„Este pentru prima dată cînd se dedică o rută specială acestui limes“ – interviu cu Felix MARCU, arheolog, președintele Comisiei Naționale Limes

Comitetul Patrimoniului Mondial UNESCO a hotărît, la finalul lunii iulie a.c., includerea în lista patrimoniului universal a încă două obiective culturale din România: ansamblul monumental Constantin Brâncuși din Tîrgu Jiu și granița Imperiului Roman (Limes) din Dacia. De aici și vestea bună pentru programul național de turism cultural lansat anul acesta, în luna mai: toate cele 22 de obiective de pe Ruta castrelor romane sînt acum și în patrimoniul UNESCO. Am vorbit cu Felix Marcu, arheolog și manager al Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, președintele Comisiei Naționale Limes, despre importanța limesului în patrimoniul național și despre locul său în programul de turism cultural lansat recent la nivel național și internațional, România Atractivă.

În calitate de arheolog și președinte al comisiei naționale care s‑a ocupat cu dosarul de integrare a acestui obiectiv în patrimoniul UNESCO, spuneți‑ne în ce constă „limesul“ roman și de ce este un element important al patrimoniului național.

Graniţa Imperiului Roman se întindea de la Oceanul Atlantic, în vest, la Marea Neagră, în est, din Scoţia centrală, în nord, pînă la limitele de nord ale Saharei, în sud. Limesul roman a fost definitivat în secolul al II‑lea d.Chr. Are o lungime de aproximativ 7.000 km, format din bariere liniare (valuri de pămînt cu palisade sau ziduri de piatră), alături de castre legionare și auxiliare, turnuri, drumuri de limes și numeroase așezări civile. Cele mai bine păstrate porţiuni de limes se regăsesc în Anglia, Germania, Olanda, Belgia, Elveţia, Austria, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Bulgaria, România, Turcia, Siria, Iordania, Israel, Irak, Egipt, Libia, Algeria, Tunisia și Maroc.

Limesul din Dacia are unul dintre cele mai lungi sectoare, de peste 1.500 km. Majoritatea siturilor arheologice, pentru că despre acestea este vorba, se află în zone rurale, la marginea așezărilor moderne, așadar multe se păstrează în condiţii bune, fiind afectate parţial de construcţii moderne. Aceste situri ne demonstrează diversitatea și specificitatea frontierelor romane de la noi, dovada unui multiculturalism specific patrimoniului național încă de acum 2.000 de ani. Este interesant că, datorită lungimii și a faptului că limesul străbate peisaje diverse, aici întîlnim aproape toate tipurile de limes, cu excepția celui deșertic.

Termenul de limes provine din latină. În secolele II‑III d.Chr. exprimă delimitări ale unor spaţii, de la un simplu șanţ la gard, drum, potecă, val de pămînt sau zid și nu o graniţă fortificată. În cazul nostru, însă, termenul este folosit cu înţelesul de frontieră militară între două teritorii, cum începe să apară utilizat din secolul al IV‑lea d.Chr., fiind astfel adaptat într‑o perioadă modernă, deși romanii nu l‑au folosit precis în acest sens. Cuvîntul folosit de romani pentru graniţă era mai degrabă finis sau terminus, iar pentru o frontieră riverană, ripa.

Stabilirea frontierei dacice a favorizat schimburile culturale pe mai multe niveluri: pe graniță, în interiorul noilor comunități; dincolo de graniță, generînd contact între romani și „barbari“; în interiorul provinciei, unde populația indigenă a trebuit să relaționeze cu noii conducători.

Aceste interacțiuni și dialoguri culturale sînt evidențiate de monumentele publice și private și de manifestările epigrafice, arhitectura religioasă și seculară, artă, tehnologie, peisaj, precum și de cultura materială. O contribuție semnificativă la acest subiect este adusă de numeroasele așezări civile situate de‑a lungul limesului și de bogatele materiale arheologice pe care le furnizează, indicînd mobilitatea oamenilor, bunurilor, valorilor și ideilor.

Din perspectiva dumneavoastră de arheolog, ce reprezintă înscrierea în patrimoniul UNESCO a limesului din Dacia? O vedeți ca pe o racordare arheologică la spațiul european?

Bineînțeles. Este dovada importanței și a contribuției siturilor arheologice din România, care alcătuiesc frontierele Imperiului Roman, la valoarea universală excepțională a limesului în general.

De curînd a fost lansat programul național de turism cultural România Atractivă. În cadrul acestui proiect, există Ruta castrelor romane, alcătuită din 22 de obiective, bineînțeles parte din cele propuse de România către UNESCO. Cum vedeți această integrare?

Cred că importanța limesului este o oportunitate extraordinară pentru implicarea societății civile în cunoașterea și valorificarea acestuia. Asta au făcut și fac numeroasele organizații neguvernamentale din Europa, care stimulează în primul rînd turismul cultural. Prin acest proiect este pentru prima dată cînd se dedică o rută specială acestui limes. Chiar dacă unele programe de promovare turistică, acum de renume mondial (de exemplu, Via Transilvanica), se intersectează cu această rută a castrelor, de multe ori nu conștientizează acest lucru și nu contextualizează în fața publicului larg sau a călătorilor semnificația obiectivelor.

Ruta castrelor romane asumată în programul nostru de turism cultural are un aport benefic atît asupra patrimoniului, în general, cît și a limesului. Evident, ea va trebui corelată cu viitoarea strategie de turism din cadrul Programului Național Limes, la care se lucrează de peste un an.

interviu realizat de Ciprian PLĂIAȘU

Foto: Castrul roman Arutela ©România Atractivă (sus); Imperiul Roman ©Culture2000_FRE (jos)