Garoafa și garofița în Transilvania și la Shakespeare

În epoca recentă și actuală, pe aici, pe la noi prin grădină, garoafa pare a fi o floare ușor – dacă nu chiar mai mult – dezavantajată. Se întîmplă astfel, probabil, și din cauza asocierii ei cu ceremoniile funerare ori cu regimul comunist.

Dar lucrurile nu au stat mereu așa în istorie. Ba chiar dimpotrivă.

Numele grecesc al florii, Dianthus, menționat de botanistul grec Theophrastus, înseamnă floare sfîntă / floarea lui Dumnezeu (dios = divin, anthos = floare). Se pare că grecii din Antichitate o foloseau la decorarea coroanelor purtate în ceremonii festive.

În Roma Antică, garoafa nu era nici străină, nici lipsită de importanță, după cum ne asigură Pliniu cel Bătrîn, floarea fiind datată în jurul anului 500 î.Hr. și asociată zeului Jupiter ori zeiței Diana. Ceea ce nu era puțin. 

Peste secole, garoafa a fost preluată și în arta decorativă, inițial în spațiul oriental, în Imperiul Otoman, iar apoi, cu mare avînt, în cel occidental. Dianthus este, de fapt, conform cercetătoarei Irina Neacșu, unul dintre motivele vegetale preferate în arta europeană, unde a primit asocieri legate de iubire, pămîntească și creștină totodată, după ce cruciadele templierilor din Evul Mediu i-au ridicat notabil nivelul de popularitate.

Ajungem mai aproape de grădina noastră, mai exact în Transilvania, unde garoafa se găsește din plin, mai cu seamă în ornamentația săsească, în varianta stilizată, cu petalele zimțate. Dar ce-i și mai frumos și mai gingaș (aflăm din lucrarea Flori Transilvane, de Irina Neacșu) urmează: garofița. Aceasta este o variațiune a garoafei, cu floare mai mică, cel mai adesea în nuanțe de roz și care treptat a înlocuit garoafa în arta populară, dintr-un motiv cît se poate de simplu, și anume pentru că este mai des întîlnită. În Transilvania se găsesc în prezent vreo treizeci de specii native de garofițe.

Schimbînd radical regiunea și registrul, ajungem la William Shakespeare care includea garoafele pe lista personală de preferințe florale, confirmînd prin vocea personajului său Perdita, din piesa Poveste de iarnă: „The fairest flowers of the season are our carnations” / „Cele mai frumoase flori ale sezonului sînt garoafele noastre”.

Despre garofițele transilvănene ce ar fi spus dramaturgul englez?

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.