Diplomație și mers pe sîrmă

După finalul convențional al Războiului Rece, una dintre cele mai arzătoare teme de pe agenda internațională a fost relația dintre NATO și Federația Rusă. Noua realitate impunea o nouă abordare, extrem de dificil de realizat astfel încît ambele părți să fie mulțumite. „Diplomația pe sîrmă” (cum botezase Madeleine Albright demersul) începuse.

În februarie 1997, doamna Albright, secretar de stat al SUA, a călătorit la Moscova, unde s-a întîlnit cu omologul său rus, ministrul de Externe Evgheni Primakov; o întrevedere destul de tensionată, dar în parametri normali. Între cei doi au urmat și alte întîlniri „furtunoase”, la Washington. Poziția SUA a fost exprimată clar de reprezentanta diplomației americane: „Nici președintele și nici eu nu o să negociem peste capul statelor central-europene chestiuni legate de aranjamentele lor de securitate. S-a mai întîmplat în trecut și nu o să se mai întîmple, cel puțin nu în tura mea”.

În luna martie, președintele american Bill Clinton s-a întîlnit cu președintele rus Boris Elțîn la Helsinki. Au mîncat friptură de ren (sorry, Rudolf) și au dezbătut și chestiunea NATO. Pe scurt, liderul rus cerea asigurări informale că NATO nu va primi și foste republici sovietice; ulterior, a solicitat garanții că acestea nu vor fi admise în primele runde. Liderul american a răspuns că nu are de gînd să facă nimic care ar putea reînvia vechile stereotipuri. În cazul în care eligibilitatea vreunei țări ar fi fost periclitată, Congresul ar fi invalidat viitoare cartă NATO-Rusia, ce urma să contureze termenii colaborării dintre cele două entități. Elțîn s-a întors către Clinton și i-a spus: „OK, Bill, nu poți spune că nu am încercat”. Bine măcar că friptura de ren era delicioasă, mai ales că „are foarte puțin colesterol”, cum a remarcat însuși șeful de stat american...

Summit-ul de la Helsinki a constituit, totuși, un pas înainte în privința Actului Fundamental NATO-Rusia, asupra căruia s-a mai discutat mai bine de două luni. „Aveam întîlniri fără menajamente cu Primakov, care întotdeauna făcea concesii doar în ultima clipă”, mărturisește Madeleine Albright. În cele din urmă acordul a fost posibil, iar pe 27 mai 1997, la Paris, s-a parafat Actul Fundamental Rusia-NATO. Documentul furniza cadrul instituțional pentru participarea Rusiei la deliberările privind securitatea transatlantică, fără a oferi acesteia un rol oficial în procesul de luare a deciziilor NATO. „Mersul pe sîrmă” părea posibil.

Înainte de a pleca de la întîlnirea cu Evgheni Primakov de la Moscova, Madeleine Albright i-a oferit acestuia o poză cu ea și cu președintele Clinton, ca dar simbolic pentru fiica diplomatului rus născută cu o zi înainte. A scris așa pe fotografie: „Maria, cînd tu te nășteai, eu împreună cu tatăl tău încercam să realizăm ceva pentru a face mai bună lumea în care vei trăi”.

Maria, cum arată lumea în care trăiești?

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.