Ținutul Pădurenilor, de la satul de marmură la rețete unice

Bine ascuns în Masivul Poiana Ruscă de un dinte tocit desprins din măreția Apusenilor de rîul Mureș, Ținutul Pădurenilor (Țara de Piatră sau Țara Fierului) tezaurizează la propriu, în subsol, valoroase zăcăminte, iar la suprafață unice comori patrimoniale materiale și imateriale ce reprezintă, posibil, printre ultimele enclave rurale europeane unde, în spiritul tradiției, femeile în etate își poartă costumul popular în firescul cotidian. Și dacă am spus costum popular, trebuie să amintim că inclusiv modul în care femeile își împletesc părul în mici și numeroase codițe așezate pe lateralele capului, felul în care ele poartă desaga pe umăr (imortalizate în imagini încă din 1927) te transpun direct în America de Sud, deși ești în Hunedoara, România.

Aflat într‑un anonimat inexplicabil, care i‑a permis însă să‑și conserve aproape intact tezaurul patrimonial natural și uman, ținutul este și azi descris de călători ca fiind un tărîm de basm. O parte dintre obiectivele de patrimoniu locale sînt înscrise din mai 2024 în primul program de turism cultural al României.

Un castel și un etnograf descoperă lumii secretele pădurenilor

Puțină lume știe că o „poartă de intrare“ a Ținutului este chiar Castelul Corvinilor, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România și cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) de la noi. Însă Ținutul Pădurenilor înseamnă mult mai mult de atît. Începînd cu anul 1922, etnograful Romulus Vuia, în calitate de întemeietor și primul director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei, a pus bazele unei fototeci, ca urmare a numeroaselor campanii de cercetări și achiziții întreprinse în regiunea Pădurenilor. Muzeul etnografic constituit în anul 1922, care a început să funcționeze oficial din 1 ianuarie 1923, spune povestea unei regiuni despre care există informații ce datează încă din Antichitate.

Născut acolo unde se naște fierul

Din cele mai vechi timpuri, pădurenii de pe teritoriile de astăzi ale Hunedoarei au prelucrat fierul. Satul Ghelari este atestat documentar din anii 215‑213 î.Hr. ca loc de unde se extrăgea minereu de fier. Istoricul și arheologul Constantin Daicoviciu a apreciat că străvechea inscripție „natus ibi ubi ferrum nascitur“ („născut acolo unde se naște fierul“) cuprinsă în Corpus Inscriptionum Latinarum reprezintă un adevărat document de naștere a localității.

Aflat în proximitatea celor două capitale ale Daciei, Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana, aici au funcționat unele dintre cele mai mari ateliere antice de prelucrare a minereului de fier descoperite în sud‑estul Europei. În plus, castrul roman Micia din comuna Vețel a fost un port antic aflat pe malul stîng al rîului Mureș, importantă arteră de navigație în Antichitate, și în apropierea zonei aurifere a Munților Apuseni. Pe lîngă amfiteatru, în comuna Vețel se află terme și alte vestigii antice. Alături de castrul de la Cigmău, castrul militar roman Micia avea menirea de a păzi aurul extras din Munții Apuseni în drumul său către Roma.

Marmura de Alun și satul de marmură

Mai puțin cunoscută, însă foarte apreciată, este marmura de Alun, care a fost utilizată atît la realizarea Palatului Parlamentului și a Palatului Primăverii, cît și la reședința familiei Ceaușescu din București. Dincolo de utilizările ei contemporane, marmura a început să fie intens exploatată încă din vremea cînd Ținutul Pădurenilor a atras atenția austro‑ungarilor, în principal datorită bogatelor zăcăminte de fier și suprafețelor întinse de păduri. Acum, iei urma marmurei odată cu accesul spre satul Alun, care se face pe „drumul de marmură“, fiind unicul din țară pavat cu un astfel de material. Deși satul are, în prezent, mai mulți turiști decît localnici, gospodăriile tradiționale sînt păstrate cu îngrijire de săteni.

Pădurenii au folosit marmura la drumuri, dar și pentru construirea caselor, a școlii și a bisericii din localitate. Biserica ortodoxă din Alun este construită în totalitate din marmură extrasă din cariera satului, fiind clădită între anii 1937 și 1939. Lăcașul de cult a fost ridicat sub îndrumarea părintelui Nerva Florea, care a construit și Catedrala Pădurenilor din Ghelari (a cărei curte este ornată cu marmură din cariera de la Alun), pictată între anii 1963 și 1966.

