„Lucrurile care ne înconjoară ne pot determina starea“ interviu cu Mugur KREISS, arhitect și designer de interior

Arhitectura e o artă publică, pe care locuitorii o „consumă” vrînd-nevrînd, e destinată tuturor. În ce fel poate ea provoca mai multă nervozitate sau mai multă liniște într-o localitate? Ce e enervant și ce e liniștitor în arhitectura Bucureștiului? Aveți niște exemple?

Clădiri urîte sau frumoase există orice am face și oricît le-am admira sau ne-ar enerva. Subiectivitatea fiecăruia dintre cei care le privesc este însă importantă și rareori toată lumea este de acord în privința aspectului unei clădiri. Și așa e și normal să se întîmple. Bineînțeles că ar fi minunat dacă procentul mulțumiților ar fi mereu mai mare decît cel al nemulțumiților, dar acest lucru se produce rareori. Dar arhitectura nu este doar pentru privit, ci și – sau mai ales – pentru folosit. Cum ziceam, frumusețea este subiectivă, însă funcționarea corectă a unui obiect de arhitectură este esențială. Trecînd la scara orașului, lucrurile devin mai complicate. O clădire va relaționa, vrem, nu vrem, cu împrejurimile. Casele învecinate, vegetația, străzile, aerul care o înconjoară, orientarea către punctele cardinale – toate acestea pot pune o clădire într-o lumină bună sau dimpotrivă. De aici apare și senzația de bine, de liniște, de admirație sau cea de nervozitate și predispoziția de a-i căuta defectele și de a nu-i băga în seamă calitățile. Obiectul de arhitectură și relația sa cu spațiul urban sînt deopotrivă de importante în crearea unei stări. De aceea, anumite locuri atrag oamenii, altele îi resping. Am să aleg doar două exemple din București pentru a susține ceea ce am afirmat. Încep cu noua intervenție arhitecturală ce mărginește Cimitirul Bellu: stația intermodală Eroii Revoluției. Analizată separat, poate că nici nu e chiar așa de urîtă. Ceva similar – din punct de vedere al formei și materialelor utilizate – există: ansamblul creat de Calatrava la Valencia, Ciudad de las Artes e las Ciencias. Diferența dintre cele două? La Valencia structura metalică protejează promenada printr-o grădină și se integrează perfect ansamblului din care face parte, ori la București, acest umbrar provoacă doar bombăneli și ridicări din umeri. Cred că se putea reduce totul la multifuncționalitatea acelui nod de circulație, căci altfel toată pădurea aceea de țevi este inutilă și nu invită la a petrece timp acolo, în gaze de eșapament. Mai mult, e prost amplasată – într-o parte un cimitir, pe cealaltă parte blocuri comuniste multicolore – și remarca pe care o stîrnește este mai degrabă „ce-o mai fi și asta, ce de bani aruncați“ decît „hm… drăguț, ce loc minunat“. Și asta doar pentru că amplasarea și grandoarea acestei construcții sînt nepotrivite. Un exemplu bun mi se pare ansamblul creat lîngă clădirea Guvernului, unde o casă și o veche parcare au devenit un loc frumos și plăcut, o scenografie urbană care atrage oamenii și în care este frumos în fiecare moment al zilei. La modul general, eu consider că, mai mult decît clădirile, în București contează spațiile la care urbaniștii ar trebui să fie mai atenți, pentru a le face plăcute și funcționale.

Trecînd la interiorul caselor, chiar la cel foarte amănunțit, stilul unui robinet de la baie poate fi enervant?

Într-o casă pot fi multe lucruri enervante. Pe de-o parte, din punct de vedere stilistic, pe de alta, din punct de vedere funcțional. Chiar și un robinet prost ales, un mîner de mobilă care nu se integrează stilului amenajării, o perdea care nu are ce căuta în acel tip de spațiu – toate acestea pot da stări de iritare unui om care le observă și care își bate capul cu așa ceva. Căci oameni indiferenți la aceste detalii sînt o grămadă și ei sînt cei care gîndesc că a cere ajutorul unui arhitect sau al unui designer de interior este ceva complet inutil. Să zicem că toate cele menționate provoacă o enervare moderată unui ochi cît de cît avizat. Dar ce te faci cînd ajungi într-un apartament de bloc amenajat ca o cabană de la munte sau ca un salon baroc și vezi – că nu ai cum să nu vezi! – ferestrele ca de bloc, grinzile imense, din beton, ușile scunde și alte detalii care fac asocierea între spațiul avut la dispoziție și ceea ce s-a dorit de-a dreptul imposibilă? Rămîi incapabil să îngaimi complimentele așteptate de proprietarul minunăției. La capitolul funcționalitate, enervante sînt deraierile de la regulile date de ergonomie, care fac ca obiectele de mobilier să nu funcționeze comod. Dar într-o casă contează nu numai cît sînt de bine executate obiectele de mobilier, ci și relațiile dintre ele, dintre ele și spațiul în care sînt amplasate și relațiile dintre spațiul mobilat și spațiul liber. Și dacă toate aceste relații nu sînt armonioase, apar starea de disconfort, iritarea, enervarea…

Dar asortarea lucrurilor dintr-o casă „pînă la ultimul cui” – am citat dintr-un episod al serialului pe care îl postați săptămînal pe YouTube – poate fi iritantă?

