După gusturile puternice și drămuite ale anilor ’80, am trăit epoca dezmățului din anii ’90. Cu cît era mai colorat, mai aromat, mai occidental, cu atît mai bine. Cine să-și bată capul cu ingredientele, cu E-urile, cu gîndul că n-ar fi sănătos pentru organism? Toată acea lume nouă trebuia gustată, descoperită. Suc multicolor la dozator, mezeluri, pîine albă, turcească, totul părea un cadou nesperat și, implicit, un paradis.
Între fata de atunci și femeia de acum a trecut o viață. Citesc etichetele, încerc să cumpăr lucruri care să nu fie procesate, merg în piață, în speranța că încă mai pot găsi produse curate și netratate excesiv, chiar dacă știu că și asta e o lungă discuție. N-am devenit o preoteasă a mîncatului și trăitului bio, dar conștientizez din ce în ce mai mult cît de importante sînt hrana, aerul, produsele pe care le folosim. Aș putea să spun că înțeleg aceste volute ale istoriei, care par compensatorii la un moment dat, pentru ce am trăit și am experimentat. Pare că omenirea s-a distrat destul și acum se întoarce, într-un fel, spăsită, la un natural real sau imaginar. Am încercat să captez în acest Dosar aerul timpului. Obsesia pentru natural, care vine din niște spaime și ea. Le-am pus invitaților mei tot felul de întrebări care mă frămîntă, iar textele lor sînt niște răspunsuri nuanțate, spectaculoase și binevenite, care ne fac să călătorim în istoria filozofiei, a numerelor naturale, a cosmeticelor organice, a naturaliștilor, a meteorologilor, a biologilor, a dreptului, a medicinei estetice și a bucătăriei.
„Ce mai e natural în Natură?” am vrut să aflu de la Alexandru N. Stermin. Și mă folosesc de un citat din răspunsul lui, pentru a prefața acest Dosar: „Dacă vrem să vedem ce nu mai e natural în Natură, poate că nu ar trebui să ne uităm în jur, ci să căutăm o oglindă. Să ne uităm la noi și să conștientizăm că pînă la urmă ne-am îndeplinit marele vis. Ne-am rupt de Natură atît de mult încît pare că am devenit nenaturali. Avem, în sfîrșit, două realități: Omul și Natura. Dovada că am reușit această rupere, această excludere din Natură este, se pare, incapacitatea noastră de a mai continua să trăim în marele ciclu, în fluxul Naturii și în dinamica ei”.