Prezidențialele lor, prezidențialele noastre

Nu că la noi nu ar fi probleme politice – sînt cu duiumul. Nu că politicienii noștri ar fi mai breji – nu sînt deloc. Dar un pic de răgaz să privim peste Ocean și să ne gîndim la competiția Trump vs Biden – doar așa, ca să vedem, eventual, că se poate și mai rău decît este la noi, în Europa – e bine să avem. Sigur, nu sîntem americani, nu votăm noi președintele Statelor Unite, dar nu cred că există alte alegeri în afara UE care să aibă un impact mai mare asupra noastră ca țară și asupra noastră ca Uniune decît cele americane. Așadar, merită să privim peste gard nu doar din rațiuni terapeutice (ajută mereu să vezi că la alții e mai rău!), ci și din rațiuni pragmatice. Alegerile americane au un mare paradox pentru toată lumea: nu depind deloc de noi, dar au foarte mare importanță pentru noi.

Cu Trump vs Biden, un singur lucru e clar: taberele pe care cei doi candidați le reprezintă sînt atît de tranșant delimitate și se urăsc cu atîta intensitate încît nu mai e loc pentru hamletizare. Noua stîngă și noua dreaptă se înfruntă fățiș, cu toate bunele și relele lor, fără să lase între ele teritorii pentru compromis, pentru nuanță, pentru „și una, și alta”  sau, măcar, pentru „ceva de la una și ceva de la cealaltă”. De data asta, ofertele sînt atît de compacte și de antagonice, că ori iei tot pachetul, ori nu iei nimic. Există, totuși, dincolo de tabere, un teritoriu, din ce în ce mai nesemnificativ, pentru „nici una, nici alta” – este teritoriul cel mai sănătos, dar și cel mai puțin frecventat.

Cu toate că, în mod constant în ultimul an, mult peste jumătate dintre americani au transmis limpede celor două mari partide că ar vrea să voteze altceva decît Trump sau Biden, vedem cum, în țara democrației, partidele nu ascultă prea mult de cetățeni. Partidele americane îi vor pune pe americani să facă în 2024 exact ceea ce ei au spus că n-ar vrea să facă. Pentru ca paradoxul să fie deplin, mai toți cei care au spus, conform sondajelor, că ar vrea altceva decît Trump vs Biden vor merge sigur la vot să opteze între unul și celălalt. Se pare că, pe măsură de ce sofistichează, democrația devine tot mai greu de înțeles, căci ce ai putea înțelege din ceva ce e cam așa: poporul zice că ar vrea să aleagă altceva, partidele oferă exact ceea ce poporul nu vrea, după care poporul se înghesuie la urne să voteze, cu poftă – și asta se cheamă democrație?

Măcar diferențele ideologice și de program între Trump și Biden sînt știute. La fel, problemele fiecărui candidat sînt știute. Trump e un egoman ignorant și imprevizibil, complet amoral, călare pe un partid dominat de fanatici care-l idolatrizează și de oportuniști care se tem de el. Biden e un bătrîn ale cărui capacități cognitive sînt în declin accelerat, controlat de un ambient familial corupt pînă în măduva oaselor și manevrat de un partid care devine tot mai radical de stînga. Trump și Biden, la vîrstele lor, sînt două cazuri care ar trebui să stea pe agendele psihoterapeuților, dar ele stau pe buletinul de vot al alegerilor prezidențiale. Zicem că, uneori, istoria e cinică. Dar, mai exact, cine ar fi „istoria” în acest caz? Cînd, de la curse electorale de genul Eisenhower vs Stevenson (1952 și 1956), Kennedy vs Nixon (1960), Carter vs Reagan (1980), Clinton vs Bush Sr. (1992) sau chiar Obama vs McCain (2008), cazi amețitor la acest Trump vs acest Biden, nu poți să nu auzi că, undeva în Cer, cineva rîde disprețuitor de noi toți. E Diavolul sau e Dumnezeu? Dacă educația mea religioasă e corectă, atunci Dumnezeu nu disprețuiește oamenii, ci îi iubește. Așadar, mai rămîne o singură variantă...

Dar să lăsăm speculațiile cu parfum providențialist, că nu se mai poartă în această lume evoluată și deșteaptă, lansată pe aripile progresului spre noi și noi succese întru asigurarea fericirii globale și a nemuririi. Să ajungem, mai bine, la întrebarea importantă pentru noi: oare cine ar fi mai bun pentru România, Trump sau Biden? Să nu lăsăm propriii noștri demoni ideologici să ne controleze răspunsul, totuși. Voi încerca un răspuns eliberat, cumva, de propriile mele convingeri și credințe despre cum ar fi bine să arate lumea, și o pot face pentru că, în directă conformitate cu aceste credințe și convingeri, nu doar că nu-mi place nici unul dintre cei doi candidați, dar îi consider pe amîndoi direct periculoși pentru soarta lumii, fiecare dintre ei reprezentînd pericole diferite, e adevărat, dar nici unul nu-mi pare mai puțin „periculos” decît celălalt.

Răspunsul meu este că relația dintre România și SUA e, acum, solidă și aprofundată, s-a maturizat în timp sub diverse administrații americane, inclusiv sub administrațiile Trump și Biden, așa că nu este vulnerabilă la schimbările din Biroul Oval. Soliditatea relației e dată, mai ales, de interesul geostrategic american pentru țara noastră și de faptul că țara noastră s-a pliat foarte bine pe acest interes. Cu Rusia pe un mal al Mării Negre și Turcia pe celălalt mal, cu o Ungarie putinistă, o Bulgarie încă indecisă, o Ucraină în flăcări și o Serbie încă resentimentar anti-americană în vecinătate, România e partenerul stabil. Pe de altă parte, interesul general al clasei politice de la noi este să mențină relații strînse, profund strategice cu America, ceea ce reprezintă chiar interesul nostru național.

Există vreo situație în care interesul nostru național ar putea fi amenințat de la Washington? Teoretic, da. Dacă un președinte american ar folosi întreaga lui putere ca să încheie războiul din Ucraina cu o victorie a lui Putin (adică, mai concret, cu o pace în urma căreia Putin se alege cu recunoașterea unor teritorii ucrainene ocupate de el după 2014 ), atunci România ar avea o problemă. Mare sau mică, iminentă sau nu, încă nu-mi dau seama. Dar o asemenea decizie americană ar fi, prin implicațiile ei, o amenințare pentru noi. De ce? Pentru că ar deschide calea unor agresiuni rusești ulterioare. Putin sau altul după el, impulsionat de actuala cedare „teritorii contra păcii”, va putea face încă o cucerire, sperînd la repetarea scenariului. Dacă se va accepta că țările de lîngă Rusia nu sînt altceva decît zona de confort a ursului și că nu contează deloc ce vor oamenii acelor locuri, generația mea de români sau cea care va urma va suferi direct. Cred că ursul trebuie ținut în cușcă, mai ales cînd are accese de turbare. Or, cheile de la cușcă le au americanii. Din păcate, doar ei pot încuia sau descuia lacătul.

Nu spun că Trump va lua o asemenea decizie. Deocamdată, nefiind președinte, dă semnale că ar lua-o. Dar Trump președintele e imprevizibil; nu poți să te iei după ce spune și, mai ales, nu poți să fii sigur că va face ca președinte ceea ce spune că va face cînd este candidat. Mizez, de aceea, pe caracterul lui impredictibil, deși știu bine că gîdil hazardul cu o asemenea miză.

În rest, vom trăi și vom vedea...