății.

Ne merge rău cu acești politicieni? Desigur, dar nu sînt o armată de ocupație. Sînt aleșii majorității electoratului.  

Se vor schimba pe măsură ce se va schimba societatea. Pe măsură ce ea va ajunge să respecte cu adevărat legea, educația, să refuze corupția, pe măsură ce va vota exigent, nu se va mulțumi cu pomana baronului, va avea aceeași măsură pentru toți și ea va fi principiul.

Și atunci cînd momentele de indignare nu se vor topi în uitare sau bășcălie. Fără excepție,  marile traume naționale, precum Colectiv sau „azilele groazei”, acum Pantelimon, încep cu isterie și haine rupte de disperare, își consumă energia pînă la plictiseala care „achită” exact cauzele care au provocat nenorocirea.

E bine că avem umor, este o calitate excepțională, dar bășcălia continuă înmoaie hotărîrea, îndulcește răul. Unele lucruri ar trebui să fie doar foarte serioase.

Așadar, așa cum făcînd exact același lucru nu poți obține alt rezultat, nici aceeași societate nu poate avea o altă clasă politică.

Ioana Ene Dogioiu este jurnalistă, senior editor la Spotmedia.ro.