Vorbitori și ascultători

Scriam săptămîna trecută într-un text din Dilema despre faptul că, în mod paradoxal, într-o epocă a tehnologiei care încurajează comunicarea, oamenii au devenit din ce în ce mai „nevorbiți”. Iar dialogul în sine nu mai este un schimb de replici între doi sau mai mulți interlocutori, tinde să se transforme într-un monolog – unul vorbește (în cele mai multe cazuri despre sine), ceilalți ascultă. Cel care vorbește îl domină pe ascultător, capătă un statut superior, e mai șmecher, iar un ascultător real, un om cu adevărat interesat de ceea ce îi comunică celălalt este deja greu de găsit.

„Ne sunăm, dar evităm contactul vizual. Ne «împărtășim viețile» online, dar ne simțim tot mai singuri. Într-un fel, comunicăm mai mult ca niciodată, dar întîlnirile reale sînt din ce în ce mai rare. Mesajele instantanee au înlocuit discuțiile față în față, iar emoticoanele au devenit substitute palide ale expresiilor reale. Am pierdut nuanțele, tonul, limbajul trupului care spune atît de multe despre ce gîndește și simte celălalt, despre subiectivitatea lui, cea cu care vrem să intrăm în contact, de fapt, atunci cînd comunicăm. Într-un efort de a ne face auziți, am uitat să mai ascultăm”, explică profesorul Laurențiu Staicu.

Tot în epoca modernă, dialogul a căpătat și o dimensiune terapeutică. „Bazele dialogului dintre client și psihoterapeut sînt fundamentate pe intenția clară terapeutică, ce se pune în act într-un cadru formalizat, definit contractual, în care sînt specificate costul și durata ședințelor, locul de desfășurare, precum și aspectele ce țin de confidențialitatea demersului. Aceast dialog nu este rezultatul unei simple întîlniri dintre doi oameni, ci trebuie să servească scopului primordial al psihoterapiei: promovarea bunăstării psihologice a clientului”, povestește psihoterapeutul Valentin Radu Arsene.

Se vorbește mult despre fenomenul migrației, iar termenul „multicultural” este foarte la modă. Totuși, există un dialog multicultural? „Frapează în același timp faptul că în discursul politic critic la adresa multiculturalismului trimiterile la dezbaterile academice lipsesc cu desăvîrșire, deși – subteran – acestea legitimează parolele politicului. Prin urmare, politicienii știu că se pot apăra ușor invocînd la nevoie dezbateri în curs și dezvoltări teoretice noi dedicate pluralismului cultural, dar, cu excesivă pudoare și multă lejeritate, nu își dezvăluie niciodată  «alibiurile» în fața marelui public, care, în lipsa unui context aprofundat al discuției, unei detalieri a reproșurilor, unui proiect substitutiv, face cu strigătul de izbîndă «multiculturalismul a murit» ce vrea”, scrie Romanița Constantinescu.   

Totuși, „dialogul este despre a vorbi, despre a fi onest și vulnerabil, dar și despre a asculta, despre a fi prezent în povestea celuilalt, conectat la emoțiile și la părerile lui. Cred că dialogul este o forță cu un potențial imens de care ne folosim prea puțin, din teama de a ne deschide, de a fi judecați sau respinși”, trage o concluzie jurnalista Ema Cojocaru. Mai multe despre nuanțele dialogului veți citi în Dosarul de față.