Catedrala Pădurenilor din Ghelari, printre cele mai mari construcții religioase din mediul rural

Povestea Catedralei Pădurenilor din Ghelari este strîns legată de cea a preotului Nerva Florea. În 1927, pe cînd era student teolog la Sibiu, acesta ar fi avut o viziune în care i s‑a poruncit să zidească o biserică măreață. În anul 1939, ajuns preot al Ghelariului, o comună a cărei populație era tot mai numeroasă, a început construcția unei biserici monumentale, care urma să devină una dintre cele mai mari construcții de cult din mediul rural românesc. Povestea spune că întreaga construcție a bisericii i‑ar fi apărut în vis preotului Nerva Florea, pînă în cele mai mici detalii arhitecturale. A supravegheat, astfel, ridicarea bisericii, pe locul numit „Deal“, în centrul satului, aflat lîngă vechea biserică din piatră. Pentru a se nivela locul în care urma să fie ridicată construcția, au fost folosite 100 de kilograme de dinamită.

Catedrala Pădurenilor a fost ridicată din cărămidă, cu zidurile de peste un metru grosime, stilul de construcție fiind cel de „cruce cerească“. Biserica are șapte turle. Cele două din față au o înălțime de 47 de metri, iar cel mai impunător este cel din mijlocul bisericii – cupola. Pictura interioară, în stil „buon fresco“, a fost realizată pe aproximativ 4.000 de metri pătrați, fiecare sfînt pictat pare că „se orientează“ în funcție de persoana care îl privește, iar pictorul principal al bisericii a fost Constantin Nițulescu. Pictarea bisericii a durat șapte ani (1960‑1967), în ciuda faptului că la realizarea ei au lucrat cinci pictori. La rîndul ei, sculptura este din stejar masiv, fiind realizată integral de artistul Ioan Cristea.

Comuna în care fiecare sat are o biserică veche de peste 300 de ani

Deși cele mai cunoscute biserici de lemn sînt cele din Maramureș, Ținutul Pădurenilor își revendică la rîndu‑și locul, cu un număr impresionant de lăcașuri de cult, realizate în lemn, cu o vechime impresionantă. Pe timpuri se obișnuia ca fiecare sat să aibă propria biserică de lemn, iar o practică foarte des întîlnită în istorie, din perioada năvălirilor popoarelor migratoare sau a armatelor imperiilor vecine, era demontarea bisericii și ascunderea ei din calea armatelor inamice. Pădurenii nu au fost o excepție. În perioadele de restriște, ei își luau biserica în spate, la propriu, și se refugiau în pădure. Tactica a salvat o parte dintre ele care și astăzi pot fi vizitate.

Una dintre aceste bijuterii arhitecturale poate fi admirată în Lăpugiu de Jos, unde se păstrează cea mai veche biserică de lemn cu pictură interioară (1765). Are hramul „Adormirea Maicii Domnului“ și se regăsește pe Ruta bisericilor de lemn din programul România Atractivă. Le mai poți descoperi în cadrul comunei Cerbăl, unde în toate satele se află cîte o biserică de lemn veche de peste 300 de ani, însă comuna mai are și alte surprize pentru turiștii care caută experiențe culturale, inclusiv din patrimoniul gastronomic.

Plăcintele care țin loc de introducere

Plăcintele pădurenești reprezintă o experiență culinară inegalabilă, iar sătenii spun că rețeta este păstrată de multe generații aceeași. Fie că sînt făcute de pădurencele din Poienița Voinii, din Feregi sau din Cerișor, unicitatea și paradoxul acestor plăcinte este tocmai înfățișarea și umplutura lor care diferă de la un sat la altul. Plăcintele pădurenești, umplute cu brînză de vacă, de oaie ori cu dulceață de fructe de pădure sau de mere, „aranjate“ în două, în patru sau în șase colțuri, împănate cu mărar și cozi de ceapă sau cu alte ierburi numai de pădurence știute, reprezintă o adevărată comoară culinară ascunsă în Ținut.

Pentru cei care vor să se desfete cu toate la un loc, localnicii au creat deja un festival dedicat care are loc în fiecare an în satul Poiana Răchițelii, comuna Cerbăl. Pentru descoperiri în tihnă, poți intra pe romania‑atractiva.ro, să cauți „Bunătăți Hunedorene“ și îți faci propriul plan despre cum vrei să le abordezi într‑o vacanță, alături de descoperirea întregului Ținut, și el consemnat pe rutele de turism cultural.

Programul România Atractivă scoate la lumină locuri, oameni, obiceiuri și obiective de patrimoniu mai puțin cunoscute, dar relevante pentru istoria și cultura națională și europeană. Odată incluse în circuit, ele contribuie la dezvoltarea comunităților locale și oferă experiențe inedite turiștilor care aleg să le viziteze.

Dana Paula Enuț este șef serviciu proiecte în cadrul Consiliului Județean Hunedoara.

Foto: Gospodărie din Alun (sus); castrul roman Micia, Vețel (jos) ©România Atractivă