Știința științelor

^{Eram o gașcă absolut neremarcabilă de adolescenți. Chiar nimic interesant nu se putea spune despre noi: proveneam din tocilarii-premianți ai comunismului tîrziu (mai cunoscut sub numele ușor ridicol de „ceaușism”), eram preocupați de fotbal, bere și filme cu karate, iar maximul nostru de distracție era mersul pe munte (făceam „trasee”). Desigur, fiecare se considera foarte special, din cauza pasiunilor speciale ale fiecăruia: unul făcea fotografii, altul era preocupat de cele sfinte, un al treilea colecționa timbre, eu mă dădeam mare pescar, altcineva cînta la chitară, iar unul mai mocofan „lipea avioane”, și aici fac o paranteză: în anii de după Revoluție, talciocurile erau pline de mărfuri sovietice, vîndute mai ales de oameni din tînăra Republică Moldova (li se spunea fie „basarabeni”, fie „ruși”, pentru că preferau să vorbească rusește între ei, româna fiind doar limba de comunicare cu clienții). Printre aceste mărfuri se aflau și niște cutii de carton cu piese de plastic și tuburi de adeziv, din care se puteau construi – prin lipire – machete de avioane și de elicoptere, în general militare. Erau destui pasionați de așa ceva, un fel de subcultură, cum se spune acum: se cunoșteau între ei, făceau schimburi, își dădeau ponturi despre cele mai bune prețuri etc. În mica lor lume se simțeau foarte fericiți, dar cei din exterior le spuneau „lipitorii”, cu prea puțină considerație, ca să mă exprim politicos (am și motive: socru-meu a lipit avioane d-astea ani în șir!).}

^{Și, ca un codalb care înșfacă un crăpcean prost, peste această gașcă a descins Laguna. Nu-mi mai amintesc, din păcate, cum anume s-a introdus Laguna între noi, sau cine a adus-o, sau prin cine și-a făcut ea apariția; tot ce știu este că, aproape de pe azi pe mîine, ne-am pomenit cavalerii Lagunei. Ea ne organiza, ea ne spunea unde să ieșim la bere, ea ne alegea traseele de munte, ea ne spunea ce cărți să citim și la ce filme să ne uităm, ea ne îngăduia (!) s-o conducem la dans, la patinoar, la baschet și prin Herăstrău. Deveniserăm pajii ei. Eram mesmerizați.}

^{Încerc acum un tur de forță, chiar dacă știu precis că n-o să-mi iasă: descrierea Lagunei. Gata, m-am oprit: nu am cuvinte. Nu există, în limbile română, engleză și franceză, cuvinte care s-o descrie pe Laguna. Că era „strălucitoare”? Vag, modest, sărac! Că „avea vorbele la ea”? Slab, jenant, rudimentar! Că părea „personificarea spontaneității”? Prețios, gonflat, gongoric! Că acolo unde era Laguna nu mai putea exista niciodată o a doua? Dureros – voi reveni la acest aspect!}

^{Cred că cel mai ușor pentru mine este să fac o comparație. Deși nu am cunoscut-o pe regretata Mariana Marin, mărturiile pe care le-am adunat – citind și ascultîndu-i pe cei mai bătrîni, care i-au fost prieteni și admiratori – concură într-un punct: era o personalitate extraordinară. Cuceritoare, de neuitat. O prezență! Ei bine, așa a fost și Laguna noastră, în acei ani (care acum ni se par „sumbri”, dar atunci cînd îi trăiam nu erau așa): sufletul petrecerii, simplu spus. Unde era ea, se întîmpla totul. Unde nu era ea, ne simțeam orfani și ne plictiseam de moarte – dacă ar fi să fac pe șăgalnicul, ceea ce nu prea-mi vine, aș zice că „fără Laguna, viața e pustiu”.}

