Orașul care învață

Conferințele Dilema au ajuns la Reșița la doar cîteva zile după ce municipiul reședință al județului Caraș-Severin a organizat o reuniune a reprezentanților orașelor românești din rețeaua UNESCO Learning City. Cam 300 de orașe din întreaga lume, care fac o prioritate din educația continuă a locuitorilor lor, au format această rețea sub egida UNESCO. Reșița a fost primul oraș din România care a aderat la rețea, în ianuarie 2022. Așa a înțeles orașul, condus de primarul Ioan Popa, să răspundă provocării pe care istoria i-a pus-o în față după 1990, cînd giganții economici ai Reșiței, epicentrul siderurgiei românești, s-au topit încet-încet, iar orașul a intrat în declin. Reșița a mizat pe cultură și educație ca să renască. Astfel, de cîțiva ani, Reșița se profilează tot mai clar pe harta vieții culturale din România.

Așadar,  nu puteam avea o temă mai adecvată pentru conferințele noastre de la Reșița decît „Învăț, dezvăț, răsfăț”. Am mers la Reșița ca să vorbim despre modul în care educația permanentă devine mai mult decît un proiect, devine un mod de viață. Mintea noastră este anume făcută să învețe mereu, iar ritmul civilizației secolului al XXI-lea impune educație permanentă. Educîndu-ne, răspundem deopotrivă naturii noastre și provocărilor sociale generale.

Dar orice învăț presupune un dezvăț. Cînd obții ceva, pierzi ceva: o obișnuință, o prejudecată, o idee pe care o credeai bună, dar care e contrazisă de ceea ce înveți. Unii sînt îndărătnici să învețe tocmai din cauză că nu vor să piardă nimic din ce au sau știu. În plus, sînt lucruri care nu se pot învăța – lucruri pe care nu ni le predă nimeni. În viață, sîntem foarte adesea pe cont propriu, solitari în căutările noastre. Dar recompensele pe care le aflăm nu doar la capătul drumului, ci aproape la fiecare pas, ghidați cum sîntem de marile minți și marile lor capodopere, ne fac să ne simțim privilegiați. Sau, dacă vreți, răsfățați. Simplul fapt că avem atîtea de învățat e, în sine, un răsfăț.

Știm însă că nu doar oamenii învață, învață și comunitățile. Există cu siguranță lecții pe care e obligatoriu să le învățăm împreună, lecții care n-au sens dacă sînt învățate „în particular”. În fond, experiența comunitară nu înseamnă doar că trăim împreună în același timp și în același loc, ci, esențial, că învățăm aceleași lucruri în același timp. De pildă, marile lecții ale istoriei. Cum învață comunitățile? Și de la cine? Cînd ne-am format, ca națiune, în veacul al XIX-lea, am avut adevărați dascăli ai națiunii. Sîntem azi o națiune matură, cu învățămintele trase, sau încă avem nevoie de pedagogi naționali?

Acestea, și încă altele, sînt întrebările cu care am mers la Reșița. Nu pretindem că am găsit răspunsuri. Dar pretindem că ne-am așezat, sănătos, în dilemă.

Mulțumim, în primul rînd, Primăriei Reșița, UniCredit Bank și Asociației Prietenii Dilemei pentru susținerea acestei ediții. De asemenea, mulțumirile noastre partenerilor locali: Radio România Reșița, Centrului Universitar al Universității „Babeș-Bolyai“ din Reșița și Liceului de Arte „Sabin Păuța” din Reșița. (Sever Voinescu)