Unul dintre lucrurile fascinante ale lentilei istoriei îl reprezintă perspectivele complet diferite asupra aceluiași lucru în diferite faze temporale.
Tragem puțin cu ochiul prin Franța, în jurul anilor ’50. Apropiem și mai mult obiectivul și vedem un pahar cu vin. Pînă aici nimic deosebit, dimpotrivă. Doar că vinul despre care vorbim era băut de copii. La școală. Și nu pe ascuns, dimpotrivă. La vedere și chiar la recomandare. Părinții le dădeau copiilor la pachet cîte o sticluță cu băutură alcoolică, fie vin, fie cidru sau bere. Astfel de băuturi se serveau și pe la cantinele școlilor franțuzești, de altfel. Profesorii nu aveau cum să fie prea încîntați de această realitate, căci elevii erau adesea somnolenți, dacă nu chiar adormiți, neatenți sau hiperactivi.
Explicația era una simplă, se credea că alcoolul omoară microbii (ceea ce este deopotrivă departe și aproape de adevăr, plus că pe lîngă microbi mai omoară și altele – tot o chestiune de perspectivă, probabil) și că, astfel, les enfants sînt protejați de tot felul de boli. De aceea, nu era ceva neobișnuit nici ca la cină copiii să primească cîte un pahar cu vin, de regulă combinat cu apă, ce-i drept. Presupun că totuși nu în aceeași zi în care licoarea era consumată și la școală. Oricum, incredibil. Din perspectiva (corectă, de altfel) de azi.
În timp, perspectiva s-a schimbat și mitul rolului benefic al alcoolului s-a dizolvat, ajutat și de autorități. În 1956, Ministerul Educației Naționale din Franța a instituit o lege care le interzicea cantinelor școlare din țară să vîndă alcool elevilor sub 14 ani. Cei mai mari puteau să bea doar o anumită cantitate și doar cu acordul părinților. Abia în 1981, la puțin timp după ce François Mitterrand a devenit președinte, în școlile din Franța a fost strict interzis consumul de alcool.
Pe acest fond au început campaniile de încurajare a consumului de lapte. Să se mai uite de vin. Iar ca ultimă soluție rămînea apa. Ministerul Educației din epocă afirma că „în școli nu se poate consuma alcool nici dacă se oprește apa”.
Ce schimbare de perspectivă – 180 de grade și nici 30 de ani distanță.
C-așa-i în istorie, deseori perspectiva corectă se dezvăluie în timp.