Despre predictibilitate în economie sau cît de mult contează culoarea lebedei?

Am un criteriu infailibil după care apreciez economiștii. Acesta este modul în care ei vorbesc despre viitor. Un economist bun este foarte rezervat în a vorbi despre viitor. Este foarte atent cu formulările și nu spune lucruri fără a atenționa asupra nivelului mare de impredictibilitate a fenomenului economic. Un bun economist știe că lumea din jurul său este mult prea conectată și mult prea dependentă pentru ca orice sistem, în evoluția sa, să-și păstreze o traiectorie nealterată. Un bun economist este circumspect și atent. Un slab economist se aruncă în considerații despre viitor ca și cum ar vorbi despre prezent. Economiștii slabi au chiar o pasiune pe care nu o pot ascunde. Ei doresc să vorbească despre viitor și fiecare dintre ei se visează un Roubini. De regulă, ceea ce spun ei nu se confirmă. Însă atunci cînd au norocul jucătorului la Loto și viitorul le confirmă elucubrațiile, se laudă peste tot cît de deștepți sînt ei. Am un prieten pe Facebook, un astfel de ins, tînăr, care bolborosește tot felul de chestii cu aerul că este un guru al științei economice. Textele sale mă distrează teribil.

Cei mai mulți dintre economiști nu cunosc regula sfîntă conform căreia nu este bine să te pronunți asupra viitorului sau, dacă o faci, atunci trebuie să fii extrem de atent și să relativizezi foarte mult. De fapt, poate fără să-și dea seama, cei mai mulți se încadrează în moda ultimelor decenii, conform căreia a prezice viitorul a devenit un fel de ocupație de bază a economiștilor. Ai zice că știința economică a devenit un fel de horoscop pe care tot felul de oameni ni-l recită în fiecare zi fără a ști de fapt ceva despre noi. Este un fel de aroganță ieftină, aceea de a crede că poți prezice viitorul unui proces economic. Aroganța aceasta ne-a îndepărtat pe noi, economiștii, pe o bună parte dintre noi, de la misiunea noastră de bază, aceea a unor analize atente, echilibrate și prudente.

Una dintre cele mai interesante cărți scrise în ultima perioadă și care se referă și la fenomenele economice se cheamă Lebăda Neagră. Nu este o carte de economie, dar este una care poate folosi și economiștilor, mai ales celor care cred că, prin folosința a tot felul de instrumente matematice, economia poate deveni o „știință perfectă”, adică o știință prin intermediul căreia să poți acoperi în întregime realitatea și predictibilitatea proceselor specifice. Nassim Nicholas Taleb ne atenționează argumentat și pe un ton foarte serios că lumea noastră, a oamenilor, este mult prea complexă și că folosința matematicii în economie, dar și în științele sociale în general, trebuie făcută cu grijă maximă. Taleb definește Lebăda Neagră în felul următor: „Ceea ce numim aici Lebăda Neagră este un eveniment care are trei atribute. Primul, este un caz izolat, aflat dincolo de tărîmul așteptărilor obișnuite, dat fiind că nimic din trecut nu i-a indicat în vreun fel posibilitatea. Apoi, are un impact deosebit. Al treilea atribut este că, în ciuda statutului de caz izolat, natura umană ne-a făcut să născocim explicații pentru apariția sa după ce acest lucru s-a întîmplat, făcîndu-l explicabil și predictibil” (Nassim Nicholas Taleb, Lebăda Neagră, Editura Curtea Veche, 2010, pp. 15-16).

Despre asta este vorba. În știința economică e bine să știm că nu putem ști totul. Altfel, riscăm a ne pierde în visuri despre predictibilitate care ne pot afecta destul de grav deciziile de zi cu zi. De fapt, discuția credem că ar trebui împărțită în două. Atunci cînd discutăm despre trecut, matematica ne poate fi de maximă folosință pentru simplul motiv că fenomenele au avut deja loc. Atunci ele pot fi descrise cu ajutorul tabelelor, graficelor și formulelor matematice. Trecutul este dat și imposibil de modificat. Evident, studiindu-l, aflăm cîte ceva despre viitor. Pentru că viitorul nu se naște din nimic. Si aici ajungem la punctul sensibil. Cu toate că se bazează pe trecut, viitorul nu poate fi anticipat. Fenomenul economic stă sub atîtea condiționalități încît este imposibil de cuantificat. De regulă, cei care studiază viitorul cu ajutorul matematicii se bazează pe două ipoteze: este vorba despre ipoteza raționalității comportamentului uman, dar și despre ipoteza că sistemul studiat nu-și va schimba parametrii de funcționare. Ambele sînt imposibil de acceptat. Comportamentul uman poate deveni irațional pentru că oamenii nu sînt calculatoare, ei mai au și valori pe care le împărtășesc și pe care adesea le consideră mai presus de faptul economic sau social, în ansamblu. De asemenea, ipoteza că un sistem studiat nu-și va schimba în viitor parametrii de funcționare este una cu totul imposibilă. Sistemele sociale – avînd, iarăși, omul în centrul lor – se află într-o continuă schimbare. Și atunci apar mereu surprizele, lebedele negre. Omul se află în centrul acestor ipoteze. Iar despre noi, oamenii, încă mai avem multe de învățat. Aici, economia poate fi ajutată de medicină și de psihologie mai mult chiar, poate, decît de matematică.

Dorel Dumitru Chirițescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Inflația și alte dezechilibre din economia și societatea românească (Editura Institutul European, 2019).