Asortarea dusă la extreme poate deveni plictisitoare. Și nu e vorba doar de plictiseală vizuală, ci de o lipsă de imaginație care duce la rezultate banale, previzibile și, pînă la urmă, impersonale. Ca să fiu în tonul temei dumneavoastră, asortarea extremă poate crea o enervare deznădăjduită, dublată de o senzație de neputință în a mai face ceva pentru a salva acel interior. Și nu mă refer la cel care locuiește acolo și căruia i se pare fără greș ce a realizat, ci de cineva din afară, care are ochi să observe. În mod ciudat, în unele astfel de case, nici măcar nu îți dai seama ce te irită, căci totul este perfect pus la punct. Doar pleci cu o senzație proastă, ale cărei cauze le descoperi mai tîrziu sau deloc, în funcție de caz. Ce promovez eu pe canalul meu de YouTube este conceptul conform căruia o casă trebuie să fie originală, plină de personalitate, la fel ca și proprietarul său. De aici vine și ideea de a nu folosi seturi de mobilier – absolut plicticoase! – și de a crea palete cromatice în combinații subtile, dar splendide. De aceea există case primitoare sau în care nu ne simțim bine, în care rîdem din toată inima sau din care plecăm nervoși.

Tot dvs. atrageți atenția că galbenul prea intens, deși frumos, într-o amenajare poate obosi sau poate crea neliniște vizuală. Care e relația dintre culorile care ne înconjoară într-o casă și starea noastră sufletească? Cîndva ați folosit conceptul de „zarvă vizuală”. Ce înseamnă asta?

Puterea culorilor este mare și nu trebuie niciodată subestimată. Nu eu am inventat efectele pe care le au culorile asupra noastră, ele au fost studiate și enunțate de multă vreme. Eu susțin că regulile referitoare la culori trebuie respectate. Nu am să fac aici teoria culorilor, dar trebuie să atrag atenția că nu există culori „bune” și culori „rele”. Fiecare dintre culori are părți luminoase și părți întunecate și totul depinde de proporția în care acea culoare este folosită, ce nuanță sau ce ton se alege, relația dintre ea și dimensiunile, proporțiile și orientarea spațiului. Și veselia, și tristețea, și starea de bine, și enervarea, și agitația, și calmul, și neliniștea, anxietatea sau chiar depresia pot apărea dacă o culoare nu este folosită cum, cît și unde trebui. De la Zîna cea bună la Vrăjitoarea cea rea nu e decît un pas! „Zarva vizuală” este un termen inventat de mine, care descrie efectul pe care îl poate da unui interior folosirea la întîmplare a culorilor și obiectelor. Se simte cînd nimic nu e acolo unde trebuie, din toate punctele de vedere. Iar unele cazuri sînt de-a dreptul disperate. După mine, această zarvă apare atunci cînd un interior nu are o idee coerentă. Doar aglomerarea nu dă întotdeauna zarvă vizuală, însă lipsa organizării și a conceptului, cu siguranță.

Nu orice lampă în orice fel de casă. „Corpurile de iluminat sînt bijuteriile unei case”, spuneați într-un episod. Evident, bijuteriile spun mult despre cel ce le poartă. La fel e și cu lămpile?

Ca și bijuteriile, corpurile de iluminat dintr-o casă nu se aleg cu ușurință. Sau, mai bine zis, nu trebuie alese într-o doară, pe motiv că nu sînt așa de importante ca și mobilierul sau că nu a mai rămas nimic din buget. Ele trebuie nu doar să fie frumoase și să își facă treaba, dar să fie și subsumate stilului în care este amenajată locuința. Nu le-am comparat degeaba cu bijuteriile, ele sînt imediat observate și orice disonanță face și ea... zarvă! Legătura între corpurile de iluminat, casă și cel ce locuiește casa trebuie să fie pe cît de fermă, pe atît de delicată în exprimare. Ostentația, de oriunde ar veni ea, nu este niciodată ceva de apreciat.

