Abia la ceremonia din 1937, Academia Americană de Film a introdus categoria „Best Supporting Actor/Actress”, pînă atunci multe dintre rolurile secundare fiind nominalizate la singura categorie de interpretare, chiar cîștigătoare ale premiului. Dinamica financiară a studiourilor și a diverselor asociații de actori a condus la apariția acestor două categorii noi de premii, care în fond certifică și sărbătoresc performanța actoricească, dincolo de sforile, interesele, conflictele și o lungă și problematică istorie socio-politică încapsulată de Hollywood.
În perioada de aur a studiourilor americane, scenariile se adaptează vremurilor și iau în vedere aceste categorii pentru o viziune mai limpede, chiar dacă simplistă și segregată, a distribuției în staruri & dive și restul actorilor care sprijină excelența. Există și un avantaj aici. De-a lungul anilor, mulți actori formidabili au făcut carieră din rolurile secundare, studiourile pariind pe ei, știind că nu au cum da greș, figuri foarte iubite de spectatori, mai ales datorită unui naturalism pe care spectatorul îl aprecia aproape organic. Pentru cei foarte tineri, chipurile lor și, cu atît mai puțin, numele lor nu cred să mai spună ceva, dar dintr-o istorie tînără, de 130 de ani, a cinema-ului american, o să notez cîteva nume (poate există curioși care să-i și caute): Thelma Ritter, James Gleason, Claude Rains, Walter Brennan, Ethel Barrymore, Charles Coburn, Edward Everett Horton, Mary Astor sau Ernest Borgnine.
După anii ’50, Elia Kazan, apoi Robert Altman și, mai recent, Paul Thomas Anderson sau Wes Anderson construiesc multe dintre scenariile lor cu o distribuție pentru care granița dintre rolurile „leading” și „supporting” se anihilează complet sau, cel puțin, se diluează. Astfel, meritele devin colective, chiar dacă fiecare interpretare în sine este memorabilă și unică, ea devine dificil de pus în categorii de ștampilat vreun certificat – de altfel, o binevenită frondă sau încurcătură adusă unui sistem care probabil că în cîțiva ani va mai suferi diverse modificări.
Tradus în limba română, „rolul secundar” pierde din eleganța titlului și relevanța rolului care sprijină, în definitiv, excelența actoricească sau contribuie la articularea personajelor principale și ale poveștii. Fie că funcționează ca ajutor sau, dimpotrivă, obstacol pentru personajul principal, fie că îl așază pe acesta din urmă într-o perspectivă, fie că sînt cîrjă pentru spectatori, rolurile secundare spectaculoase nu sînt cele care fură neapărat filmul. Ele rămîn însă în istorie, și nu exclusiv în istoria filmului. Istoria culturală le preia de-a lungul anilor pentru prezența electrizantă, cîteodată doar de cîteva minute, dar care imprimă în memoria spectatorului o piesă de rezistență, chiar așa scoase din contextul filmului. Sînt extrase din film fragmente, momente, clipuri, se fac noi editări, devin cult și/sau punct de plecare pentru alte scrieri de personaje sau de replici.
Departe de mine să pot face un top al preferințelor, dar am adunat câteva nume și titluri; unii dintre cei numiți mai jos (desigur, de pe o listă la care aș putea adăuga multe alte nume) au luat premiu sau doar au fost nominalizați.
O posibilă listă ar arăta astfel: actrițele Mercedes Ruehl în The Fisher King („Have another drink, Jack, it’s on the house. Like everything else.”), Janet Leigh în Psycho („Sometimes just one time can be enough.”), Eva Marie Saint în On the Waterfront („I’ve never met anyone like you. There’s not a spark of sentiment or romance or human kindness in your whole body.”), Ruth Gordon în Rosemary’s Baby („Now! That’s what I call the long arm of coincidence!“), Judith Anderson în Rebecca („You’re overwrought, madam. I’ve opened a window for you. A little air will do you good.“), Helena Bonham Carter în Fight Club („But you’re intolerable! You have very serious emotional problems. Deep seated problems for which you should seek professional help.”), Viola Davis în Fences („From right now, this child's got a mother. But you’re a womanless man.”) și actorii George Sanders în All About Eve („We all come into this world with our little egos equipped with individual horns. If we don’t blow them, who else will?”), Kevin Spacey pentru rolul din The Usual Suspects („The greatest trick the devil ever pulled was convincing the world he didn’t exist.”), Robin Williams în Good Will Hunting („You’ll have bad times, but it’ll always wake you up to the good stuff you weren’t paying attention to.”), Samuel L. Jackson din Pulp Fiction („There’s a passage I got memorized. Ezekiel 25:17”), Christopher Walken în The Deer Hunter („One shot is what it’s all about. A deer’s gotta be taken with one shot.”), Joe Pesci în Goodfellas („But I’m funny how, I mean funny like I’m a clown, I amuse you?”), Heath Ledger pentru The Dark Knight („Let’s put a smile on that face.”).
În joacă, mai ales pentru nostalgici sau curioși, am alăturat replicile cu greutate, umor, relevanță sau nerv, pe care le-am aruncat ca nadă pentru viitoare (re)vizionări plăcute!
Ileana Bîrsan este regizoare și producătoare de film.
foto: Joe Pesci în Goodfellas
.jpg)
.jpeg)
.jpg)
