Ce fel de democrație, ce fel de minte democratică?

Comunicarea rațională este dificilă sau chiar imposibilă în absența convențiilor asupra sensurilor cuvintelor. În acest an, suprasaturat de campanii electorale în Lumea Liberă, tocmai cuvîntul democrație a devenit extrem de confuz. Multitudinea sensurilor  care îi sînt atribuite l-a golit de sens. Ce fel de democrație au în minte cei care utilizează acest cuvînt în dezbaterea publică? Democrația populară, democrația totalitară (se spune că există și așa ceva), democrația referendară, democrația liberală, democrația reprezentativă, democrația participativă, democrația iliberală sau democrația constituțională? Cînd se spune că democrația este cel mai dezirabil și cel mai dezamăgitor regim politic, ce fel de democrație este avută în vedere? Există o minte democratică unică, o forma mentis asociată unui tipar universal și peren al democrației, dincolo de multitudinea deconcertantă a regimurilor politice numite cu acest cuvînt? Nu sînt doar întrebări de teorie politică. Răspunsurile trebuie să își găsească locul în dezbaterea publică, dar nu într-un jargon specializat sau recurgînd la retorica populistă, ci prin utilizarea limbajului comun, simplu, direct, accesibil. La acest nivel trebuie să devină inteligibilă diferența esențială dintre democrația constituțională – singurul regim politic compatibil cu demnitatea, libertatea și siguranța persoanei – și alte regimuri politice autonumite ca democratice, în care puterea poporului este invocată pentru a justifica suprimarea acestor valori.

Nu există democrație constituțională în absența construcției instituționale care cenzurează concentrarea și centralizarea puterii în corpul politic în care se constituie. Cum s-a dovedit în practica politică, numai o asemenea construcție instituțională poate să împiedice utilizarea puterii pentru limitarea sau suprimarea demnității, libertății și siguranței persoanei. Nu este cu adevărat democratică mintea care nu susține și apără această construcție instituțională, căutînd și găsind soluții și răspunsuri adecvate, creînd atitudini și comportamente eficiente împotriva pericolelor interne și externe, mereu noi, care o amenință. Numai împreună construcția instituțională și mintea democratică asociată acesteia pot rezista imaginației inepuizabile care generează aceste pericole și pot păstra șansele supraviețuirii regimului politic al libertății. Denumirea democrație constituțională este mai potrivită decît aceea de democrație liberală, deoarece termenul liberal  este tot mai echivoc, iar conotația sa de partizanat este incompatibilă cu neutralitatea construcției instituționale a acestui regim politic.

A denumi acest regim politic numai cu termenul democrație este insuficient pentru a-l distinge de alte regimuri politice care abuzează de acest termen, încercînd să-și disimuleze natura dictatorială. Înșelător este și sensul etimologic al cuvîntului democrație. În orice comunitate, puterea se structurează, se consolidează și se menține pe temeiul unor reprezentări, sentimente,  atitudini și comportamente comune. Este însă exorbitantă concluzia că orice regim politic din istorie este democratic deoarece se întemeiază pe puterea poporului. Lăsînd la o parte faptul că și această sintagmă este înșelătoare, ascunzînd de multe ori forța oarbă a maselor, o asemenea concluzie pune semnul egalității între puterea politică din Rusia, din Fîșia Gaza, din Iran, din alte țări cu regimuri dictatoriale și puterea politică din țările care formează Lumea Liberă. Întemeierea magică, mitologică, religioasă sau ideologică a unui regim politic este cu totul străină de forma mentis a democrației constituționale. Fundamentele acestui regim politic nu sînt exclusiv raționale, dar elementele afective, inerțiile de comportament, uzanțele și practicile cotidiene trebuie să fie asociate modului rațional de structurare a puterii politice, cu scopul de a garanta demnitatea, libertatea și siguranța persoanei.

Programele politice, programele de guvernare și strategiile din campaniile electorale se legitimează nu prin ideea abstractă și misterioasă a puterii poporului, exprimată în majorități monolitice, ci prin soluțiile care permit continuitatea, în conjuncturi mereu schimbătoare, a modului de constituire, organizare și funcționare a puterii politice, specific democrației constituționale. Mintea democratică nu este capacitatea de adaptare la orice regim politic, ci filtrul rațional și afectiv care distinge între bine și rău, între adevăr și minciună, între sinceritate și manipulare, între idealismul pragmatic și utopie, între firesc și nefiresc. Mintea democratică este produsul culturii democratice și al practicii politice care a creat instituțiile democrației constituționale. Ea reunește spiritul critic, bunul-simț, flerul, moderația și prudența.

A spune că orice regim politic are firescul său și că puterea se întemeiază pe acceptarea acestui firesc de către membrii comunității în care se exercită puterea politică înseamnă a oculta diferența dintre ceea ce este firesc, ca măsură a naturii tuturor lucrurilor, și ceea ce alterează firescul. Un regim politic este firesc cînd asigură și garantează acest firesc al lucrurilor. Este nefiresc orice regim politic care alterează, care îmbolnăvește firescul lucrurilor, al oamenilor și al alcătuirilor sociale. Marea provocare pe care o înfruntă regimul politic al democrației constituționale în această perioadă este găsirea căilor potrivite pentru supraviețuirea firescului.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.