Tipizate

Mama mea nu ieșea niciodată din casă fără să se dea cu ruj. Toți copiii își văd mamele frumoase. Eu, poate și pentru că o auzeam pe ea negîndu-și frumusețea, o vedeam doar interesantă. Avea nasul cam mare și buzele cam subțiri. Însă pomeții înalți, gleznele fine, sînii plini, picioarele lungi și talia de viespe.

Îmi amintesc niște ciorapi de mătase, cu dungă neagră la spate, pe care-i ținea de buni în dulap și am ajuns eu să-i port în adolescență. Ei, de fapt, i se păreau cam îndrăzneți. Pe mine tocmai acest lucru mă atrăgea.

Mama știa întotdeauna să fie elegantă, grațioasă. Iar la ridurile ei, foarte puține, căci s-a dus înainte să apuce să îmbătrînească, mă gîndesc întotdeauna cu duioșie. Avea laba gîștei în jurul ochilor, ceea ce le conferea mai multă blîndețe. Avea un mic șanț între sîni, care se vedea superb atunci cînd – foarte rar – purta bluze decoltate și, pentru mine, era un însemn al maternității.

Mama mea a fost cea care m-a învățat că nu totul este de vînzare. Doar pentru ca vremurile să o contrazică.

Totul e de vînzare

Organe, copii, spermă, păr, sex, îmbrățișări, cuvinte, miros, stil, aer, stele și mai ales frumusețe.

Totul e de vînzare, accesibil, la îndemîna oricui. Ca la piață.

Numai că fără plăcerea negocierii.

Masculinitatea unui bărbat poate sta în cantitatea de păr. Și atunci, la un bilet de avion și cîteva mii de euro distanță, e cineva care îi transplantează virilitate cu penseta.

Și dacă Prințesa din Pădurea Adormită s-ar fi trezit, s-ar fi uitat în oglindă, și ar fi cerut imediat Botox? Doar puțin. Și poate și un pic de hialuronic în buze.

L-ar fi lăsat pe prinț să o aștepte și să-și facă și el manichiura între timp, să nu se plictisească.

Standardele frumuseții

Se pare că e împotriva curentului feminist actual să te îndoiești de standardele frumuseții.

Femeile sînt independente, sînt frumoase, fotografiile se retușează, live-urile se fac cu filtre, AI-ul este abuzat (măcar din amuzament), iar vizitele la cabinetele în care intri mătușă și ieși Barbie sînt obligatorii dacă vrei ca băieții de pe aplicații să dea swipe în direcția potrivită.

Femeile au dreptul să se mutileze cum vor. E dreptul lor, e invocat cel mai des. Iar acest drept a înlocuit firescul de a te prezenta cu grație și eleganță în lume. Și necesitatea de a te simți bine în pielea ta. Să nu mai vorbim de responsabilitatea față de societate, devenită inexistentă. În vremuri consumiste nu contează decît prezentul, la persoana I.

Dintre toate atributele înnăscute, frumusețea e la cea mai mare căutare pe piață. Iar ofertele sînt nenumărate. Și nu orice tip de frumusețe, ci o frumusețe tipizată.

Rulează acum la cinema două filme cu două staruri 50+, revenite în forță la Hollywood, tunate și de nerecunoscut: Nicole Kidman, în Babygirl și Demi Moore în The Substance. Doar gîtul, coatele, genunchii și petele de pe mîini le trădează vîrsta, atunci cînd operatorul (mi-l imaginez transpirat și pe antidepresive) pur și simplu nu are cum să inventeze un alt unghi.

Desigur, Hollywood-ul nu este un reper. Acolo, naturalețea nu doar că nu este încurajată, ci chiar a devenit interzisă. Și pentru că nimeni nu protestează, ci doar se conformează, nu există alternativă.

Profesorul meu de Imagine din facultate, Florin Mihăilescu, ne zicea că Greta Garbo nu era frumoasă, era făcută din lumină. Iată. Și cum se întîmplă să fie destul de dificil să umbli cu un reflector după tine, e împotriva firii să nu te abonezi la un cabinet de estetică.

Pe pagina web a unei clinici estetice apare următorul citat: „Cuvîntul «frumusețe» este cuvîntul cel mai adesea înțeles greșit. Ce face ca o femeie să fie frumoasă? Noțiunea de frumusețe nu a fost niciodată pe deplin înțeleasă. Clișeul «Frumusețea este în ochii privitorului» arată că percepția este cheia. Percepția frumuseții este deci în ochii privitorului. Fiecare dintre noi, cu toate acestea, are o înțelegere diferită a frumuseții. Cu toții avem gusturi diferite, ne place sau displace cîte ceva, iar acest lucru afectează definiția și percepția noastră asupra frumuseții și în ceea ce privește femeia din punct de vedere estetic. Una din menirile chirurgului estetician este aceea de a consilia oamenii cu privire la această percepție a frumuseții, mai ales că există atît de multe concepții greșite”.

Multe cuvinte care spun un mare nimic. Important este însă că medicul consiliază. Așadar, frumusețea ta e în ochii lui. Și costă.

Dacă și-ar fi operat nasul, Barbra Streisand ar mai fi fost excepțională? Sau ar fi fost o fată comună, cu un nas delicat, umblînd fără țintă printre milioane de fete la fel ca ea? Dacă ar fi făcut abdomene, Venus din Milo ar mai fi fost considerată, secole la rînd, reperul absolut de frumusețe?

Frumusețea poate fi istovitoare. Mai ales cînd apune. Marlene Dietrich și-a petrecut ultimii 13 ani din viață închisă în apartamentul său din Paris.

Frumusețea poate fi un blestem. Rita Hayworth și Marilyn Monroe.

Sau frumusețea poate fi un standard. Și devine indezirabilă.

Am avut o sarcină dificilă și o naștere naturală destul de traumatizantă. Am rămas cu o brioșă la care mă uit în fiecare zi și-mi promit că voi reduce cantitatea de pîine și de zahăr. Poate de mîine încolo. După alăptat, mi s-a desenat între sîni acel mic șanț pe care-l văzusem la mama mea.

Am deviație de sept. N-am cele mai subțiri glezne din lume. Am început să fac riduri. Mi-e dor de perioada în care eram însărcinată și mă simțeam cea mai frumoasă femeie din lume. Sînii mei ar avea nevoie de un lifting.

Dar ne-am mai recunoaște între noi? Fruntea mea ar putea deveni netedă și lucioasă. Dar mi-aș mai putea permite luxul de a mă mira cu sprîncenele ridicate de anumite lucruri din jur? Nu mă consider o femeie frumoasă. Mă consider o femeie interesantă. Și nu mă interesează nicidecum să cumpăr frumusețea, mai ales cînd e atît de accesibilă.

Ajunsă la propria maturitate, constant cu dezamăgire că da, totul e de vînzare. Iar dacă, în mod excepțional, identifici un lucru care să nu fie de vînzare, atunci te costă foarte scump.

Rozana Mihalache este poetă. Cea mai recentă carte: Tu știai că există O balenă Solitară În oceanul Pacific Al cărei strigăt atinge frecvențe Atît de înalte Încît nimeni din specia ei Nu o poate auzi?, Editura Zugzwang, Bucureşti, 2024.