Arhitectura unei istorii: Piața Dealey, Dallas

Sînt protejate de pereți de sticlă. Și de ziduri invizibile care probabil te cutremură.

Clădirile, construcțiile de orice fel reprezintă unul dintre cei mai de seamă martori ai istoriei, care vorbesc prin elementele identitare pe care le păstrează, prin reperele cronologice, prin tot bagajul de informații pe care îl poartă, dar și prin stările, atmosfera și energia pe care le pot inspira.

Un loc cu o încărcătură simbolică imensă este Piața Dealey din Dallas, statul Texas, locul unde a fost asasinat președintele John Fitzgerald Kennedy pe 22 noiembrie 1963. Pieței Dealey i se adaugă și clădirea depozitului de cărți al statului (pe atunci), de unde asasinul a țintit spre președinte.

Paradoxal și ironic, Piața Dealey a fost construită spre finalul anilor ’30 ai secolului al XX-lea, ca o reprezentare a optimismului, un fel de poartă în stil Art Dêco în cadrul centrului civic al orașului, cum indică specialiștii. Istoria, însă, i-a rezervat alt rol, pe cel de simbol absolut al tragediei naționale. Tot ea, istoria, cred că este singura care ar putea să schimbe din nou acest scenariu. Dacă ar putea.

Cetățenilor le-a fost foarte dificilă, de pildă, și aparent simpla reintegrare în circuitul social a clădirii cu pricina, de unde Lee Harvey Oswald a tras glonțul care a marcat pentru totdeauna istoria Statelor Unite ale Americii. O clădire din cărămidă cu șapte etaje, construită în anul 1901 pentru a folosi ca depozit, banală în fond, dar care s-a transformat într-o secundă într-un spațiu al catastrofei. Timp de șapte ani după evenimentul din noiembrie 1963, clădirea din Piața Dealey a continuat să funcționeze ca depozit de cărți al statului. În 1977 a fost renovată, pentru a fi redeschisă în 1981 ca sediu al Administrației districtului Dallas. Cu excepția unui etaj, al șaselea. De acolo plecase glonțul care l-a ucis pe președinte, iar această asociere istorică negativă făcea imposibilă instalarea unor birouri acolo.

Și totuși, oricît de greu ar fi apăsat încărcătura istorică, valoarea istorică trebuia cumva capitalizată. așa că s-a găsit o soluție: al șaselea etaj al clădirii a fost transformat în muzeu. Acesta a fost deschis în anul 1989 cu numele Muzeul de la Etajul al Șaselea. Două zone, locul de unde lunetistul a tras și locul unde a fost găsită arma crimei, au fost refăcute aproape identic cu modul în care arătau pe 22 noiembrie 1963. Sînt protejate de pereți de sticlă. Și de ziduri invizibile care probabil te cutremură.

 

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.

 

Share