Niște broaște fierte

…iar, dacă tot veni vorba de broaștele din titlu, francezii au (aveau, mai degrabă) o vorbă: „Ceea ce e greu se face repede. Ceea ce e imposibil cere timp“. Parafrazînd, am putea zice și noi: „Ceea ce se petrece sub ochii noștri e ușor de analizat. Ceea ce va urma cere timp“. Mai sînt însă și oameni – nici nu știu cum să le zic – înzestrați cu abilitatea de a citi în prezent semințele viitorului. Nu vorbesc aici de-alde Nostradamus, ghicitul în cafea, și nici măcar de prooroci. Vorbesc de oameni precum „favoritul“ meu (spre disperarea amicilor), Alexis de Tocqueville, capabil să întrevadă cu o uluitoare precizie, pe la 1830 toamna, ce va urma cu lumea în următorii vreo două sute de ani (rotunjiți). Avea mai puțin de treizeci de ani cînd a scris Democrația în America, iar atunci, pentru francezi, americanii erau doar niște europeni mai nespălați și mai neciopliți, unii care, fără sprijinul monarhiei franceze, nu și-ar fi dobîndit independența.

Asta s-a petrecut alaltăieri.

Astăzi sîntem mesmerizați de noile media, Inteligența Artificială și ChatGPT sau cum le mai zic programelor pe care le poți întreba orice și-ți vor răspunde, cică, „pertinent“, îți pot scrie e-mail-urile (era cît pe ce să zic „scrisorile“), eseurile sau chiar textele pentru Dilema. Dar ieri, adicătelea de pe la 1964 primăvara, un american, Marshall McLuhan, zîmbea de faptul că Jules Verne (nădăjduiesc că ați auzit despre O călătorie spre centrul Pămîntului sau despre Ocolul Pămîntului în 80 de zile) își imagina, pe la 1880 toamna, că televiziunea va fi inventată de-abia în secolul XXIX! McLuhan a fost deopotrivă mai precaut (s-a ferit să ofere perioade exacte), dar și mai îndrăzneț în previziuni. Printre altele, prevedea (la propriu) că, în viitorul apropiat, oamenii vor pune mîna pe telefon (avea disc pe-atunci, dacă vă mai amintiți), vor suna un robot cu o întrebare, robotul le va căuta răspunsurile, le va „xeroxa“ și le va trimite înapoi, prin poștă. Nimeni nu va mai citi cărți, prevedea el, ci doar idei servite de-a gata.

Prostire în masă autoîntreținută asigurată. Un ChatGPT, i-am zice astăzi, cu mai puțin de o sută de ani mai tîrziu. Printre altele, McLuhan a născocit și „satul planetar“ sau expresia „mediul este mesajul“. (Notă: Iubea calambururile. „Message” se putea citi și „Mess-Age“, Epoca Haotică (aproximativ) sau „massage“ ca „Mass-Age“, Epoca Maselor.) Și tot el a zis, într-o vreme în care asasinatele politice, revoltele studențești și protestele anti-Vietnam păreau să destrame SUA, că astea sînt doar „epifenomene“ – furtuni într-un pahar de apă, cu cauza de căutat (și găsit) în noul „mediu electronic“ (televiziune, telefon și computere simpliste pe atunci).

V-ați oprit vreodată să vă gîndiți ce însemnă „deunăzi“? „În zilele noastre“? „Recent“? „Fake news”? Dacă răspunsul e „da“, sînteți deja „de ieri“.

Așa că acum e rîndul nostru. Acum e rîndul nostru să înțelegem de ce lumea – din România pînă-n Statele Unite – a luat-o razna. E rîndul nostru să ne detașăm puțin de prezent pentru a vedea mai bine viitorul. Viitorul – pînă nu începe să fiarbă la propriu și să ne trezim, prea tîrziu, în postura de broaște. Fierte. Și uite-așa, pe nesimțite (nu-i așa?), v-am adus și la explicația titlului acestui text: o broască vie, aruncată într-un ceaun cu apă fierbinte, va sări (sau măcar va încerca să sară) afară. Aceeași broască, însă, pusă în același ceaun, în aceeași apă, dar una care va fi încălzită încetișor pînă va da în clocot, va muri fiartă fără să reacționeze, pentru că, zice-se, nu-și dă seama ce se întîmplă. De aia americanii (din cîte știu) au inventat expresia „broaște fierte“. Vă implor, însă, nu încercați acasă! În schimb, vă implor să ne gîndim la ce ni se întîmplă.

Pentru că apa din ceaunul planetar în care stăm, din Europa pînă-n America, trecînd prin Orientul Mijlociu, începe să scoată niște bulbuci amenințători. Haideți așadar să presupunem că sîntem doar niște broaște puse la fiert încetișor.

Vă invit să ne gîndim! Vă invit să trecem peste alianța contra naturii, în limbaj medical, PDSNL, peste AUR-ul lui Șoșoacă sau Șoșoacă de AUR, și chiar peste intrarea României în Spațiul Schengen, Austria și tot restul. Vă invit să ne gîndim precum un fost aristocrat francez (Tocqueville), mergînd, la propriu, cu o căruță (nu vreo diligență „clasa I“!) printr-o Americă încă sălbatică și o Franță și mai dezamăgitoare, cum va arăta viitorul lumii într-o încleștare America versus Rusia (că a făcut-o!).

Să încercăm măcar. Acum.

Ce au în comun peisajele electorale din România și SUA? (Mă refer doar la ele din lipsă de spațiu.) Că nu e Trump și nu e Șoșoacă, oricît de bine s-ar potrivi cei doi dac-ar fi să fie (lăsînd la o parte detaliile „tehnice“). În comun există electoratul! Între electoratul român, american, francez, spaniol sau vietnamez, diferențele au devenit insignifiante. Ciolacu? Sîntem, cum zicea McLuhan, într-un sat planetar în care distanțele și timpul au alte dimensiuni decît cele de acum. În treacăt fie spus, lumea își imaginează „satul planetar“ ca pe ceva de rîvnit și de aplaudat. Fake news! Pentru născocitorul expresiei, însă, era primul semnal al tribalizării. Atunci.

Acum, lumea se schimbă sub ochii noștri, la propriu. Acum, nu mai e ce era pe vremea Fericitului Augustin cînd se-ntreba: „Ce e timpul? Dacă nu mă-ntrebi, știu. Dacă mă-ntrebi, nu mai știu“. Acum, toată lumea știe. Acum, cînd toată lumea se grăbește, e timpul să ne oprim. Să ne oferim un răgaz. Eu, unul, mi-l îngădui și nimic sau nimeni nu vă împiedică să faceți la fel. Ieri, adicătelea acum vreo treizeci de ani, eram grăbit. Sincer să fiu, și astăzi sînt. Dar așa, mai festina lente. Și mă răsfăț crezînd că am dreptate.

Concluzia? Sîntem cu toții nostalgici!

E simplu – acțiune și reacțiune. Cînd lumea se schimbă prea repede, fie mintea vrea să fie „la modă“, fie se refugiază în ceea ce (crede că) știa. Merge fie prea mai la stînga, fie prea mai la dreapta. Avem „hipsteri“ și „woci“ și alte asemenea calificative care încă nu și-au găsit locul în limba română, și-i avem pe Șoșoacă și pe Simion, înjurîndu-se la ușa tricolorului. Avem o țară pe care toată lumea o iubește cu lacrimi pe Facebook, Instagram sau TikTok, dar nimeni nu vrea să meargă în armată. 

Noi sîntem români.

Oameni, adică.