Ești de la țară?

Cît de mult s-a schimbat spațiul rural din România? Cum mai arată satul tradițional românesc? Ce mai înseamnă „de la țară”? Dar oare mai există țărani sau toți au devenit fermieri? Odinioară, „de la țară” era o marcă ce ținea de lucrul trainic și autentic, în timpurile noastre sensul a devenit mai degrabă peiorativ. Migrația forței de muncă în străinătate, a celor din zona rurală, a schimbat mentalități, oamenii s-au întors acasă cu bani, prin sate s-a construit mult și anapoda. În același timp, tot mai mulți orășeni se mută la țară, încercînd să recupereze cumva spiritul rural de altădată și să ducă o viață mai „curată”. Un alt fenomen se întîmplă mai ales în Transilvania – occidentalii își găsesc aici un refugiu, cumpără case vechi, le recondiționează și se transformă astfel în noii noștri „țărani”.

„Nici o parte a peisajului construit din României nu s-a schimbat atît de radical în ultimii treizeci de ani precum teritoriul rural. (…). De fapt, însă, în ciuda valurilor de construcții și demolări, cea mai mare parte a clădirilor din mediul urban provin în continuare din perioada de dinainte de 1989: din socialism mai ales, apoi din cele două mari explozii de construire – perioada interbelică și secolul al XIX-lea. Dacă te duci însă în orice sat românesc, aproape toate casele sînt construite după 1990”, scrie arhitectul Ștefan Ghenciulescu.

„De cîțiva ani, a apărut țăranul de tip nou, cel care a aruncat cărțile de vizită și badge-ul căutînd terapia cotcodăcitului și mulțumirea sufletească a plantării ridichilor cu ajutorul sateliților. Compensează anii de stat la birou cu munca fizică și se antrenează pentru homeschooling. Este preocupat de gardening și caută gustul tomatelor de altădată, deși ignoră că acea senzație gustativă este, de fapt, irepetabilă pentru că nu ține doar de papile și de calitatea legume, ci de tot alaiul de semnificații și amintiri”, explică jurnalismul gastronomic Cosmin Dragomir.

„Cinematografe nu există la țară. Nici librării sau vreun alt loc de unde să cumperi ceva tipărit, fie și un amărît de ziar local. Nu prea sînt nici străzi pavate, iar pe acelea care există, trotuarele încă nu au fost inventate. Nu ai cum privi seara oameni la promenadă, ca să vezi care mai e moda vestimentară în Argeș. Săteni puțini merg pe marginea carosabilului, pe drumul județean, ferindu-se cu agilitate de camioane”, povestește scriitorul Vlad Macri.

„La noi în sat sînt cîteva familii venite din Europa de Vest, ba chiar și un american căsătorit cu o româncă; din fericire, în satul nostru, veniturile personale nu stau în calea relațiilor de vecinătate sau de prietenie și mai importante sînt gusturile (muzicale, artistice, culinare) și posibilitatea de a avea discuții interesante. În bună măsură, cei veniți «din afară» caută mereu căi de colaborare și comunicare cu localnicii”, ne spune jurnalista Maria Balabaș, într-un interviu.

În Dosarul de față, (re)descoperim viața la țară din România sau cel puțin cîteva dintre aspectele ei esențiale.