Kalimera

De cîțiva ani, Grecia a devenit o obsesie națională în ceea ce privește vacanțele de vară. Românii își planifică vacanța și își fac rezervări uneori cu un an înainte, își au gazdele, hotelurile și tavernele lor preferate, familii întregi își închiriază case și stau cîte o lună, există grupuri de discuții pe Internet dedicate călătoriilor în Grecia, Bulgaria e tranzitată de la nord la sud de convoaie de mașini cu numere de București, Vaslui, Iași, Cluj, toată lumea, cu cățel, cu purcel, cu bone sau bunici, se îndreaptă spre plajele Greciei. Apoi încep să curgă postările de pe rețelele de socializare, cu fotografii photoshopate cu golfuri cu apă turcoaz, apusuri și răsărituri de soare, halbe cu bere Mythos, măslini și leandri, iar mesajul scris se reduce de multe ori la un singur cuvînt – Kalimera! E o convenție, un consemn și, în fond, nu mai rămîne nimic altceva de spus, ai ajuns în Grecia, ești în vacanță în paradis. Însă scopul acestui Dosar este cel de a reaminti că Grecia înseamnă mult mai mult decît distracție la mare, plaje și insule, mîncare bună și șezlonguri care sînt incluse în prețul consumației de la bar.

„Cum poți cunoaște adevărata față a Greciei? Ajunge să o vizitezi astăzi fără să-i cunoști istoria? Te poți bucura de albul și albastrul de carte poștală ale acestei țări, te poți lăfăi pe plajele ei sau ghiftui la taverne într-o ignoranță totală față de ceea ce deja circulă prin sîngele nostru (cine știe ce grec o fi trecut prin el la un moment dat...), prin vocabular și, în general, prin întreaga noastră cultură?”, se întreabă traducătorul din neogreacă Claudiu Sfirschi-Lăudat.

„Pentru un grec, un om devenea «cineva» (adică un erou) tocmai pentru că reușea să atingă marginile acelei legături circulare puse în jurul său de zei. Altfel spus, pentru că cineva a făcut ceea ce a făcut (adică a atins, prin fapta sa, o margine divină) – de aceea el sau ea este cel sau cea care este. În sens modern, lucrurile stau pe dos: pentru că cineva este cel sau cea care este, de aceea face și reușește să facă ceva”, scrie profesorul Bogdan Mincă.   

„A treia Grecie de care sînt iremediabil locuit este Athos, Agios Oros, Sfîntul Munte. Dacă, vorba cărții lui Dan C. Mihăilescu, nu e cu totul sigur că m-am întors vreodată de acolo, este absolut cert că Athosul nu a ieșit vreodată din mine. Îmi este greu să pun în cuvine starea care mă cuprinde deîndată ce pășesc în acea lume”, mărturisește Andrei Găitănaru.

„Tavernele grecești ne așteaptă, dar tipicul lor nu ne este chiar familiar. În primul rînd, majoritatea respectă buna regulă a meniurilor scurte: în fiecare dintre ele se gătește doar ce este specific zonei, ba chiar micro-zonei. În Thassos, de pildă, dacă mănînci în Theologos, la cîțiva kilometri în interiorul insulei, nu ai de ales decît între miel, ied sau berbecuț la proțap. Nu tu salată de icre, nici vorbă de pește… Fiindcă satul este departe de mare!”, povestește scriitorul Vlad Macri.

„Dacă mergeți în Grecia, rezervați-vă cîteva zile și pentru traseu. Poposiți în localitățile din afara autostrăzilor, nu vizați doar destinația. Acolo, lumea se strînge în fiecare seară în piața centrală, cu copii, părinți, bunici, iar uneori sînteți surprinși de vreo sărbătoare locală, cu dansuri grecești și muzică autentică…”, vă propune jurnalistul cultural Jovi Ene.

Voi unde, în Grecia, citiți acest Dosar? Așteptăm fotografiile voastre.