O canapea te poate scoate din sărite? Cum?

Un spațiu important al casei, în care se presupune că petrecem mult timp, este livingul casei. Și, rotindu-ne privirea prin această cameră, pe ce am putea să ne enervăm? Pe canapea, care este un obiect important și vizibil. Ea ne poate enerva din toate punctele de vedere. De exemplu, dacă are o formă atrăgătoare, dar este incomodă, asta însemnînd că poate avea șezutul prea puțin lat, spătarul prea scund sau, dimpotrivă, prea înalt, iar înclinația lui să nu fie tocmai cea care ne convine. Poate avea picioare scurte și, ca să faci curat pe sub ea, este aproape imposibil fără să o muți de colo-colo. Poate avea proporții urîte și te scoate din sărite pur și simplu. Nivelul șezutului este și el important, mai ales că, la vîrste diferite, genunchii nu funcționează la fel. Prea jos poate fi dificil la ridicare și așezare, prea sus te poate face să te simți cocoțat și instabil, iar faptul că picioarele nu îți ajung unde trebuie te poate deranja teribil, mai ales dacă ești o persoană mică de înălțime. Nu mai pun la socoteală că materialul ei se poate zgîria ușor, se poate agăța sau păta. Destul de multe motive de enervare, nu?

Diavolul se poate ascunde în nuanțe, în faldurile unei draperii sau în rama unui tablou?

Defectele, neregulile și rezolvările inabile pot apărea oriunde, e adevărat. Și chiar cele mai mici pot fi deranjante sau chiar enervante, pentru cine are ochi să le vadă. Nuanțele nu se aleg separat, ci mereu în raport unele cu celelalte. Ele pot fi frumoase, dar, atunci cînd sînt alăturate, una dintre ele poate părea ternă, tristă sau chiar murdară. O draperie prost gîndită sau prost croită poate arăta la fel de penibil ca și o haină făcută de un amator. Există o știință în toate și de aceea există oameni specializați care își pot oferi ajutorul și cunoștințele, astfel că impasurile sînt depășite, iar rezultatele sînt bune. O ramă poate pune în valoare un tablou sau îl poate urîți teribil, în funcție de cum este aleasă. Există atîtea reguli de care trebuie să se țină seama! Exemplele pot fi nenumărate, însă ce trebuie reținut este că orice detaliu  trebuie să țină seama de obiectul căruia îi aparține, de stilul acestuia, de dimensiuni, proporții și culori. Armonia este cuvîntul de ordine, doar ea aduce stare de bine și nu enervare. Și uite că reprezentantul Subsolului Raiului nu își mai bagă coada, ba chiar se îmbracă de la Prada!

Aș zice că oamenii care își amenajează casa într-un mod impropriu sau urît nu sînt puțini în ziua de azi. E ceva iritant cînd vezi mult prost gust sau chiar un soi de impostură? Ce anume? Ce soluții ar fi la modul general?

Oricine are dreptul să evolueze, iar oamenii care își depășesc condiția sînt de admirat. Doar că nu toată lumea o face cu inteligență și cu bun-simț și așa se ajunge la grotesc. Impostura apare destul de des și, de obicei, este legată mîndrie, în cel mai rău sens al termenului. Unii oameni vor să pară ce nu sînt, să se fălească cu ceea ce au și atunci se ajută de orice pentru a face impresie: haine, mașini, bijuterii, și pînă și o casă nemaivăzută. Căci și o casă care nu se potrivește celui care o locuiește ține de impostură, după părerea mea. Vrei să pari mai deștept, mai sus pe scara socială, mai bogat, mai grozav. Și atunci vei face în așa fel încît și casa ta să fie pe măsura acestor dorințe. Doar că și ea, ca și tine, va fi repede descoperită ca fiind impostoare. Și tu, dar și casa ta veți juca un rol pe care nu sînteți în stare să-l duceți la capăt, căci nu aveți cum. Un om care nu are inteligență, bun-simț și cultură nu are cum să ceară sau să producă ceva de calitate. Va fi robul puterii exemplului prost înțeles și, mai ales, prost aplicat. De aceea, biata casă va purta o mască grotescă, în care prostul gust e pus la rang de diamant. Ce soluții ar fi? Pentru asemenea oameni și pentru casele lor, nici una. Cineva care ajunge la un asemenea grad de impostură e de neoprit. Cum fac oamenii obișnuiți și cu un presupus bun-simț? Se informează, studiază, învață și observă cît de mult posibil. Iau din exemple doar ce li se potrivește și aplică totul personalizat și cu grijă, au măsură în tot. Doar așa evoluția este firească și de valoare.

interviu realizat de Andrei MANOLESCU