Învierea. Vederea cu inima

Pentru cei mai mulți oameni, Învierea lui Christos este un eveniment mai degrabă incert – căci neplauzibil – care s-a petrecut într-un trecut atît de îndepărtat, încît nici nu mai are importanță cît este realitate factuală și cît este poveste. Pentru acești „cei mai mulți oameni”, mai importantă decît realitatea Învierii lui Christos este că povestea a generat o cultură și o civilizație formidabilă, căreia îi aparținem. Cei mai mulți oameni se așază în tradiție și sărbătoresc Învierea Domnului nu pentru că cred în faptul mistic (sau poate cred doar așa, omenește, cu dubii ori, poate, un pic aspirațional, în genul „mi-ar plăcea să cred”), ci pentru că cred în utilitatea unei binevenite sărbători familiale cu recunoaștere socială largă. Mai puțini, însă, sînt cei care cred în învierea lui Christos ca fapt mistic, deci real. Mai puțini sînt, așadar, cei care sărbătoresc Învierea Domnului ca pe o speranță de viitor, ca pe o veste bună, poate cea mai bună care poate fi dată cuiva, anume că moartea poate fi învinsă. Dar cîți dintre noi chiar cred că moartea poate fi învinsă? Însă chiar și pentru cei care cred cu adevărat că Christos a înviat este cu adevărat dificil să simtă actualitatea acestei învieri, să simtă că ea se petrece an de an în noaptea Învierii, că toți cei care ne botezăm creștin sîntem martori direcți la Înviere, prin chiar faptul botezului nostru. Parcă văd cum mulți cititori ai acestor rînduri nu-și vor putea reprima pornirea inteligentă de a replica: „Adică cei care nu sînt botezați creștini nu pot vedea Învierea? Păi, cît de reală să fie dacă numai creștinii o pot vedea și ceilalți nu?”. Răspunsul pe care l-aș da este: „Sigur că pot. Învierea este pentru toți oamenii. Și dacă o văd, trebuie să își dea seama că au devenit creștini”.

În general, îndepărtarea de creștinism are două faze. În prima fază, crezi că creștinismul este doar o doctrină morală și că Iisus Christos a fost un fel de educator moral. Te simți atras de codul moral creștin, nu doar că îl accepți, dar îl și consideri superior altor coduri morale, dar nu crezi nici că Iisus a fost Dumnezeu întrupat, nici că a înviat în a treia zi după ce a fost omorît. Iar în a doua fază, pui la îndoială însuși codul moral. Simți că e ceva bun acolo, dar ți se pare că Evangheliile nu mai pot spune multe lumii după două milenii de la scrierea lor și că, în general, atît de mulți oameni au intervenit în dogma creștină încît cel mai probabil ceea ce ajunge la noi e o formă deviată, coruptă, falsificată a unei doctrine care o fi fost ea bună la început, dar acum nu mai este.

Poate că nu ar fi necesar, dar îmi iau totuși precauția de a specifica limpede că, spunînd „a vedea Învierea”, nu mă refer la vreo halucinație ori la vreo transă – a vedea taina Învierii lucrînd în prezent înseamnă, de fapt, a înțelege felul în care viața cotidiană, „și-acumul”, mărturisește, întreagă, de la Naștere la Înviere, marea narațiune a lui Iisus Christos. Asta înseamnă că vedem cu inima și ne reamintim spusele Vulpii către Micul Prinț: „On ne voit bien qu’avec le cœur. L’essentiel est invisible pour les yeux”. Ce înseamnă a vedea cu inima? Nu e deloc o metaforă enigmatică, ci o metodă de a înțelege lucrurile care ne este tuturor la îndemînă. A vedea cu inima înseamnă să percepi exact reacția straturilor tale cele mai profunde, cele de dincolo de umori și de dincolo de gînduri cînd te expui unei experiențe cu totul speciale. În cazul Învierii, contempl-o atent, concentrat, ca posibilitate măcar! Sau mergi la Biserică și urmărește atent, fără să te plictisești și fără să vrei acasă după zece minute, ritualul! Vederea cu inima cere un preț: timpul tău, atenția ta, dorința ta de a explora profund și nu doar la nivel Facebook.

Prima condiție ca să putem să vedem Învierea lui Christos este aceea de a-i sesiza, cu imensă uimire, noutatea colosală. Nimic înainte și nimic după nu-i seamănă, măcar. Doar că tocmai această noutate eternă și inepuizabilă pe care o reprezintă Învierea pare a fi de nesuportat pentru ochiul nostru interior. Ne trebuie ochii lui Petru!

Evanghelia după Luca ne spune că femeile care s-au dus a treia zi după răstignire la mormînt  s-au întîlnit cu îngerii și au văzut că mormîntul Lui e gol. Le-au spus apoi apostolilor, care erau cam debusolați după sfîrșitul tragic al Învățătorului lor, că mormîntul e gol și că vorbiseră cu doi îngeri care le-au spus că Iisus înviase. „Cuvintele acestea au părut înaintea lor ca o aiurare și nu le-au crezut”, zice evanghelistul. Apostolii au reacționat exact așa cum am fi reacționat noi: nu se poate! Apostolii se confruntau cu împlinirea lucrurilor pe care Iisus le anticipase. Ei știau ce se va întîmpla, doar că, deși știau, deși fuseseră ucenicii Săi, tot aveau dificultăți să creadă. Nu-i blamez, pentru mintea unui biet omuleț, cum sîntem și noi, atît de puternice și de șocante erau evenimentele în sine încît nu puteau fi primite chiar dacă erau în prealabil anunțate. Totuși, Petru a dat fuga la mormînt. A văzut mormîntul gol și „a plecat, mirîndu-se în sine de ceea ce se întîmplase”. Uimirea lui Petru, după ce cu propriii săi ochi a văzut „giulgiurile singure zăcînd”, trebuie că a fost formidabilă. Sigur, știa că așa se va întîmpla, știa ca Învățătorul acesta va învia. Dar, acum, ochii săi văzuseră. Era cu totul altceva. Uimirea era generată nu de ceva neașteptat, ci de potrivirea dintre ceea ce fusese profețit și ceea ce se întîmpla. Nimic nu egalează intensitatea uimirii pe care cineva o are cînd vede că o profeție se realizează.

Nu peste mult timp, Petru va vedea mai departe. Petru respectase cu strictețe interdicția de a intra în casa cuiva de alt neam. Îngeri, emisari și, în cele din urmă, voința Domnului îl duc pe Petru în casa sutașului roman Cornelius. Acest credincios va fi primul ne-evreu botezat întru Christos și, cu asta, noua Biserică se deschide lumii întregi. Și va fi botezat tocmai de Petru! În fața ochilor lui Petru, o întreagă tradiție se prăbușea și o lume nouă, mult mai vastă și mult mai complexă, devenea lumea lui. Nu e greu să înțelegem că ceea ce a văzut Petru mergînd acasă la Cornelius avea asupra sa impactul pe care descoperirea unor noi continente îl poate avea asupra cuiva care e convins că există doar continentul pe care trăiește. Ochii lui Petru privind mormîntul gol și, mai apoi, privind interiorul casei romanului Cornelius sînt ochii care au văzut cele mai mari noutăți pe care un muritor le poate vedea în timpul vieții sale. Să regăsim ochii aceia și vom vedea Învierea cu inimile noastre. Christos a înviat! Paște fericit!