Răzgîndirea pe ritmuri algoritmice

Răzgîndirea este un proces imposibil de separat de istoria filosofiei. În cazul unora, precum Ludwig Wittgenstein, răzgîndirea conduce la adevărate dileme metafizice legate de identitatea personală. Filosoful austriac s-a răzgîndit atît de mult, încît nu doar că și-a renegat Tractatus-ul, dar a devenit altcineva: Wittgenstein 2.

Cazul unei celebre triplete filosofico-economice a liberalismului secolului trecut, Nozick – Popper – Hayek, este la rîndul lui grăitor. Autorul unei cărți care a făcut din nou cool libertarianismul în 1974, Robert Nozick a fost, în vremea studenției, membru al organizației de tineret a Partidului Socialist American. Recunoscut, printre altele, pentru critica sa minuțioasă la adresa marxismului, Karl Popper a fost, în tinerețe, membru al Partidului Social Democrat austriac, un partid de sorginte marxistă. Ultimul, dar nu cel din urmă, este Friedrich Hayek. Într-o Vienă post-imperială de după Primul Război Mondial, cel care avea să devină unul dintre cei mai viguroși și riguroși critici ai planificării centrale și ai socialismului se identifica la început drept un socialist de factură fabiană, cu un interes deosebit cu privire la virtuțile planificării raționale și centrale.

Wittgenstein, Nozick, Popper sau Hayek nu sînt doar patru dintre cei mai influenți gînditori ai secolului 20, ci și niște modele a căror metodologie filosofică este pe cale de dispariție. Căutarea adevărului sau avansarea unor idealuri moral-politice presupune flexibilitate, smerenie epistemică, deschidere și disponibilitate de a asculta cele mai bune argumente aflate pe piața ideilor. Ținînd cont de aceste patru variabile, răzgîndirea nu este un semn de slăbiciune, ci una dintre cele mai importante dovezi ale maturității intelectuale.

Pregătirea filosofică și antrenamentul în scopul dezvoltării gîndirii critice ne pot ajuta pe fiecare să ne răzgîndim pentru a gîndi mai bine. O apologie in extenso a ameliorării abilităților noastre cognitive nu cred că mai este necesară, cel puțin nu în contextul național și internațional în care scriu aceste rînduri. Vedem deseori, în spațiul public sau în conversațiile noastre private, oameni care văd în libertatea de exprimare o datorie a tuturor celorlalți de a le considera opiniile lor la fel de corecte, importante și relevante, indiferent cît de complex este un subiect sau cîtă expertiză necesită acesta. Expunerea la contraargumente, dialogul, critica sînt văzute tot mai des ca un atac la adresa esenței ontologico-epistemice a indivizilor. Chiar și atunci cînd cei criticați sînt figuri de putere, contraargumentele sînt dezbrăcate de valoarea lor epistemică și traduse în termeni morali. Se transformă într-un act de „denigrare”.

Dacă scoatem reaua-voință, ostilitatea și unii factori psihologici, socio-demografici și culturali care contribuie la osificarea epistemică în dauna unei atitudini intelectuale care face răzgîndirea posibilă, cred că sîntem datori să ne întoarcem la o butadă îndeobște repetată de Richard Thaler, cîștigător al premiului Nobel pentru economie în 2017 pentru contribuțiile sale la domeniul economiei comportamentale: „Oamenii nu sînt proști, lumea este cea care e dificilă”.

Elefantul algoritmic din cameră

De la creșterea ratei anxietății, depresiei ori analfabetismului funcțional la avansul ideologiilor totalitare de dreapta sau de stînga, social media a fost, constant, un jolly joker al cercetătorilor din zona științelor sociale în căutarea unei explicații. Atît în paginile acestei reviste, cît și în alte locuri, am apărat dintotdeauna o teză liberală minimală pe care o consider rezonabilă: la sfîrșitul zilei, indivizii sînt responsabili pentru cine sînt și ceea ce fac.

Totuși, aceasta nu mă face orb la o situație cît se poate de clară: în lipsa unei pregătiri filosofice temeinice și a unor virtuți intelectuale necesare, lumea algoritmică este una dificil de parcurs. De fapt, teza mea este că tocmai turnura algoritmică a dietei noastre informaționale, alături de predispoziția noastră psiho-sociologică de fi tribali, reprezintă o parte importantă a explicației pentru disponibilitatea mai mică pe care o avem astăzi de a ne răzgîndi.

O lume în care sfera publică este înlocuită de fluxuri personalizate poate avea unele virtuți, însă cu siguranță vine la pachet și cu niște riscuri majore. Filtrăm informațiile pe baza unor angajamente preexistente, iar algoritmii ne livrează constant acel tip de conținut care nu doar că ne ține atenția captivă în ecrane, dar ne și hrănește tocmai preconcepțiile noastre științifice sau ideologice. Totul se întîmplă în interiorul unei comunități susținute algoritmic în care găsim oameni ca noi. Dacă așa stau lucrurile, atunci nu-i de mirare că rata polarizării crește.

Cînd nu sîntem expuși sau nu ne expunem noi înșine la alte opinii și cînd nu testăm justețea angajamentelor noastre în fața celor mai bune forme ale argumentelor taberelor rivale de pe piața ideilor, nu vom ajunge niciodată în situația de ne răzgîndi și, pe cale de consecință, de a gîndi mai bine. O lume informațională filtrată exclusiv algoritmic este o minunată lume nouă a unor „spații sigure” în care, prin însuși designul platformelor, este dificil ca cineva să ne pună pe gînduri.

Desigur, răzgîndirea nu are întotdeauna o miză majoră, fie existențială ori politică. Însă în alte cazuri, miza este sistemică și consecințele se fac simțite și la adresa celorlalți. La aproape un deceniu de la votul pentru a părăsi Uniunea Europeană, o majoritate solidă din Marea Britanie s-a răzgîndit și consideră acum că decizia luată în 2016 a fost una eronată. La cîteva zile după ce Trump a cîștigat cel de-al doilea mandat de președinte la SUA, mai mulți votanți de-ai acestuia au început să caute informații despre ce sînt tarifele vamale.

O lecție potențială pe care o putem extrage de aici este următoarea: să ne plasăm în contextele informaționale în care, cînd avem de luat o decizie, să ne putem răzgîndi înainte să plătim un cost de oportunitate pe care sinele nostru din viitor îl va suporta fără entuziasm.

Radu Uszkai este lector universitar în cadrul Departamentului de Filosofie și Științe Socioumane, ASE București și membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București.

Credit foto: Wikimedia Commons