Științe tari, științe moi

De aici s-a născut o tradiție formidabilă, care continuă să se construiască și astăzi și care, probabil, va dăinui și se va îmbogăți cît lumea.

Mă îndoiesc, deci exist – zice vorba celebrisimă despre care se spune că identifică gîndirea cu existența, în ordine omenească. Doar că îndoiala nu este întotdeauna un exercițiu al rațiunii. După cum existența este mult mai mult decît gîndire. Așa că, dacă gîndirea are vreodată pretenția de a fi echivalentul existenței, atunci să facă bine să depășească limitele rațiunii!

Toți sîntem de acord că e bine să gîndim, chiar dacă nu cădem neapărat de acord cu ce înseamnă a gîndi. Dacă a gîndi înseamnă să ajungi la o anumită concluzie și nu la alta, atunci nu toți gîndim, chiar dacă pretindem asta. Și nici măcar dacă a gîndi înseamnă să ajungi la o concluzie pur și simplu nu înseamnă că toți gîndim. Atunci, e posibil să trăim fără să gîndim? Recunoașteți: de cîte ori nu v-ați privit aproapele și ați văzut clar că prezintă semne vitale, dar nu gîndește? Și, dacă oamenii ajung la concluzii diferite, de unde știm că au gîndit singuri, cu capul lor, și nu le-au preluat, mimetic și „pe negîndite”, de la alții?

În spațiul civilizațional european, relația dintre ceea ce îndeobște se numesc „științe tare” și umanioare („științe moi” le-a zis, inevitabil, cineva) a constituit unul dintre motoarele evoluției gîndirii creatoare de cultură, pînă într-un asemenea punct încît a devenit, aproape, marca specificității gîndirii europene. De aici s-a născut o tradiție formidabilă, care continuă să se construiască și astăzi și care, probabil, va dăinui și se va îmbogăți cît lumea.

În găzduirea uneia dintre cele mai nobile instituții de învățămînt românești, Colegiul Național „Andrei Șaguna“ din Brașov, Conferințele Dilema au survolat peisajul fascinant al acestei teme, pe parcursul a trei seri consecutive. Acest Dosar conține fragmente din conferințele rostite în impresionanta sală de festivități a colegiului de către invitații noștri. Evident, trecerea acestor conferințe de la versiunea orală la cea scrisă a impus, ici-colo, editarea conținutului. Conferințele de la Brașov au fost finanțate de Asociația „Șaguniști pentru Șaguniști“, care grupează alumni din diverși ani ai colegiului. Asociația este, prin anvergură și activitate, unică în România și voi fi bucuros, într-un număr viitor, să explorez pentru dumneavoastră isprăvile ei. De asemenea, conferințele au fost finanțate de bunii noștri prieteni de la Fundația Alber, dedicați educației și culturii de atîția ani. Și de această dată, a fost alături de noi partenerul strategic pentru toate edițiile Conferințelor Dilema din 2024 – UniCredit Bank

Organizate, ca de obicei, de revista noastră împreună cu Grupul pentru Management și Mediere Culturală, cu sprijinul Asociației Prietenii Dilemei, conferințele de la Brașov s-au bucurat de multă prietenie din partea sponsorilor locali: Alphaville Arena, Delcar, Terroirs, Temad, Belvedere, Artegianale și Curtea Brașoveană. A fost una dintre cele mai bune și consistente ediții din – deja! – istoria Conferințelor Dilema și dlui Florin Ifrim i se cuvin mulțumiri speciale pentru asta. Dar, mai ales, se cuvine să ne declarăm admirația și recunoștința publicului brașovean, numeros, atent, inteligent. 

Share