Hai că m-am enervat!

Pe bune, nu mai ai loc de proști și de sclavi. Eu vreau să îmi trăiesc viața la maximum, nu să îi slujesc pe alții, să respect ca boul regulile lui pește prăjit. Au băgat ăștia legi și reguli de nu mai ai loc de ele! Dar știu eu, alea-s pentru fraieri! Uite și tu, barosanii trăiesc cum vor ei, nu stau după toți fazanii.

Mamă, și înnebunesc de draci. Pe șosele nu ai loc de ei, conduc ca morții, vai de mama lor. Dar ce, poți sta după ei cînd merg ca după mort, cu 50 la oră prin oraș? Și nici nu se dau la o parte cînd le dau flash-uri să elibereze drumul, cretinii naibii! Iar la drum întins, nene, nu mai ai loc de  papagali. Noroc că mă ține motorul și fac slalom printre ei. Mi-a strigat unul odată să și semnalizez, că pentru asta e butonul din stînga volanului. L-am fugărit și m-am făcut că intru în el. Uite prostul, mă învață el pe mine... belește, băi, ochii, fii alert, că de aia ești la volan. Sau cară-te acasă, fraiere. Ia autobuzul.

Acum nici cu autobuzul nu e vreo jmecherie. Cînd am nevoie mai merg și eu. Dar numai cînd nu e prin zonă cîte un frate cu taxiul. Și acolo altă treabă. Eu doar stau jos și pun muzică la telefon, am niște ritmuri – belea! Și dacă tot sînt cu autobuzul, stau și eu comod, mă-ntind picior peste picior. Nu știu de ce se uită nașparliii la mine, îmi vine să îi iau pe toți la pumni. Păi, nu știu ce e mișto, băi, că ar trebui să le cer bani.

Că tot vorbim de muzică. Eu am de-asta adevărată, de rupe din suflet cînd o asculți. Cînd ieșim undeva la chef sau ne încingem la grătare, o ascult cu frații mei și o băgăm la maximum, să scoale și morții din morminte. La fel fac și acasă, cînd vin de la chef sau înainte de culcare. Am niște boxe – meserie! Să vezi cum tremură termopanele, simți că trăiești. Dar nici aici nu te lasă în pace. Vin ai dracului nenorociți, îți bat în țeavă, sună la ușă. Să nu îi trosnești? Păi cum, nici la mine acasă sau cu pretenarii să nu fac ce vreau??? Păi, mai duceți-vă, băi, de unde ați venit și să vă întoarceți cînd v-oi chema eu.

Chiar, mă enervează vecinii ăștia de mă rup. Lasă că bat în țeavă și îmi sună la ușă să dau muzica mai încet. Chiar au tupeu ai naibii: ba că de ce las gunoiul în fața ușii, ba că de ce arunc țigările și scuip pe hol. Păi, unde ați vrea, băi, să le arunc? Prin casă? Și cu gunoiul, păi nu plătim, bă, pe una să vină la curățenie? Aia ce să mai facă? Acu’ au băgat-o pe aia cu reciclarea – nene, aia e pentru sclaveți, nu pentru șmecheri ca mine! E plin de proști, frate, nu ai loc de ei! La magazin, dacă e să îmi iau ceva, alți amețiți care mă scot din sărite. Păi, cum să stau eu, băi nenorocitule, la coadă? Tu ce ai de făcut? Te grăbești? Dă-te la o parte, că să mor dacă nu ți s-a făcut cald cu dinții în gură! Și așa nu aveți nimic de făcut toată ziua. Și cel mai rău mă enervează ăștia cu fețe de tocilari. Cum încearcă ei să facă gît. Băi, pe ăștia îi mănînc de vii de cînd eram în școală. Noroc că nu am pierdut prea mult timp cu papagalii ăia, că școala te face prost.

Stați să vă mai zic despre mașină. Oricum o dai, nu e bine. Cînd o parchez, sar tot soiul de enervanți că ba că am lăsat-o pe locul lor, ba că cică am blocat linia de tramvai, ba că nu era loc. Nene, păi orașul ăsta e mega-plin, ce, e locul mă-tii? Ea l-a făcut? Stau unde vreau, cum vreau și cît vreau! Și dacă am treabă într-un loc, păi acolo trebuie să parchez, nu la Cuca Măcăii. La mers e și mai rău. Cînd mă sui la volan și ies printre bizoni, jur că înnebunesc! O iau razna și încerc să scap de ei și să mă duc pe drumul meu cît pot de repede. Noroc că nu prea e poliție! Ai dracului și ăștia, să îți sară cu gheara în gît cînd mergi și tu ca omul cu motorul turat la maximum. Că m-au oprit unii și mi-au luat carnetul și au băgat și o amendă. Sclavii! Păi, să vă băgați carnetul în gît, că eu merg oricum, nu aveți ce să îmi faceți. Și amenda aia e pentru fazani. Că în cîteva luni ne dă amnistie și scăpăm cu toții, băieții deștepți. Și așa le contest. Că dacă nu ne-au făcut ăștia drumuri meseriașe ca în Germania, de aia nu ai loc și se petrec belele.

Noroc cu femeia mea. E chiar marfă. Știi cum mi ți-i joacă pe sclavi? Nene, cînd își pune mîinile în șold și urlă la vecinii care îndrăznesc s-o enerveze, îmi vine și mie s-o iau din loc. E meseriașă, nu iartă pe nimeni. Am scos-o la club, loc select, nu orice. Era plin de căscați din ăștia, care nu știu bine dacă vin sau pleacă. Păi, a făcut imediat rost de loc și i-a pus pe toți în mișcare. Tare ne potrivim, îi rupem pe toți. Dar mă seacă atunci cînd văd cum se uită unii, cînd sîntem împreună. Le-aș scoate ochii, dar pe urmă îmi zic că sînt geloși.

Mamă, ce m-am enervat! Lasă, că nu îmi mai pierd vremea mult pe aici. Trebuie numai să mai dau un tun sau două. Am vorbit cu tovarășii mei, să băgăm ceva la muncă în Germania. Că cică acolo e plin de meseriași și trăiești ca baștanul. Plus că nu au limite pe autostrăzi. Viață, frate!

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie  – GeoEcoMar și profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.