Gerilă, Setilă, Ochilă... și alte personalități

Personaje secundare întîlnim în literatură, piese de teatru sau cinema, unde sînt încadrate în niște structuri narative care se învață la școală. De cele mai multe ori, deși aparent mai puțin importante decît pesonajele principale, sînt indispensabile. Uneori americanii le numesc supporting characters, adică personaje „ajutătoare”, ca rotițele care se fixau la bicicletă atunci cînd învățai să mergi pe ea – aceste personaje îi ajută într-un fel sau altul pe protagoniști, fie ei bun sau răi, căci ce ne-am face fără cea mai bună prietenă care să ne dea sfaturi sau fără vecina intruzivă care știe tot ce se întîmplă în bloc și pînă la urmă îl descoperă și pe autorul crimei de la etajul 1? Cel mai clasic exemplu apare în basmele românești, cum ar fi „companionii lui Harap Alb din basmul omonim: Gerilă, Setilă, Flămînzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, calul, furnicile, Sfînta Duminică sau Crăiasa albinelor. Fiecare dintre aceste personaje merită propria poveste. De asemenea, personajele secundare pot avea roluri diverse: uneori sînt mentori care sprijină eroul să evolueze – ca Yoda din Războiul stelelor –, alteori aduc în text umor și contraste puternice. Tocmai pentru că nu trebuie să poarte pe umeri responsabilitatea narativă, ele își permit luxul de a fi ele însele”, explică scriitorul Alex Moldovan. Cînd ne uităm la seriale, uneori ne atașăm mai mult de personajele secundare decît de cele principale. „De pildă, The Walking Dead avea un personaj cu un rol pasager în viziunea inițială: Daryl Dixon. Care era mai mult fratele lui Merle, un personaj bine conturat. Numai că Norman Reedus, care a primit rolul, a avut atît de mare succes la public, încît partitura lui s-a rescris și, de la cîteva episoade, cît ar fi trebuit să existe personajul, Daryl a ajuns unul dintre personajele principale”, scrie autorul Michael Haulică.

Americanii au „inventat” și premiul Oscar pentru cel mai bun personaj secundar, un trofeu la fel de rîvnit ca și celelalte Oscar-uri, cum ar fi cele pentru scenariu, imagine sau regie. „Dinamica financiară a studiourilor și a diverselor asociații de actori a condus la apariția acestor categorii noi de premii, care în fond certifică și sărbătoresc performanța actoricească, dincolo de sforile, interesele, conflictele și o lungă și problematică istorie socio-politică încapsulată de Hollywood”, explică regizoarea și producătoarea Ileana Bîrsan.

Însă personajele secundare nu sînt doar ficționale, ele își joacă rolul și în politică, dar și de-a lungul istoriei. „Noi ne imaginăm întreaga Istorie ca fiind o înșiruire de figuri ilustre sau sinistre. E doar propensiunea noastră pentru personalizarea Istoriei. În realitate, personajele principale și cele secundare sînt parte din aceeași rețea, în care elementele se validează reciproc și din care doar noi alegem protagoniștii, dintr-o adesea neconștientizată dorință de simplificare a trecutului – tocmai pentru ca el să fie mai ușor de înțeles”, scrie istoricul Adrian Cioroianu.

Cele mai multe personaje secundare, pe care de multe ori le ignorăm sau nici măcar nu le identificăm drept niște personaje, sînt cele din viața noastră de zi cu zi, oameni cu care ne intersectăm în cartier sau la birou sau pe lîngă care trecem indiferenți pe stradă. Casiera de la supermarket-ul din vecinătate, barmanul cel simpatic de la cîrciuma preferată, fata de la HR care ne aduce diferite acte la semnat, mătușa pe care n-am mai întîlnit-o de ani buni, însă vorbim uneori cu ea la telefon. Ce rol joacă toți aceștia în „povestea” noastră?