Au fost vremuri, nu prea îndepărtate, cînd mașinăriile erau doar obiecte de uz și doar uzul casnic le aducea cu adevărat în intimitatea noastră, cea domestică. Astăzi avem conversații cu ele, ceea ce denotă că mașinăriile/roboții/entitățile AI, spuneți-le cum vreți, au capacități care pot răspunde unei palete tot mai largi de nevoi ale noastre. Unele intime, foarte intime.
Prietenia, dragostea, sexul, religia, toate sînt nevoi umane fundamentale care se cer satisfăcute, goluri care se cer umplute, lipsuri existențiale care ne poartă unii către alții permanent, deseori insuficient, iluzoriu, dezamăgitor.
În 2024, peste 60% din cuplurile formate s-au format online, prin intermediul rețelelor sociale ori al aplicațiilor de dating, altfel spus, pentru a se cunoaște și a avea acces unii la intimitatea altora, oamenii beneficiază deja de interfața unor mașinării și de algoritmii acestora. Însă este deocamdată necuantificabil cîte ființe umane își găsesc, chiar în timp ce citiți această revistă, bucurie și satisfacție, liniște, alinare și consolare doar/abia în interacțiune cu mașinăriile.
Dacă tehnologia este o expresie deopotrivă a progresului și a excesului, de ce nu am îmbrățișa-o și mai mult, de ce nu am primi-o și mai adînc în viața, în mintea, în inima și în corpul nostru?
Există deja roboți cu care ne putem juca și cu care putem avea cele mai profunde conversații, roboți care au grijă de copii și de bătrîni (carebots), roboți care operează și roboți care țin predici religioase, roboți cu corpuri sintetice moi și flexibile, cu fețe, expresii, voci și gesturi umanoide cu care îți poți satisface chiar nevoile sexuale (sexbots). Acum treizeci de ani, regizorul Tim Burton scria un poem despre un copil hibrid apărut în interiorul unei familii de oameni, poem a cărui intrigă de cuplu uman era rezumată în aceste versuri: „El nu i-a iertat niciodată adulterul năprasnic: / împreunarea sexuală / c-un electrocasnic”.
În Dosarul de față veți citi, uneori cu amuzament, alteori cu stupoare, despre nenumărate feluri prin care omul caută deja intimitatea mașinăriei în care găsește un potențial prieten, partener de viață sau doar de sex, un posibil confident religios sau chiar terapeut, căruia să-i mărturisească cele mai personale/ascunse temeri și dorințe. Ceea ce păreau domenii absolute ale intimității umane acum se deschid și spre entități lipsite de viață și, cel puțin deocamdată, de conștiință de sine. Singurătatea, timiditatea, vulnerabilitatea, alienarea în cele mai simple și mai complexe formule ale ei îi împing pe oameni să caute soluții în tehnologie. De ce? De ce nu? Cum și în ce fel? Cu ce riscuri? Poate fi „suflet în aparat” / „ghost in the shell”?
„Mașinile ne-ar putea satisface într-o bună zi nevoile cele mai intime, sentimentele și sexualitatea. Realitatea virtuală pare să se distingă tot mai greu de real. Dar, pînă la urmă, ce ne dorim? O ființă imaginară întrupată într-o mașină? Sau proiectarea unor fantezii în aceeași mașinărie?”, se întreabă filozoful Jean-Michel Besnier în dialog cu Laurent Alexandre, chirurg specializat în provocările transumanismului, într-o carte intitulată Pot face dragoste roboții?12 întrebări despre transumanism (Editura Humanitas, 2019).
În Dosarul de față încercăm să ne apropiem de ideea că intimitatea cu mașinăria este deja posibilă.
.jpg)
.jpg)
.jpg)
