Înainte și înapoi, de la planul cincinal la haosul general

Dezvoltarea tehnologică a contribuit și ea la o ordonare a vieților oamenilor.

Poate cele mai reprezentative exemple de spontaneitate și programare sînt întruchipate de cei doi președinți pe care i-am avut în ultimii douăzeci de ani. Băsescu era foarte spontan și foarte des criticat pentru asta și pentru că, de multe ori, luat de valul inspirației, făcea gafe. Ieșea mereu dintre liniile pe care i le indicau consilierii. Iohannis a fost, pe model german, omul care nu iese aproape niciodată din schemele și programele pe care și le-a trasat sau care i-au fost trasate de sfătuitori. Dar și el a fost foarte des criticat, tocmai pentru această inerție. Multă lume a fost nemulțumită de primul sau de al doilea, ori și de unul, și de celălalt. Se pare că la apropiatele alegeri nu vom mai avea de ales nici spontaneitatea și nici previzibilitatea. S-ar putea ca ambele aceste variante să ajungă să ni se pară niște calități pierdute, de regretat.

Oricum, după rigizii ani ai comunismului, în care totul trebuia planificat, chiar dacă din asta nu ieșea niciodată ceva bun, au urmat instabilii ani ’90, cînd nimic nu era sigur, dar totul părea posibil. Odată cu integrarea României în structurile euro-atlantice, lucrurile au devenit mai calme și mai previzibile. Planurile de carieră, de afaceri sau de viață se puteau face pe termen mai lung. Dar și marile lovituri, șansele de mărire sau de îmbogățire peste noapte s-au mai redus.

Dezvoltarea tehnologică a contribuit și ea la o ordonare a vieților oamenilor. Tot așa cum GPS-ul distruge spiritul de orientare, automatizarea, în general, elimină spontaneitatea, în multe domenii. Un exemplu ar fi cel al călătoriilor. În anii ’90, planul unei excursii avea multe necunoscute. Nu știai neapărat la ce hotel vei sta, „te orientai”, cum se spunea, la fața locului. După apariția Internetului lucrurile s-au schimbat esențial. Cine mai are oare astăzi curajul să meargă într-o țară străină, sau chiar în propria țară, fără să-și rezerve locurile de cazare dinainte, pe Internet? Asta nu ne scutește, totuși, de surprize. Hazardul care te forțează să iei decizii în mod neprevăzut își face loc cumva, dovedindu-se a rămîne un fenomen esențial și de neînlăturat în Univers.

Pînă și viața de familie a căpătat altă dimensiune, uneori reglementată chiar științific prin așa-numitul planning familial. Cînd e momentul să faci copii, cîți copii e bine să faci... Ba acum se pune și problema alegerii sexului (atît înainte, cît și chiar după nașterea copilului). Ne putem teme că vom pierde echilibrul dintre întîmplare și planificare, dintre creativitate și rigurozitate, dintre „slova de foc și slova făurită”, cum zicea poetul. Dacă va fi cazul, probabil că natura însăși îl va regăsi.

Share