Nebunul Regelui la Curtea Miracolelor

…pentru că, dacă mai aveați îndoieli despre noul-vechi președinte al SUA, săptămînile trecute vi le vor fi risipit fără doar și poate – nu mai înțelegeți nimic. Nu vă îngrijorați însă. N-ați înnebunit. Nebunul e în altă parte, și nu mă refer acum la declarațiile uluitoare despre Ucraina și Rusia, relația transatlantică, veche măcar de la Războiul de Independență care n-ar fi izbîndit fără sprijinul francez (sprijin care l-a costat pe rege capul, la propriu, iar pe francezi toate masacrele Revoluției Franceze). Mă refer acum la o imagine a lui Trump, apărută inițial pe Trump Social, rețea socială a sus-numitului, și preluată imediat pe site-ul oficial al Casei Albe, în care Donald apare încoronat, cu inscripția clasică „Long Live the King!“ (un fel de „Trăiască Regele întru mulți ani!“). Pe site-ul oficial al Casei Albe! Mai că te apucă nostalgia după primele luni ale trecutei președinții, cînd, pe același site, Melania și Ivanka vindeau pantofi și bijuuri „de marcă“. Pe vremea aceea însă, exista un serviciu juridic la Casa Albă care a îndrăznit să semnaleze un conflict de interese, iar site-urile respective au dispărut.

Apuse sînt vremurile în care „icoana” Partidului Republican, Ronald Reagan, declara la aniversarea debarcării din Normandia, la Pointe du Hoc, pe 6 iunie 1984: „Oamenii din Normandia aveau credința că făceau ceea ce se cuvenea, credința că luptă pentru toată omenirea, credința că un Dumnezeu drept îi va ocroti pe această plajă și în zilele următoare. Aveau această convingere intimă – și mă rog Domnului să n-o fi pierdut – că exista o profundă diferență morală între folosirea forței pentru libertate și folosirea ei pentru cucerire… Puterea aliaților Americii este vitală pentru Statele Unite, iar garanțiile de securitate americane sînt esențiale pentru a păstra libertatea democrațiilor europene. Am fost cu voi atunci, sîntem cu voi și acum. Speranțele voastre sînt și ale noastre, destinul vostru este și destinul nostru“.

A fost un citat cam lung, recunosc, dar nădăjduiesc că a meritat pentru a măsura distanța de la unde-am fost și unde-am ajuns. Pentru a ne măsura căderea și decăderea. Où sont les Conservatives d’antan? Unde ne sînt conservatorii de-odinioară ? Și de-aici, și de-acolo? Unde-am fost și unde-am ajuns? La un președinte care se crede rege? Poate Regele Nebunilor, al celor care, agitînd o drujbă deasupra capului, mărturisesc senini că-n mintea lor e o furtună! Am mai văzut asta doar în ceva filme de groază à la Stephen King. Sau, mai bine, Nebunul Regelui, pentru că el se găsește la confluența dintre Regele Nebunilor de la Curtea Miracolelor în care ne regăsim cu toții și Nebunul Regelui, cel căruia îi este permis să spună orice, mai cu seamă în piesele lui Shakespeare. Problema „nebunilor“ (vezi și „nebunii întru Hristos“ în special la ruși) este că nici tu, dar nici măcar ei nu știu cînd spun adevărul și cînd fabulează. (În această categorie, bunăoară, Socrate îi plasa pe poeți, iar Maimonides pe falșii profeți și pe „ghicitori“.) Ca la o ruletă rusească, aici stau umăr la umăr blestemul și speranța. Iar optimistul din mine se încăpățînează să spere că glonțul nu e nici de această dată pe țeavă.

Un Nebun al Regelui stăpîn peste o Curte a Miracolelor (cea de cerșetori și falși ologi din cartierele rău-famate ale Parisului, despre care vorbește Victor Hugo în Mizerabilii) e, se prea poate, cura miraculoasă de care avem cu toții atîta nevoie. Cui pe cui se scoate. Cu nebunia pre nebunie călcînd. Rusia pozează în victorioasă, dar e de acord cu prezența trupelor NATO în Europa de Est. Ba mai mult, e dispusă să accepte utilizarea activelor rusești confiscate pentru… reconstrucția Ucrainei în „anumite condiții“ nespecificate. Adică între 300 și 350 de miliarde de dolari din rezerva totală declarată de Rusia, de vreo 650 de miliarde. În plus, Marco Rubio a declarat răspicat că o întîlnire Trump-Putin, anunțată ca imediată, nu va avea loc pînă cînd Rusia nu-și va demonstra în detaliu disponibilitatea de a intra la negocieri pe baza principiilor anunțate de SUA. Și încă vi se pare că Rusia e o superputere? Vi se pare c-o duce bine? Înțeleagă cine ce poate. Dar în Orientul Mijlociu? Iranul încearcă să reintre în grațiile SUA (cu nebunul „nu te pui“), iar Hamas-ul își taie singur craca de sub picioare, dar și de sub picioarelor palestinienilor pe care ar trebui să-i ocrotească, taman cînd o înțelegere Israel-Hamas devenise aproape posibilă. N-a fost să fie. Blestemata de „mîndrie“ i-a făcut din nou să braveze prin organizarea unui show cu sicriele celor uciși, dovedindu-și cu un drum și incapacitatea birocrației. Mai încurci dosare, dar nu cadavre. Acum „tocătorul“ israelian își va continua zdrobirea fără milă. Înțeleagă cine ce poate.

Revenind pe plaiurile mioritice, Curtea Miracolelor („miracolele“ fiind că ologii de peste zi se metamorfozau seara în zdrahoni bogați) a găsit, poate, cel mai fertil teren de dezvoltare – pe „arătură“. La asta ne pricepem – la luatul pe „arătură“. Ciolacu îl sprijină necondiționat pe Crin Antonescu, în speranța că-și va păstra poziția într-un PSD altminteri obișnuit cu canibalizarea perdanților, chiar dacă asta înseamnă să piardă și ultimul sprijin – cel al votanților PSD. La schimb, Antonescu îl susține necondiționat pe Ciolacu, doar pentru a-și asigura moftul de-a fi încă o dată în centrul scenei politice, că de-o victorie în aceste condiții nu se pune problema. Elena Lasconi pare incapabilă să treacă peste orgoliul personal și devine, pe zi ce trece, un personaj tot mai iritant pentru opinia publică, iar ultima (?) cireașă de pe tort o reprezintă posibila intrare a lui Gigi Becali în cursa prezidențială, cu intenția declarată de a-l bloca pe Călin Georgescu (de Diana Șoșoacă nu mai vorbim). Și uite-așa, de bunăvoie și nesiliți de nimeni în afară unor „capacități“, bazinul electoral cel mai important (din păcate!) se vede împărțit (din fericire!). 

Înțeleagă cine ce poate. Estimp, un singur candidat pare să privească cu seninătate, ba chiar și c-un umor pitit sub un zîmbet ștrengăresc, această cursă spre pierzanie a intereselor personale. Ați ghicit! E pinguinul care iese din turmă și se îndreaptă spre munți, de care pomeneam într-un text anterior – Nicușor Dan. Omul e senin pentru că se amuză pe seama nebuniei celorlalți de-a crede că interesul personal sau orgoliul te ajută să cîștigi. Oamenii care n-au aflat că cel mai bun conducător e cel care nu vrea musai să conducă, că nu e în interesul personal.

„Cînd sînt slab atunci sînt tare“ (2 Corinteni, 10 :12).

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).