^{Dar nu era doar viteza ei de reacție, doar replicile tăioase și imprevizibile, doar asocierile uimitoare de cuvinte și idei (pe astea le-a avut și Ion Stratan, de pildă); era și bagajul de cunoștințe cu care ne strivea la fiecare reuniune. Părea că Laguna citise toate cărțile, ascultase toate muzicile, văzuse toate filmele – despre oricare dintre acestea avea ceva inteligent de zis, de explicat sau de povestit. Mai mult, ea călătorise: pentru de-alde noi, care nu „ieșiserăm” nici măcar la bulgari, povestirile ei din Danemarca, Irlanda, Olanda, Canada, Franța, Scoția și Africa erau uimitoare, ca de pe altă lume (ceea ce, la drept vorbind, chiar erau). O ascultam, ca să zic așa, cu gura căscată. De fapt, o ascultam în toate; îi dădeam ascultare, mai exact.}

^{Și timpul trecea. Tinerii de vîrsta noastră aveau iubite, începuseră să formeze cupluri stabile, vorbeau despre lucruri care ne șocau – ca de exemplu, despre căsătorie, despre întemeierea unei familii. Se logodeau, se mutau împreună, făceau planuri de emigrare în doi... iar noi, gașca de ratați, ne țineam în continuare după fundul Lagunei, zisă „Scăpărici” (da, admit, chiar și acum: era o maestră a dialogului, o causeuse cum zic francezii); ori de cîte ori încercaserăm să aducem vreo fată în gașcă, respectiva fugise mîncînd pămîntul, deși Laguna era foarte prietenoasă, foarte sociabilă. Dar, na: la umbra nucului nu crește nimic.}

^{Nu știu ce s-ar fi întîmplat mai departe dacă Laguna n-ar fi dispărut. Probabil că și acum, săriți de 50 de ani, am slugări-o și am admira-o cum am făcut atunci, pierduți complet sub farmecul ei de vrăjitoare frumoasă și sprintenă. Dar, spre norocul găștii (și spre disperarea noastră de atunci), Laguna s-a topit ca fumul de chibrit și nimeni n-a mai auzit nimic de ea, oricît ne-am canonit să aflăm unde s-a dus. Tot ce-am izbutit să dibăcim a fost situația ei familială: părinții îi muriseră de multișor (fuseseră demnitari comuniști, înalți funcționari în Ministerul de Externe), alte rude în viață nu avea, cu excepția unei surori vitrege, aflată în Noua Zeelandă (în insula de sud, mai precis). Nici foștii ei iubiți – și erau mulți – nu știau mai mult decît noi, ba de fapt știau cu mult mai puțin pentru că nici unul nu se deranjase s-o caute, ceea ce nouă nu ne-a dat de gîndit (eram cam tîmpiți, recunosc).}

^{Acum patru luni (deci la 30 de ani de la toate astea), mi-a telefonat mocofanul, fostul meu amic din gașcă. Vocea îi suna straniu, vorbea cum nu-l mai auzisem, de parcă l-ar fi văzut pe Lazăr din Betania: „Bă, Mihăiță... m-am întîlnit cu Laguna”.}

^{Iată ce mi-a relatat: Laguna e căsătorită cu un preot, are cinci copii și locuiește într-o comună din județul Botoșani. Soțul obișnuiește s-o cam bată, gelozind-o. Ea nu este casnică, așa cum credea amicul meu, mocofanul, ci este profesoară la școala din sat: „Și ce predai?”, a întrebat-o el. „Știința științelor!”, i-a răspuns Laguna.}

^{„Matematică?”, am zis eu, uluit (țineam minte că Lagunei nu-i plăceau științele exacte, era singurul domeniu în care nu avea păreri). Vocea lui a revenit la normal: „Idiotule. Nu-nțeleg cum dracu’ pot să fiu eu prieten cu tine… predă religie, mă!”.}

^{Mihai Buzea este scriitor și trăiește în Belgia. Cea mai recentă carte publicată este Tarot (Editura Polirom, 2023).}