Printre deliciile Deltei Dunării

Sînt un pescar foarte prost și foarte neîncrezător în norocul și propriile posibilități de a prinde pește. Cu alte cuvinte, citînd vorbele unui amic, la viața mea rareori am prins altceva în cîrlig decît alge sau pungi de plastic. În ciuda acestui handicap, îmi place foarte mult peștele. Dacă e să nu fie în undiță, măcar în farfurie să fie. Și unde altundeva poți mînca pește mai mult și mai proaspăt decît în Delta Dunării?

Un alt amic, mare iubitor de pește și el, mi‑a povestit că a mers în Deltă cu mulți ani în urmă, sperînd să fie tratat numai cu pește și icre. A ajuns la o pensiune și, în cele trei zile cît a stat, a primit numai ciorbă de burtă și ceafă de porc. S‑a întors la București dezamăgit și lumea i‑a spus că a nimerit probabil într‑un loc greșit. Apoi, ani la rînd, a continuat să audă că în Deltă se mănîncă totuși mult pește, ba, uneori, numai pește. S‑a gîndit că lucrurile s‑or mai fi schimbat, că poate gazdele din Deltă nu‑și mai tratează oaspeții decît cu bunătăți specifice locului. A început din nou să viseze că va merge acolo și că va găsi chiar un fel de șaorma cu pește. Visa binecunoscutele rotisoare verticale, dar avînd înfipte în ele bucăți de pește proaspăt, de diferite feluri, presate în hălci imense, pe care bucătari specializați le‑ar fi tăiat aproape ritualic, cu cuțite lungi, în fîșii subțiri și pe care, apoi, i le‑ar fi depus în farfurie, alături de mujdei, mămăligă și alte asemenea garnituri tradiționale. S‑a pregătit, a făcut rezervările și a plecat pentru a doua oară în viața lui în Deltă. Ajuns la pensiune, împreună cu visurile sale gastro‑pescărești, și‑a desfăcut bagajele, s‑a spălat, s‑a bărbierit, s‑a îmbrăcat frumos și s‑a dus la cină. La primul fel a fost servit cu o foarte bună ciorbă de burtă. La al doilea fel a primit ceafă de porc la grătar. A crezut că înnebunește. Amețit de coincidență, s‑a temut chiar că n‑ar fi vorba de o simplă repetare a întîmplării, ci de‑a dreptul de o întoarcere în timp, la experiența anterioară. Și‑a zis ca măcar să fi devenit el dintr‑odată mai tînăr cu vreo douăzeci de ani. Dar nu, istoria doar se repeta, mai la bătrînețe. Nu e foarte clar cum de a nimerit același lucru. Ghinion!

Cert e că, în nu foarte desele rînduri în care am fost în Deltă, fie că asta s‑a petrecut mai demult sau mai de curînd, eu am fost tratat cu totul altfel. Țin minte cum la micul dejun de la o gazdă din Sulina am primit batog afumat, salată de icre de mai multe feluri, salată de pește afumat cu maioneză, zacuscă de pește și multă ceapă (nu ceafă). Prima zi mi s‑a părut interesant. A doua zi, același meniu pescăresc dis‑de‑dimineață părea deja cam greu de înghițit. Cineva a cerut iaurt. Gazdele au încremenit. Nu aveau. Dar s‑au făcut luntre și punte (în Deltă e totdeauna nevoie de luntre și punte) și după o vreme au venit cu niște iaurt și ceva brînză de capră. Cei care au ales varianta asta au simțit dintr‑odată că‑și mai ușurează din povara digestiei, dar instantaneu au început să poftească iarăși la icrele și batogul vecinilor.

Acel mic dejun era servit însă într‑o pensiune, la oraș. Era ceva rafinat, adaptat așteptărilor turistice din zonă și nu neapărat tradițional. Probabil că nu semăna cu ceea ce mănîncă dimineața un locuitor al Deltei. La prînz aveam să mergem însă într‑o plimbare cu barca pînă în satul Letea, unde o familie ne aștepta să ne arate pădurea și împrejurimile, dar și să ne pună masa. Acolo urma să avem parte de un alt tip de bunătăți. După cîțiva kilometri parcurși cu o barcă pe canale, printre întinderi de stuf și plauri, într‑o liniște de capăt de lume, tulburată doar de cîte un țipăt scos de vreo pasăre măiastră, am debarcat în sat. Am fost luați în primire de două surori blonde ca niște zîne. Una ne‑a poftit să ne urcăm într‑o căruță pe care o mîna ea însăși, iar cealaltă ne‑a spus că e responsabilă cu gătitul și că ne va aștepta cu masa. Am colindat pădurea în căruța trasă de doi cai pe care‑i chema la fel: Mircea (Mircea din stînga și Mircea din dreapta). Fata, născută și crescută în acele locuri, ne‑a arătat tot ce era de văzut, dovedindu‑se un ghid desăvîrșit.

La întoarcere, ne era o foame absolută. Ne‑am așezat la o masă în curte, sub un umbrar. O masă de lemn peste care era aruncată o mușama, ca la țară, fără pretenții inutile. Farfuriile, tacîmurile și paharele aveau acea simplitate din vremuri trecute. Sora a doua a venit întîi cu niște pîine prăjită și cu salată de icre, asupra cărora ne‑am năpustit instantaneu. Nu știu dacă foamea noastră, modul în care le preparaseră gazdele, originea lor foarte bună sau toate la un loc au făcut să ni se pară dumnezeiești. Au apărut apoi pe masă niște castroane cu bucăți mari de pește de mai multe feluri. Păreau fierte. Ni s‑a explicat că erau bucățile care au fiert în ciorbă și care, tradițional, la ei se scot și se mănîncă înaintea acesteia. Ne‑am gîndit inițial că ar fi o inversare între felul întîi și cel de‑al doilea, dar nu. Am mîncat cu poftă și din acele bucăți delicioase, albe și grase, fragede și aproape fără oase sau cu oase foarte mari. Gazdele ne‑au spus că doar peștii cei mari din ciorbă se mănîncă separat, cei mici se scot și se dau la animale. În ciorbă, evident, se fierb foarte multe feluri de pește (din toți cei care au fost prinși). La fiert se pune întîi plevușca și apoi peștii mai mari (sare se pune la început pentru ca peștele să nu se sfărîme). E inutil să mai spun, ciorba era extraordinară. După ea a venit și felul doi, sub formă de pește la grătar, cu mămăligă și acel mujdei tare, specific în zonă, care stă în castron ca frișca. Puteai alege între un somn gras, un crap gustos și un șalău mai „subțire“.

Să nu uit de vin. A fost adus într‑o carafă. Auriu ca lumina de toamnă, făcut din struguri crescuți în soluri nisipoase, dobrogene, sec, ușor și cinstit, fără arome exagerate, numai bun să însoțească peștele, să taie grețurile și să‑i înveselească pe meseni.

A existat și un desert: pandișpan cu vișine culese din curte și zahăr farin presărat pe deasupra.

Peisajul cultural din Delta Dunării a devenit rută tematică de turism din mai 2024, prin programul România Atractivă, alături de semnalizarea locurilor în care se regăsește bucătăria tradițională deltaică.

Foto: ©România Atractivă